Poliţiştii de frontieră au depistat, noaptea trecută, patru migranţi, cetăţeni pakistanezi, care au încercat să trecă ilegal frontiera din România în Ungaria, având ca destinaţie finală Italia.
„În dimineaţa zilei de joi, în jurul orei 3, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat pe câmp, la mai puţin de 200 de metri de frontiera cu Ungaria, patru persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Deoarece nu vorbeau limba română, lucrătorii noştri i-au condus pe cei patru la sediul Sectorului PF, în vederea clarificării situaţiei. Cu această ocazie s-a stabilit că sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste între 24 şi 33 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în Italia, pentru a-şi găsi un loc de muncă”, a declarat agentul principal de poliţie Ciprian Gaic. Cei patru sunt cercetaţi penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. De la începutul anului poliţiştii de frontieră timişeni au depistat peste 100 de persoane în tentativă sau trecere ilegală a frontierei de stat.
Comentarii prin facebook