Nenea doctoru’ Jeffrey Franks (FMI) a zis, de la Washington, că „pacientul” România e pe cale să-şi revină, după ce de vreo doi ani a tot pompat în noi medicamente cu dobândă redusă şi ne-a ţinut morală să nu mâncăm sărat, să nu bem alcool metilic, să nu fie cârnaţul prea gras şi să facem multă mişcare la muncă, chiar dacă salariile vor fi mai mici din pricină că organismul e slăbit. Mulţi au înţeles, chiar dacă murmurau în barbă vorbe de ocară la adresa specialistului. Unii ziceau că doctorul e prost, ba că ar fi, de fapt, vraci şi că ne-a prescris licori expirate care au făcut convalescenţa mai grea şi îndelungată. Poate că aşa o fi, poate că nu, dar aşa e în firea omului să se ţină de un regim doar dacă stă doctorul cu făcăleţul după el. Ce-ar face diabeticul, dacă nu-l ameninţă medicul că dă colţul în juma’ de an? Bagă la ghiozdan atâtea savarine până intră în comă. Numai că, pe lângă fiercare doctor, există şi câte un „zugrav” ca Victor Ponta, care îşi dă şi el cu părerea în faţa „bolnavului”, cum că n-are nimic dacă bea vreo cinci beri la o ciroză de ficat, că a avut el un unchi după tată care-a mâncat fără restricţii şi-a mestecat tutun până ce-a murit la 92 de ani, de ciudă că i s-a terminat rachiul.
Pentru un bolnav cu voinţa îndoită, sfatul „zugravului” e ca un pansament psihic. „E, ai văzut că nu e chiar aşa grav cum zice doctorul, că mi-a zis mie zugravul că pot bea un litru de vin pe burta goală, că e medicament, nu alta.” Da, pe termen scurt, părerea „zugravului” cu privire la majorarea salariilor profesorilor cu 50% este o desfătare precum o ladă de bere rece după vreo cinşpe mititei bine fripţi pe ţambal, de 23 august, la picnic. Pe termen lung însă, manipularea „zugravului” ar fi încadrată la subminarea economiei Republicii Socialiste România, dar, cum trăim în democraţie, lesne putem considera demersul lui Ponta ca fiind liberă exprimare sau, pur şi simplu, un diagnostic pus de un doctor prost, judecat apoi de colegiul medicilor pentru că n-a dat de băut de ziua lui, nu că i-a murit pacientul tocmai când începea să se simtă ceva mai bine. Şi-odată cu „pacientul” România va muri definitiv şi motorul economiei, privatul care se tot chinuie să plătească taxele şi impozitele, firmele care vând pe pieţe externe ca să ne lăudăm acum cu scăderea deficitului comercial şi cu atât de nesigura îmbujorare a economiei. Da, dar dacă zice „zugravul”!
În timp ce aici opoziţia vrea ca guvernul să dea drumul la lapte şi miere, ca-n vremurile bune, Statele Unite sunt în situaţia de a trage obloanele şi să închidă puţin administraţia. Nu-i plâng eu pe americani, că doar de la prostia lor a pornit criza mondială, iar de ieşit or să iasă ei cumva, nu asta e problema. Ideea e că acolo democraţii vor o reducere de cheltuieli de 33 de miliarde dolari, iar republicani vor o restrîngere de 61 miliarde, cu tot tacâmul ce derivă dintr-o astfel de măsură, adică disponibilizări, tăieri de cheltuieli în instituţii etc. În lipsa unui acord pe această temă bugetară este posibilă blocarea guvernului federal, cu consecinţe care-au mai fost verificate pe pielea americanilor de cel puţin zece ori în istoria nu foarte îndepărtată. Spre deosebire de România, în SUA, opoziţia din Senat, adică republicanii (care sunt la putere în Cameră), cere dublarea măsurilor de limitare a cheltuielilor bugetare, nu invers, cum e la noi. Poate aşa se explică de ce republicanii sunt consideraţi de dreapta, PSD-ul, de stânga, iar PNL-ul, un partid foarte popular, populist chiar, atunci când cere belşug de unde nu e.
Comentarii prin facebook