Ramona Olteanu este noul director economic al Administrației Canalului Navigabil Bega

Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” are consiliu de administrație, din care face parte și Titu Bojin, care este și președinte, are un director general interimar și, de câteva zile, director economic. Pe această funcție a fost angajată fostul consilier local PSD Ramona Olteanu. Vaporașele încă așteaptă regulament de funcționare și semne de circulație.

Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” a fost înființată pe 29 iunie, fiind structura obligatorie fără de care vaporașele de 2 milioane de euro cumpărate de Primăria Timișoara nu pot circula. Acum mai trebuie să existe și un regulament de navigare și să fie făcută semnalizarea corepunzătoare pe canal. Ministrul Transporturilor a numit, prin ordin, Consiliul de Administrație al Regiei Autonome „Administrația Canalului Navigabil Bega” Timiș, al cărui președinte este Titu Bojin, directorul Apelor Române Banat. Tot prin ordin de ministru a fost numit și directorul general interimar, cu un contract de mandat pe 4 luni, cu posibilitate de prelungire până la maximum 6 luni. În funcție a fost numit Gheorghe Tătar, care vine pe această poziție de la Administrația Bazinală de Apă Banat, unde era inginer. Până în toamna lui 2016, Tătar a fost director al Direcției pentru Administrarea Drumurilor și Podurilor Județene Timiș, structură aflată în subordinea CJ, fiind unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Titu Bojin.

Vaporașele circulă, de 10 zile, în regim de teste, navigarea pe canalul Bega în condiții de transport public depinzând de Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega”. „În această perioadă urmează să fie achiziționate semnele de circulație care trebuie amplasate. Va fi aprobat și regulamentul și este în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Transporturilor, proiectul de ordin privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018. Trebuie plătiți oamenii angajați la regie și, până la adoptarea acestui ordin, nu există buget și, deci, nu se pot face plăți”, a declarat, pentru deBanat.ro, președintele CA al regiei, Titu Bojin.

Cu sau fără buget, Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” are director economic. Pe această funcție a fost angajată Ramona Olteanu, fost consilier local din partea PSD. Ea a candidat, în 2016, pe listele PSD pentru Senat, fiind pe poziția a patra, în spatele lui Eugem Dogariu, Adrian Diaconu și Dorel Covaci. Ramona Olteanu, de meserie economist, are 35 de ani și a intrat în politică în 2006, la cabinetul fostului parlamentar Gheorghe Ciobanu, la acea vreme membru PDL. În 2012 a devenit consilier municipal și, în martie 2016, anunța că face un pas în spate. „Odată cu încheierea mandatului meu de consilier local, voi face un pas în lateral în viața politică. Nu știu dacă mă voi întoarce, dar știu că nu-mi doresc să-mi pierd sinceritatea, încrederea sau bunăvoința doar pentru că acestea sunt cele mai mari defecte ale unei femei în politică. Mi-aș dori să cred că la un moment dat, acestea vor fi acceptate ca și calități și că femeia va fi apreciată corect pe baza aptitudinilor pe care le are și nu a compromisurilor”, scria Olteanu, pe Facebook.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Peter a spus: (august 14th, 2018 at 13:06 )

Încă o afacere de famiglie…marcă înregistrată Bojin. Trăiască Partidul!

LaeBobu a spus: (august 14th, 2018 at 13:38 )

Pare mai mult mana lui Grindianu aici

Pnl-ist cu state vechi a spus: (august 14th, 2018 at 16:17 )

A mai rezolvat Robu cu vaporașele lui niste posturi pentru PSD-isti. Traiasca USL-ul !!!

anteconbega a spus: (august 14th, 2018 at 21:54 )

Nici Titu nu aşa pesedist ca ALDERobu!

Gigi a spus: (august 15th, 2018 at 00:48 )

Din cauza asta suntem o tara falimentara!!!Peste tot dai de partide si de slugile lor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă

Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către unii angajați ai Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM, care în ultima săptămână fie nu au lucrat, fie nu au respectat programul de colectare a deșeurilor, conducerea companiei a luat unele măsuri. Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Timișoara devine, sâmbătă și duminică, punctul principal de atracție al chinologiei românești. La Muzeul Satului Bănățean, în organizarea Asociației Chinologice Române a județului Timiș, au loc mai multe concursuri de frumusețe, la care vor participa câini din 146 de rase. Cele două zile vor fi pline de evenimente. Orarul în care acestea au loc este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean au loc, sâmbătă și duminică, mai multe expoziții de frumusețe chinologice
Stadionul Lego, pe care Primăria Timișoara îl ridică în zona Buziașului cu bani de la bugetul local, a ajuns în faza turnării fundațiilor pentru peluza 2. Urmează pregătirea zonei unde va fi tribuna VIP. Primăria a anunțat că s-a ajuns deja în etapa de realizare a fundațiilor tribunelor. În această perioadă, în zona viitoarei peluze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Stadionul Lego, constructorul lucrează la fundațiile uneia dintre peluze și la o tribună/Foto
Primăria Timişora a reuşit să mai recupereze un teren. Acesta era situat în proximitatea pieţei din Badea Cârţan, iar persoana care l-a ocupat ilegal percepea o taxă de parcare, după ce a împrejmuit terenul. Pe terenul recuperat va fi amenajată o parcare, a anunţat primarul Dominic Fritz. “Știți parcarea îngrădită, ”privată”, de lângă piața din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după încă un teren recuperat de municipalitate: “Recuperăm nu doar terenuri, ci și demnitatea orașului”
Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către unii angajați ai Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM, care în ultima săptămână fie nu au lucrat, fie nu au respectat programul de colectare a deșeurilor, conducerea companiei a luat unele măsuri. Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă
UPT face un demers foarte potrivit pentru liceeni şi nu numai, care vor să vadă cum este viaţa de student. Astfel, institutul de învăţământ cu peste 100 de ani de istorie va demara un proiect inovator în următoarea perioadă. Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le șansa de a experimenta viața de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vrei să experimentezi viaţa de student? UPT are reţeta perfectă, o excelentă tabără de „pregătire”, gratuită
Miercuri, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, chiar miercuri, polițiștii au fost sesizați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Găinar” prins, după mai multe „lovituri”
Consiliul Local Timișoara a acordat, joi, ștrandul Termal celor de la societatea Horticultura, care aparține primăriei. Transferul se face sub forma delegării gestiunii prin atribuire directa a  activităților necesare  întreținerii și exploatării, fără organizarea unei licitații în vederea găsirii unei firme care să preia această funcție. Deocamdată, cei de la Horticultura vor trebui să dea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura primește gestiunea ștrandului Termal pe cinci ani de zile
Consiliul Județean Timiș dorește obținerea titlului de ”Regiune gastronomică europeană” în anul 2028. Instituția a anunțat începerea elaborării dosarului de candidatură. Bidbook-ul proiectului va fi realizat de Caius Ovidiu Merșa, un antropolog culinar și expert în artele culinare. În următoarele două săptămâni, până în 22 mai, persoanele interesate pot contribui la documentul care va prezenta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș lansează pregătirea dosarului pentru obținerea titlului de Regiune gastronomică europeană pentru Banat
Top