Firme din Timiș, la ZR-BizNet Zrenjanin 2018

O delegație de afaceri a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la misiunea economică organizată la Zrenjanin (Serbia). Târgul s-a adresat firmelor din toate domeniile de activitate, obiectivul principal fiind promovarea și dezvoltarea afacerilor și investițiilor, la nivel interregional și transfrontalier.

Au fost prezente peste 100 de companii din toate regiunile Serbiei și din țările învecinate: (Bosnia-Herțegovina, Croația, Muntenegru, România, Ungaria), a căror prezență a oferit cadrul pentru stabilirea de contacte de afaceri în domenii de interes reciproc. Reprezentanți ai S.C. Elba-Com SA Timișoara, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale (ISIM) Timișoara, S.C. KPM Technik Timișoara și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, și-au prezentat oferta de produse și servicii. A fost organizat, de asemenea, un parteneriat de afaceri în domeniul turismului la care au participat agenții de turism și tur operatori din Serbia. La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai Asociației de Turism Zrenjanin, CCI Zrenjanin, CCIA Timiș, Consiliului Județean Caraș-Severin și Asociației pentru Promovarea Turismului. Târgul a fost organizat de Municipalitatea Zrenjanin, Camera Regională de Comerț și Industrie Zrenjanin, Asociația Generală a Antreprenorilor și Uniunea Patronală din Zrenjanin. Datorită relațiilor de colaborare tradiționale dintre CCIA Timiș și CCI Zrenjanin, firmele timișene au beneficiat de participare gratuită în stand individual sau colectiv. „Prezența firmelor timișene și a CCIAT la această manifestare expozițională este una tradițională și de succes. Ea a condus la stabilirea de contacte de afaceri directe, iar la nivel inter-cameral, la derularea în comun a peste 12 proiecte europene. Întâlnirile cu vizitatorii profesioniști, cele din cadrul parteneriatului de afaceri și discuțiile cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie Zrenjanin au condus la stabilirea unor agende de lucru comune, prin vizite de documentare la Timișoara, colaborări în domeniul pregătirii profesionale, distribuire de produse, colaborări în domeniul cercetării-dezvoltării, transfer de know-how”, spune Rodica Olinic, consilier Relații Publice al CCIAT.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho timisoara

Cele mai citite articole


Aconnect - Digitalizam Romania

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town
Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Weekend rodnic în medalii pentru luptătorii de la CS Heracle/ FOTO

Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul bogat în medalii pentru luptătorii de la CS Heracle. La două competiții, în România și în Serbia, au fost prezenți elevii antrenorilor Roman Zgardan și Veaceslav Brumă. În țara vecină, ei au bifat cele mai multe prezențe pe podium. La Subotica a fost organizat concursul de cadeți „Refik Memisevic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend rodnic în medalii pentru luptătorii de la CS Heracle/ FOTO
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Școlile din Timișoara nu pot satisface cererea de personal specializat din domeniul ospitalității

Operatorii timișoreni din domeniul ospitalității apreciază că în perspectiva anului 2023, atunci când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, cererea de personal specializat în acest sector va crește semnificativ, iar oferta lansată de instituțiile locale din domeniul educației nu vor putea acoperi această cerere. CJ Timiș a organizat o întâlnire în cadrul căreia a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școlile din Timișoara nu pot satisface cererea de personal specializat din domeniul ospitalității
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Informație confirmată: Deschiderea hotelului Radisson Blu Timișoara din Complexul ISHO, amânată de pandemie

Deschiderea noului hotel sub brand-ul Radisson Blu, care se ridică în cadrul complexului ISHO va fi amânată. Omul de afaceri timișorean Ovidiu Șandor, conducătorul societății care ridică noul complex imobiliar timișorean, a confirmat informația, dar anunță că pe termen mediu și lung, odată cu revenirea activității din domeniul HoReCa, investiția va continua și se va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Informație confirmată: Deschiderea hotelului Radisson Blu Timișoara din Complexul ISHO, amânată de pandemie

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Științe ale Comunicării din Universitatea Politehnica Timișoara organizează prima conferință din cadrul proiectului european Train2Validate, dedicată programelor de formare a validatorilor și facilitatorilor easy-to-read (E2R) din Europa. Vor participa specialiști din cinci țări. Conferința intitulată The Status of Training Programs for Validators and Facilitators in Europe (Situația programelor de formare a validatorilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT organizează prima conferință Train2Validate
Interesul constructorilor pentru construirea celor zece kilometri de autostradă lipsă de pe traseul A1, dintre Margina și Holdea, este unul extrem de ridicat. Nu mai puțin de nouă oferte au fost depuse pentru deja celebrul traseu cu tuneluri ”pentru urși”. Luni, 10 mai, a avut loc depunerea candidaturilor pentru procedura de atribuire a contractului “Proiectare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă firme și asocieri vor să facă tunelurile pentru urși de pe autostrada Lugoj – Deva
Operatorii timișoreni din domeniul ospitalității apreciază că în perspectiva anului 2023, atunci când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, cererea de personal specializat în acest sector va crește semnificativ, iar oferta lansată de instituțiile locale din domeniul educației nu vor putea acoperi această cerere. CJ Timiș a organizat o întâlnire în cadrul căreia a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școlile din Timișoara nu pot satisface cererea de personal specializat din domeniul ospitalității
O comisie alcătuită la dispoziția primarului Timișoarei, Dominic Fritz, a analizat contractul de management al lui Ioan Coriolan Gârboni, directorului Filarmonicii Banatul, instituţie aflată în subordonarea municipalității, iar nota primită de acesta nu îi permite să obțină un nou contract pe acest post. Decizia a fost contestată de cel în cauză, la primărie, dar contestația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coriolan Gârboni rămâne fără postul de manager al Filarmonicii Banatul!
Ramona Săseanu, prezentatoare la TVR Craiova, va prelua conducerea interimară a televiziunii publice pentru o perioadă de şase luni. Decizia a fost luată de conducerea PNL, la propunerea preşedintelui Ludovic Orban. Potrivit negocierilor din coaliţia guvernamentală, conducerea TVR a fost asumată de PNL. Fiindcă nu au găsit încă o persoană care să ocupe această funcţie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezentatoare la TVR Craiova, propunerea PNL la şefia Televiziunii Române
Top