Amatoarele de modă vor avea ocazia să ia parte la o zi dedicată în întregime modei. Evenimentul cuprinde șase prezentări de modă, workshop-uri, expoziții și multă muzică.
Spectacolul are loc vineri, 17 iulie, la Ambasada. Aici vor fi prezenți șase studenți de la Facultatea de Arte și Design Timișoara, care își vor prezenta colecțiile de absolvire. Este vorba despre nu mai puțin de 12 ore dedicate modei. Evenimentul va debuta la ora 11, cu workshop-uri de ilustrații de modă, iar pe parcursul zile participanții vor putea să afle cum se pregătește o paradă de modă și care sunt pașii care trebuie urmați pentru un astfel de eveniment. Cei care vor să studieze mai atent creațiile celor șase designeri vor putea face acest lucru pentru că toate colecțiile vor fi prezentate într-o expoziție. Este vorba despre „Into the Blue”, semnată Oana Cucu, și „BreathTAKEing”, a Laurei Chiriță, ambele la master, și „The Fishermen” – Claudia Negulici, „Urban Prisoner” – Evelyn Merkli, „Getting Healed” – Maria Nastacă și „Woodless” – Villo Imets. Între orele 18 și 21 vor avea loc prezentările de modă. Din cadrul evenimentului nu va lipsi nici muzica. La platane se va afla Punu, unul dintre cei mai apreciați DJ tineri ai momentului și care este deja binecunoscut în rândul amatorilor de muzică electronică din Timișoara. Intrarea la eveniment este liberă.
Comentarii prin facebook