Grindeanu vrea sa-si puna un prieten director la SDM

Profitând de faptul că alţi lideri ai primăriei sunt ocupaţi cu alte treburi, viceprimarul PSD Sorin Grindeanu se simte acum precum peştele în apă în instituţia de pe bd. Loga.

Primarul Gheorghe Ciuhandu trece printr-un fel de blazare, oarecum normală la atâtea mandate câte are în spate. Viceprimarul monden Adrian Orza e prea obosit dimineaţa după clubbingul de noapte, iar când îşi mai face timp liber, şi-l ocupă cu forumul lui Poli. Secretarul Cojocari şi directorul Miuţ sunt prinşi cu treburi pe la parchet, primul având de lucru şi cu îndepărtarea firelor de praf de pe hainele lui Marian Iancu. Ca atare, Grindeanu, ajutat şi de fosta mână dreaptă a lui Ciuhandu, Cruciţa Mârza, face şi desface prin primărie. La bursa zvonurilor, ultima ştire în ceea ce-l priveşte pe pesedist este încercarea de schimbare a directorului de la SC Drumuri Municipale (SDM), firma a CL. Grindeanu intenţionează să-l pună şef aici pe amicul şi colegul de partid Eugen Dogariu. Nu contează că, în vara anului trecut, s-a dat concurs la SDM, iar contractul este semnat pe patru ani de actualul director Octavian Bulboacă. Nu contează nici că Dogariu le are cu drumurile ca Mircea Băcală cu prefectura. Important este să-şi pună omul acolo. Şi aici se înţelege demersul lui Grindeanu ca toate lucrările de reabilitare să fie date la SDM. Staţi liniştit, miza nu este ca SDM să facă toate drumurile. Important este ca firma să le subcontracteze către alte firme de casă ale viceprimarului. Şi aici nici nu trebuie să te încurci cu licitaţiile.Aici e tunul! În timpul ăsta, Ciuhandu se pare că face pasienţe în cărţi, mulţumindu-se să o audă pe Aura Junie povestind despre megaproiectele ei futuriste.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

R Toancu a spus: (aprilie 28th, 2011 at 11:25 )

Şi mie mi-a propus Sorinel că mă face director. Nu ştiu unde, căutăm acum să vedem unde se poate fura mai mult.

Cenuscriepresadinbanat! a spus: (aprilie 28th, 2011 at 12:03 )

PDL Ti­miş să-şi ia gândul de la poziţia supremă din cadrul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Ti­miş, acolo unde filiala îl votase şi îl validase ca director general pe Dorin Cutu, şeful Autorităţii Rutiere Române Timiş. Şi toate astea, din cauză că filiala merge la convenţia naţională a PDL pe mâna lui Vasile Blaga.

Cenuscriepresadinbanat! a spus: (aprilie 28th, 2011 at 12:04 )

Aflată preţ de câteva ore în vizită de lucru la Timişoara, Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, a aruncat flăcări pe nări şi urechi, în toate direcţiile. Ministreasa l-a luat în ba­lon pe directorul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia“, Cornel Sămărtinean, chiar de pe scara avionului, aplicându-i un salut de-a rămas toată delegaţia bănăţeană mască: „Te omor, bă, idiotule!“. Din câte se ştie, Sămărtinean a început să „taie“ persoanele pe care i le vâră pe gât Anca Boagiu, din interese de partid şi stat, cu care ministreasa vrea să modernizeze aeroportul. În raportul Curţii de Conturi sunt indicate şi nişte contracte de publicitate mult umflate, însă singurele documente considerate relevante pentru Boagiu sînt stenogramele convorbirilor telefonice înregistrate de SRI, în care Sămărtinean vorbeşte de nişte contracte de consultanţă, care o fac pe ministreasă să turbeze şi mai tare de furie. După această deschidere neprotocolară, Anca Boagiu s-a deplasat la sediul PDL Timiş, unde şi-a continuat recitalul, în faţa unei săli pline ochi. Din nou, ţinta principală a ministrului Transporturilor a fost acelaşi Sămărtinean, căruia i-a aplicat o lopată în plex, de faţă cu toată lumea: „Ridică-te în picioare, ca să mă auzi mai bine. Ştiu ce ai făcut. Nu ştiu cine te-a pus, dar mai ai o săptămână să reglezi lucrurile, altfel mergi la puşcărie“.

Furtuna hormonală care a adus-o pe Boagioaică la Timişoara s-a înteţit atât de tare, încât la un moment dat a trebuit să intervină personal Constantin Ostaficiuc (preşedintele PDL Timiş – n.n.), pentru a descleşta mâna ministresei din gâţii lui Sămărtinean. În pauza de cafea şi ţigară, Ostaficiuc încă se mai ruga de ministreasă să nu-l demită pe şeful aeroportului, pentru a-l înlocui cu Dorin Cândea, şeful Registrului Auto Român Timiş. Fără să-şi acorde nici un moment de respiro, Boagiu şi-a mutat tirul pe Regionala CFR Timişoara: „Bă, Trică, las’ că-i mai bine la Timişoara pentru tine. Vă mulţumesc, domnule Ostaficiuc, că m-aţi scăpat de acest golan şi că l-aţi înlocuit cu un tânăr, care chiar e de perspectivă“. Cert e că lucrurile nu s-au oprit aici, iar ministrul Transporturilor a dat lovitura de graţie delegaţiei permanente a PDL, declarând că banii pentru centura Timişoarei vor fi alocaţi cândva prin 2014. Mai mult, a atenţionat PDL Ti­miş să-şi ia gândul de la poziţia supremă din cadrul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Ti­miş, acolo unde filiala îl votase şi îl validase ca director general pe Dorin Cutu, şeful Autorităţii Rutiere Române Timiş. Şi toate astea, din cauză că filiala merge la convenţia naţională a PDL pe mâna lui Vasile Blaga.

Cenuscriepresadinbanat! a spus: (aprilie 28th, 2011 at 12:05 )

Aflată preţ de câteva ore în vizită de lucru la Timişoara, Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, a aruncat flăcări pe nări şi urechi, în toate direcţiile. Ministreasa l-a luat în ba­lon pe directorul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia“, Cornel Sămărtinean, chiar de pe scara avionului, aplicându-i un salut de-a rămas toată delegaţia bănăţeană mască: „Te omor, bă, idiotule!“. Din câte se ştie, Sămărtinean a început să „taie“ persoanele pe care i le vâră pe gât Anca Boagiu, din interese de partid şi stat, cu care ministreasa vrea să modernizeze aeroportul. În raportul Curţii de Conturi sunt indicate şi nişte contracte de publicitate mult umflate, însă singurele documente considerate relevante pentru Boagiu sînt stenogramele convorbirilor telefonice înregistrate de SRI, în care Sămărtinean vorbeşte de nişte contracte de consultanţă, care o fac pe ministreasă să turbeze şi mai tare de furie. După această deschidere neprotocolară, Anca Boagiu s-a deplasat la sediul PDL Timiş, unde şi-a continuat recitalul, în faţa unei săli pline ochi. Din nou, ţinta principală a ministrului Transporturilor a fost acelaşi Sămărtinean, căruia i-a aplicat o lopată în plex, de faţă cu toată lumea: „Ridică-te în picioare, ca să mă auzi mai bine. Ştiu ce ai făcut. Nu ştiu cine te-a pus, dar mai ai o săptămână să reglezi lucrurile, altfel mergi la puşcărie“.

Furtuna hormonală care a adus-o pe Boagioaică la Timişoara s-a înteţit atât de tare, încât la un moment dat a trebuit să intervină personal Constantin Ostaficiuc (preşedintele PDL Timiş – n.n.), pentru a descleşta mâna ministresei din gâţii lui Sămărtinean. În pauza de cafea şi ţigară, Ostaficiuc încă se mai ruga de ministreasă să nu-l demită pe şeful aeroportului, pentru a-l înlocui cu Dorin Cândea, şeful Registrului Auto Român Timiş. Fără să-şi acorde nici un moment de respiro, Boagiu şi-a mutat tirul pe Regionala CFR Timişoara: „Bă, Trică, las’ că-i mai bine la Timişoara pentru tine. Vă mulţumesc, domnule Ostaficiuc, că m-aţi scăpat de acest golan şi că l-aţi înlocuit cu un tânăr, care chiar e de perspectivă“. Cert e că lucrurile nu s-au oprit aici, iar ministrul Transporturilor a dat lovitura de graţie delegaţiei permanente a PDL, declarând că banii pentru centura Timişoarei vor fi alocaţi cândva prin 2014.

perfidino ardeloltean a spus: (aprilie 28th, 2011 at 12:24 )

vaaaiii ce spirituali sunteti voooi!!!!! looserilor!:))))

french a spus: (aprilie 28th, 2011 at 12:25 )

Poate Sorinel şi fără să-l ajute Victoraş? Sau îl ajută Nicuşor?

Nicu Luci a spus: (aprilie 28th, 2011 at 23:14 )

Dogaru e un parazit al politici, anagajat pe plantatiile lui Mironica si e plantat pe functii desi nu are nici o treaba cu ele. Asa a fost si subprefect. O rusine a ajuns PSD de cand e condus de Grindeanu si borfasii sai

olee olee sorine! a spus: (aprilie 28th, 2011 at 23:40 )

1.dogariu e finul lui sorinel(asta pt necunoscatori),grindeanu i-a fost nas de cununie lu’dogaru…dog:)))
2.nu cred ca sorinel e chiar atat de idiot sa-l puna pe dogariu

fritz wagner a spus: (aprilie 29th, 2011 at 08:55 )

Daca nu stiatzi, Dogariu deja lucreazz la SDM.

FrediToncalau a spus: (aprilie 29th, 2011 at 09:09 )

Poate eram mai bine sa scrietzi Grindean se simte ca pestele in bere nu in apa. Comedie totala cu hotomanii rosii unde pun ei laba iese banetul gros si ilegal. DNA cred ca face nani si nu ii vede pe flamanzii astia

olee olee sorine! a spus: (aprilie 30th, 2011 at 23:35 )

freditoncalau esti un portocaliu idiot de 2lei……oricum si sorinel e un pervers…..dar nu IDIOT CA TINE….atat sper sa nu-l puna pe boul de dogariu..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.