O puteți ajuta pe tanti Lenuța să-și petreacă iarna la căldură, cu un acoperiș deasupra capului. Se strigă adunarea la Ersig. Asociația Acasă în Banat cheamă voluntarii pentru a renova casa bătrânei de 72 de ani și strânge materiale pentru ca ea să nu mai stea într-o rulotă.
Vă puteți implica în renovarea casei unei femei de 72 de ani, care locuiește la Ersig, în Caraș-Severin, într-o rulotă. Reabilitarea casei va avea loc în două etape: în 10 noiembrie se vor face pregătirile și lucrările de bază, iar în 17 noiembrie va avea loc intervenția asupra casei și în special a acoperișului.
„La Ersig în capătul satului, locuiește de peste 30 de ani tanti Lenuța. Căsuța ei abia se mai ține pe picioare. Peretele de la stradă stă să cadă, la fel și acoperișul, iar ei îi e și teamă să mai intre înăuntru, așa că de câțiva ani stă într-o rulotă mică, primită de la comunitatea locală. În rulotă e groaznic de frig iarna și cumplit de cald vara.
Povestea de viață a Elenei Nimițan e plină de necazuri, dar cumva a reușit să treacă peste toate. Și peste moartea primului soț, și a celui de-al doilea, și peste moartea uneia din fete, și peste grijile de zi cu zi. La cei 72 de ani, s-ar putea scrie o poveste întreagă despre câte a pătimit și a îndurat. Azi, singurul ei venit, un ajutor social de numai 142 de lei, abia îi ajunge să plătească cele necesare, fetele ei nu fac față să o ajute cu prea multe, în afară de alimente, medicamente și plata facturilor”, transmit reprezentanții asociației Acasă în Banat.
Este nevoie de următoarele: 4 grinzi 10x10x6 metri, 10 grinzi 10x10x4 metri, 12 rigle căpriori, 4 legături lăteți, 10 bucăți plăci OSB, 1-2 metri cubi de scândură, folie anticondens – 1 rolă mare, conectori lemn (20-30 buc),holșuruburi diferite dimensiuni (3-4 kg), balamale – 3 perechi, broască porți – 3 buc., sistem burlane scurgere pentru 2×5 metri, stâlpi de gard – 20 bucăți, plasă de gard – 2 role x 20 metri, ciment/multibat – 10 saci, var praf – 3-4 saci, pietriș, nisip, lut de tencuială, vopsea – 4-5 litri, lac – 4-5 litri. Mai multe informații găsiți aici.
Cont pentru donații în LEI: RO58BPOS36821486626RON02
Donații în EURO: RO20BPOS36821486626EUR01
PayPal: radutrifan@gmail.com
Comentarii prin facebook