Piața Libertății s-a transformat în… sală de lectură. Târgul Gaudeamus s-a întors la Timișoara / FOTO

Căutați o carte anume? Vreți să răsfoiți anumite volume, pentru a ști dacă trebuie să le luați acasă? O puteți face până duminică seară, în Piața Libertății, unde este deschis Târgul de carte Gaudeamus. Acesta a revenit la Timișoara după 5 ani de pauză.

Întors după 5 ani la Timișoara, Târgul de carte Gaudeamus are loc în premieră în Piața Libertății. Este evenimentul cu numărul 106 din seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste un sfert de secol. Preşedintele de onoare al ediției 2018 este cunoscutul istoric și povestitor al legendelor Timișoarei, Ioan Hațegan. Sunt peste 40 de expozanţi: edituri, agenţii de difuzare de carte, muzică şi produse multimedia, edituri străine reprezentate de către distribuitori de carte. Oferta este specială, atât din punct de vedere al numărului de titluri disponibile, cât şi din cel al diversităţii domeniilor.

Gaudeamus înseamnă și o mulțime de activități conexe. Concursul „Lectura la doi pași”, adresat liceenilor și organizat de Radio România Timișoara, reprezentând etapa zonală a Concursului Național de Lectură „Mircea Nedelciu”, va avea loc vineri, 15 iunie, începând cu ora 14. Sâmbătă, 16 iunie, la ora 12, sunteţi aşteptaţi să-l cunoaşteţi pe „invitatul de nota 10” la Gaudeamus Timișoara. Este vorba despre Sergiu Ionuț Novac, elev la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, care va primi un premiu oferit de Radio România. Duminică, 17 iunie, de la ora 16, vor fi decernate Premiile Gaudeamus Timișoara: Trofeele Gaudeamus, acordate editurilor, și Cea mai râvnită carte, decernate prin votul publicului, exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor, Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin votul publicului; Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare.

Târgul Gaudeamus este deschis de miercuri până vineri, între orele 11 şi 21, sâmbătă, între orele 10 și 21, şi duminică, între orele 10 şi 18. Accesul publicului este liber, pe întreg parcursul evenimentului, așa că, dacă aveți în cap să vă completați biblioteca, dați o tură prin Piața Libertății. N-o să plecați cu mâna goală.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Aristide a spus: (iunie 13th, 2018 at 16:53 )

Așteptam cu mare interes apariția târgului, dar în afara diversității editoriale și a unor titluri oarecum dificil de achiziționat, o mare parte din cărți, și aici ma refer în special zone de beletristică, au prețuri egale sau chiar mai mari decât online, librării, chiar și supermarket-uri.
În altă ordine de idei, la prețurile astea nu se puteau monta niște aparate de răcire? E mai rău ca la saună.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off

Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș. Handbaliștii antrenați de Alexandru Nae au câștigat două meciuri și au cedat unul. În prima zi, alb-violeții au învins CSM Bacău, cu 40-37, iar în cea de-a doua au trecut de HC Dinamyc Zalău, cu 32-25. În ultima zi, ei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Lovrin. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, iar la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a fost solicitat SVSU Lovrin. La sosirea la locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Lovrin. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, iar la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a fost solicitat SVSU Lovrin. La sosirea la locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut un bărbat în vărstă de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. În fapt, la data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au oprit pentru control pe raza localității,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta lui se gândesc la cadouri, eroul negativ al acestei poveşti şi-a făcut singur un „cadou”, care poate să-l ducă în închisoare! Acolo e posibil să se şi trezească la realitate! La data de 21 decembrie, în jurul orei 06:50, polițiștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și patrulat cu 90 de utilaje și s-au răspândit peste 400 de tone de material antiderapant. Cele mai multe utilaje, 32, au fost pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin (video), unde au fost utilizate circa 127 de tone de antiderapant. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO
Taxarea imobilelor nerezidenţiale va fi stabiltă la o cotă de 1,7%, au declarat pentru deBanat mai multe surse politice. Respectiv, există o înţelegere în acest sens între USR şi PSD, mai exact între Dominic Fritz şi Alfred Simonis. De altfel, auzind de acest acord, preşedintele PNL Timişoara, Marilen Pirtea, s-a lamentat pe pagina sa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse: s-au înţeles! Proiectul privind noile impozite va fi adoptat cu o cotă de 1,7%
Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de gală contra campioanei UBR Cluj, care va rămâne ceva timp în memoria suporterilor. Şi asta pentru că trupa viola a fost foarte aproape de o victorie imensă şi o mare surpriză. După cum a început partida, se părea că gruparea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana din Cluj a tremurat până în ultima secundă pentru victorie, în faţa unei Timişoare renăscută în ultimul sfert
Top