Fapte bune în Bucovăț. Voluntarii Acasă în Banat au mai refăcut o casă și au făcut un om fericit / FOTO

Peste 40 de oameni harnici și jumătate de zi de muncă – de atât a fost nevoie pentru ca o femeie dintr-un sat timișean să simtă că nu e singură pe lume. S-a întâmplat în Bucovăț, unde Asociația Acasă în Banat a făcut încă o faptă bună. Și povestea nu s-a terminat aici.
acasă în banat
Florentina Irimescu are 42 de ani și locuiește în Bucovăț. A rămas singură pe lume, după moartea soțului ei, și, în plus, este și bolnavă. Casa din văiugă în care stă a fost grav afectată de ploi, iar prin acoperișul degradat apa s-a scurs pe tavan. Bârnele s-au rupt, iar construcția era în pericol de prăbușire. Casa nu este racordată la curent, nu avea apă, iar soba nu era funcțională.

Cei de ka Asociația Acasă în Banat au intervenit după ce au aflat de caz de la Asistentul social din Primăria Bucovăț. „Ne-am dat seama foarte repede că există riscul această casă să se dărâme și să nu supraviețuiască iernii. Planul inițial era să îi reparăm acoperișul și să îi schimbăm soba, care nu era funcțională. Am făcut un apel pe pagina noastră de Facebook și imediat o mulțime de oameni au sărit în ajutor. Am ajuns așa să-i schimbăm aproape toată casa”, spune Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Cu câteva zile înainte, cu sprijinul asociației, Florentinei i s-a forat un puț în curte, iar angajații primăriei s-au mobilizat pentru a face documentația de racordare la curent electric și au pus mână de la mână pentru a-i plăti branșamentul.

Peste 40 de voluntari din Timișoara, Moșnița Nouă, Dumbrăvița, Bucovăț, dar și din Caraș-Severin, au ajuns sâmbătă în casa Florentinei. Lucrările au început cu înlăturarea acoperișului care a determinat căderea tavanului și a unuia dintre ziduri. A fost consolidată structura de rezistență și a zidurilor existente, a fost reconstruit un acoperiș, a fost refăcut tavanul, au fost montate geamuri și o ușă nouă, casa fiind complet izolată. În casă au fost podele, apoi a fost reconstruită bucătăria de vară, curtea a fost împrejmuită cu gard, au fost plantați pomi fructiferi și s-au pus flori.

Voluntarii au muncit de dimineață până după lăsarea întunericului. „E incredibil cât de mult am reușit să facem în doar o singură zi. Oamenii care au venit să ajute au fost cu adevărat extraordinari. Am finalizat casa «la gri», așa că vom reveni săptămâna viitoare la Florentina să terminăm și ultimele detalii”, mai spune Radu Trifan. Casa Florentinei din Bucovăț este a șaptea casă renovată de Asociația Acasă în Banat, cu sprijinul voluntarilor.

Asociația Acasă în Banat își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor. Avem grijă de ele să le dăm mai departe, să nu piară în timp și în uitare. Mai multe detalii găsiți aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat „Știință, non-știință și neștiință în science fiction. Ficțiune și nonficțiune în cercetarea științifică”. În fața celor interesați, pentru un dialog fascinant se va afla fizicianul Cristian M. Teodorescu, cercetător de elită, scriitor SF și una dintre vocile care explică cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT
Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii inovatoare prin intermediul studiilor clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp. Aceste programe de cercetare, organizate la nivel global și coordonate de echipe internaționale, dau posibilitatea utilizării unor terapii biologice de ultimă generație, inclusiv agenți monoclonali, care pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul dintre principalele hub-uri de transport în comun din oraș. Primăria a lansat pe SEAP o licitație pentru achiziția de aparate speciale de linie cale tramvai, în valoare de 6,5 milioane de lei. Luni a fost pornită pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul
La meciul 10 al echipei din acest sezon și la al 401-lea pentru antrenorul Dragan Petricevic în România, SCM Politehnica a făcut un meci mare contra unei echipe ce a jucat în Europa, CS Vâlcea 1924. Partida a avut nevoie de o repriză de prelungiri pentru a stabili învingătoarea, 96-91 pentru alb-violeți. Leii din Banat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se poate! Baschetbaliștii Timișoarei au învins după un meci spectaculos, în prelungiri, bronzul ediției trecute
La finalul săptămânii trecute, prefectul Cornelia Micicoi a făcut o vizită în comuna Șag, vizate fiind mai multe obiective. În urma vizitei, Micicoi a apreciat deschiderea autorităților locale și investițiile realizate în educație, sănătate și infrastructură. Vizita a început la Grădinița cu Program Prelungit Șag, unde directorul Cristian-Ioan Moga, a prezentat instituția și proiectul educațional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi
Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o diferenţă de 13 procente în faţa candidatului plasat pe locul 2. Faţă de rezultatele date de exit-poll-ul CURS Avangarde şi sondajul INSCOP, apare o mare surpriză pe locul II, ocupat de Anca Alexandrescu, în timp ce candidatul PSD Daniel Băluţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.