Timisoara nu ar rezista unui seism serios

Zidurile clădirilor din oraşul de pe Bega, afectate de trecerea timpului şi de nepăsare, cad deja peste oameni, şi fără să fie vorba despre un cutremur. Autorităţile pasează responsabilitatea de la una la alta şi se mulţumesc să numere, o dată la câţiva ani, imobilele cu risc.

În Timişoara sunt în jur de 600 de clădiri care ar trebui marcate cu bulină roşie, cea care atrage atenţia că acestea prezintă risc seismic. Potrivit unei statistici a Prefecturii Timiş, numărul clădirilor cu pericol seismic, în oraşul de pe Bega este de 588. Efortul autorităţilor de a face ceva în această direcţie se opreşte aici: au constatat şi gata. „Noi am inventariat aceste clădiri şi am trimis lista Consiliului Judeţean Timiş, care ar fi trebuit să o înainteze Inspectoratului de Stat în Construcţii, în vederea efectuării unor expertize tehnice. A trecut mai bine de un an de când am dat lista şi încă nu am primit niciun răspuns”, spun reprezentanţii primăriei. Atunci când vine vorba de clădirile vechi, autorităţile îşi pasează de la una la alta sarcina îngrijirii lor. În ultimii 20 de ani nu s-au găsit fondurile necesare pentru consolidarea lor. Mare parte din aceste imobile au fost fie revendicate, fie au trecut în proprietatea foştilor chiriaşi, care susţin că nu au resursele necesare. „Deşi s-a făcut un scenariu legat de ce s-ar întâmpla în Timişoara în caz de cutremur, primăria nu se implică. Or, primăria ar trebui să se preocupe de treaba asta, de evidenţierea clădirilor cu risc seismic, de consolidarea lor sau măcar de marcarea lor,. Niciodată nu s-a făcut ceva ordonat în această privinţă. Clădirile se degradează de la an la an. Bulina roşie va pune oamenii pe gânduri, poate îi va conştientiza să se îngrijească mai mult de casele în care locuiesc. În momentul în care vor vrea să îşi vândă proprietăţile marcate cu bulină, ori lasă din preţ şi cumpărătorul va consolida casa, ori consolidează şi cresc preţul”, spune Cornel Furdui, fost şef al Inspecţiei în Construcţii. Cel mai „bătrân” imobil timişorean datează din 1890, iar altele din perioada 1.900 – 1930. Între acestea se numără şi două policlinici ale Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”. Banatul ocupă locul al doilea ca risc pe scara seismică a României, după Vrancea. În aceasta regiune, scoarţa se cutremură numai la suprafaţă, mişcarea tectonică fiind urmată de mai multe replici, spre deosebire de Vrancea, unde cutremurele se produc în profunzime. În Banat, producerea cutremurelor e frectventă în Moldova Nouă, Banloc -Voiteg, Orşova – Herculane, Sânnicolau Mare, Vinga şi Şag – Parţa.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

lupu a spus: (aprilie 1st, 2011 at 09:03 )

si nu e ciuhandu de vina? ca doar el poarta vina tuturor rautatilor de pe la noi

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului Politehnicii Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.