SCM Timişoara va juca finala turneului organizat de prim-divizionara maghiară din Kecskemet, Felegyhazi Kupa. Alb-violeții au trecut în semifinale de Naturtex-SZTE-Szedeák Szeged, cu 81-61 (21-13, 17-13, 24-19, 19-16).
Partida nu a avut istoric: SCMT a fost permanent la conducere, 3-0, 10-2, 36-20, 60-40 și la diferența maximă de 22 de puncte, 67-45, în minutul 33. Cinci-ul de start a fost Brown, Sherwood, Coconea, Stojadinovic, Vukosavljevic, iar pe parcurs au intrat toți jucătorii înscriși pe foaia de arbitraj, inclusiv juniorii Mocrițchi, Penciu, Ursan.
SCMT: Vukosavljevic 16 puncte, 6 recuperări, Brown 15 puncte, Pesakovic 13 puncte, Stojadinovic 8 puncte, 4 recuperări, Brandon 8 puncte, Komatina 7 puncte, Mocrițchi 5 puncte, Calotă 4 puncte, 3 pase decisive, Baciu 4 puncte, 6 recuperări, Coconea 1 punct, 5 recuperări
De la Szedeak, formație antrenată de Andjelko Mandic (fost jucător la Oradea și Craiova), Tyrell Green a avut 21 puncte și 7 recuperări. SCMT va juca duminică, de la ora 17,45, finala, cu câștigătoarea partidei dintre Kecskemet și Spartak Subotica. Partida va avea loc la Kiskunfelegyhaza.
Comentarii prin facebook