PSD Timis, o organizatie nu chiar secreta, ci doar discreta. Exact ca Masoneria

De mai bine de o lună, PSD Timiș are președinte votat, în persoana lui Sorin Grindeanu. Și asta după aproape o jumătate de an de interimat. Lui Grindeanu nu i-a fost foarte greu să câștige competiția în condițiile în care a candidat de unul singur. (În paranteză fie spus, deși se bătea de mult timp cu pumnii în piept că va ataca și scaunul de primar al Timișoarei, Grindeanu s-a potolit. Probabil fiindcă a fost anunțat că acolo sunt mai mulți candidați, nu ca la partid.) În fine, după înscăunarea oficială a lui Grindeanu în fruntea organizației, dinspre PSD Timiș comunicarea a fost tăiată. Aproape total.

Trebuie spus aici că, deși era prevăzut ca toate posturile de conducere din organizație să fie ocupate la Conferința Județeană, Grindeanu a vrut să fie singurul „ales”, adică să nu se amestece cu „plebea”. Nici acum nu s-a venit cu un motiv serios pentru care nu au fost ocupate celelalte posturi și nici nu s-a spus când se va produce acest lucru. Fiindcă nici la partid nu știe nimeni nimic. Totul e într-o ceață deasă. În schimb, găștile PSD-iste se întâlnesc prin restaurante de hoteluri, acolo unde pun la cale organizația, dar și județul. Dintre acestea, două sar în evidență: vechiul sediu informal al PSD Timiș de la Hotel Timișoara, dar și fieful deputatului Ghiță Ciobanu de la Delpack. În rest, conferințe de presă tot mai rare, comunicate de presă ioc, nimic despre activitatea filialei. Dacă aceasta o mai fi existând…

Doar din când în când, consilierul local Freddy Simonis, ajuns principalul sau chiar singurul comunicator al PSD Timiș, transmite mesaje că primarul Robu nu e bun. Așa o fi și abia aștept oferta PSD pentru scaunul de primar al Timișoarei, ca să poată fi cântărită în raport cu Robu. Și asta e una din principalele probleme la care chiar și membrii de rând, nu doar presa, așteaptă un răspuns. Cine va fi candidatul PSD la primărie? Dar la consiliul județean? Până acum auzim doar declarații de genul „dacă X-ulescu nu candidează, mă bag eu”. Adică, un fel de sacrificiu. Nu vrea un lider mai important, băgăm la înaintare unul din linia a doua și Dumnezeu cu mila. Se face de râs, nu-i grav că e din linia a doua. Iar până la alegerile locale nu mai e niciun an.

În fine, în ultimele zile, am încercat să aflăm pe cine susține PSD Timiș, mă rog, Sorin Grindeanu, la șefia PSD. Niciun răspuns. Am găsit doar unul echivoc, pe un site local, că îi susține și pe Liviu Dragnea, și pe Rovana Plumb, dar cel mai bine ar fi… să nu fie nicio competiție. Adică să fie ca în PSD Timiș, unde, la întâlnirile prin cârciumi, PSD-iștilor li se atrage atenția să nu cumva să-l contracandideze careva pe Ghiță Ciobanu la funcția de președinte executiv. Deși oficial Grindeanu spune că vrea cât mai mulți candidați. Revenind la alegerile naționale, e evident că Grindeanu a votat cu „Suzana Gâdea”, cea susținută de Ponta, cel care l-a susținut și pe el. După alegeri va spune probabil că a votat cu… câștigătorul. Adică Dragnea. Probabil la fel va spune și liderul informal al PSD Timiș, Ilie Sârbu, care atunci când nu se punea problema candidaturii lui Dragnea a fost scos la „înaintare” de tabăra Ponta împotriva noului lider interimar..

Una peste alta, așa cum funcționează acum, PSD Timiș pare tot tot mai mult o organizație discretă, adică nu chiar secretă. La fel ca Masoneria, acea organizație vetustă, unde oamenii mari se joacă precum copiii și, ca să nu se murdărească, poartă și șorțulețe. Și, ca să vezi coincidență, cei mai importanți lideri ai filialei, Grindeanu, Sârbu, Ciobanu, frații Cristescu (da, n-au carnet, dar sunt mai importanți în partid decât 5.000 de PSD-iști la un loc), sunt cu toții masoni. Ba, Ciobanu e și mare staroste pe regiunea de Vest, deci șef al lui Grindeanu pe linie de șorțulețe, echere și compasuri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

elipticul a spus: (iulie 23rd, 2015 at 09:31 )

PSD nu face un cap de tara din necastigarea Timisoarei.Nici nu prea au sanse, intre noi fie vorba, cu un Robu foarte activ, care tot inaugureaza te miri ce. PSD va avea o sansa in masura in care sindromul Stie-Tot, de care sufera Robu se va exacerba si va deveni agasant pentru timisoreni. Sau varianta DNA, dar nu cred ca Robu a pus botul la savarina atat de grav.

PSD Timis are probleme majore in mentinerea primariilor din judet, tot mai multi primari cochetand cu Satana PNL. Asta este miza reala a PSD pentru 2016! Deja se cunosc cazurile a patru primari in functie antamati de PNL, edili din localitati importante ale judetului. Va fi greu pt.PSD la anul.

anteconbega a spus: (iulie 24th, 2015 at 14:22 )

Singura şansă a PSD Timiş este să-l impună pe deputatul Cătălin Tiuch (iată un frumos nume nemţesc!) ca şi candidat la Primăria Timişoarei în 2016. Omul are charismă şi e cinstit. Und so vaităr.
Că tot veni vorba de masonerie, e o bătălie cruntă între omul de afaceri Ovidiu Șandor (inițiatorul bienalei Timișoara Art Encounters 2015) şi Emil şi Marius Cristescu, doi Mecena ai artelor plastice de calitate din Timişoara (rinocerul de pleu plasat la intrare în Hotelul Timişoara e un kitch perfect, demn de o Timişoară capitală culturală). Proiect capital promovat de familia V. şi S.Noiaman, prilej pentru jumătatea feminină a cuplului de binefăcători lugojeni să încaseze o leafă de vreo 2000 de euro pe lună. Iar O. Şandor şi Cristeştii se bat să-şi promoveze artiştii de casă pentru ca operele acestora să se poată vinde mai bine în Europa, iar profitul investitorilor să fie pe măsură. E o chestiune delicată…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Se anunță sărbătoare de zile mari la Şag, de Sfânta Maria, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Șag și Parohia Ortodoxă Română Șag organizează în 15 și 16 august Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Manifestările se vor desfăşura la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.