Turul lui Poli in cifre si statistici

ACS Poli debutează luni în returul campionatului, întâlnind în ultimul meci al etapei pe Pandurii Târgu Jiu la Turnu Severin. Poli începe a doua parte a campionatului de pe poziția a noua, un loc sub pretențiile inițiale de clasare pe un loc de play-off. Având însă în vedere condițiile în care s-a jucat acest tur, se poate spune că locul este mai mult decât satisfăcător.

Poli - Astra 11

E vorba, în primul rând, de condițiile materiale, autoritățile locale nemaivirând niciun leu în vistieria clubului din luna mai. Echipa s-a autofinanțat din banii veniți din drepturile de televiziune (cea mai consistentă parte), sponsori și vânzări de bilete. Bani insuficienți însă, existând restanțe salariale de două luni. În următoarele rânduri, câteva date statistice despre acest tur, început foarte prost, dar terminat decent, fără înfrângere în ultimele cinci etape. La finalul turului, Poli are următoarea linie de clasament: 3 victorii, 5 egaluri și 5 înfrângeri, totalizând 14 puncte. Golaveraj: 9-15. De remarcat că, în primele opt etape, sub conducerea lui Dan Alexa, bănățenii au obținut cinci puncte, iar în ultimele cinci etape, odată cu venirea lui Florin Marin pe banca tehnică, au câștigat nouă puncte.

Într-un clasament al meciurilor jucate acasă, Poli se situează pe locul 8, acumulând 11 puncte după 3 victorii, 2 egaluri și tot atâtea înfrângeri. Golaveraj: 7-7. În clasamentul jocurilor din deplasare, Poli se clasează abia pe locul 12, cu trei puncte venite în urma a tot atâtor egaluri. Golaveraj: 2-8. Poli suferă însă foarte mult la capitolul ofensivă, fiind abia pe penultimul loc, la egalitate cu Voluntariul în privința golurilor marcate: doar nouă. Doar Petrolul a marcat mai puține goluri, respectiv 8. Defensiva stă ceva mai bine, pe locul 9, cu 15 goluri primite. Un loc de play-off îl are Poli în clasamentul fair-play, fiind pe locul șase cu un cartonaș roșu (Cânu) și 38 galbene. Un jucător al lui Poli se află chiar pe primul loc dintre toți fotbaliștii din prima ligă. Este vorba de Kirchstein, care, cu 1,96 metri, este cel mai înalt actor din ligă. Același goalkeeper ocupă poziția a treia din punct de vedere al greutății: 89 de kilograme. Un loc fruntaș, și anume al doilea, îl are Poli și ca număr de spectatori pe teren propriu. Cu o medie de 6.814 spectatori de meci, Timișoara este întrecută doar de Steaua, cu 7.457 privitori. Cei mai mulți spectatori pe „Dan Păltinișanu” au fost la meciurile cu Steaua (20.000) și Pandurii Târgu Jiu (12.000).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (octombrie 18th, 2015 at 21:28 )

BEY!POLI TIMIȘOARA ESTE O ECHIPĂ MICĂ ȘI FĂRĂ VALOARE!ȘI LA JUCĂTORII PE CARE ÎI ARE SE VA BATE LA RETROGRADARE DACĂ JOACĂ TOT AȘA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

poli21 a spus: (octombrie 18th, 2015 at 22:01 )

Marele ino este un tip cu o „valoare” deosebita.Este de admirat pentru consecvanta cu care debiteaza ineptii peste ineptii folosind un limbaj ” fermecator”.

INO a spus: (octombrie 19th, 2015 at 09:31 )

BEY!ORICÎT AR VREA POLI SĂ PARĂ OK NU ESTE AȘA!POATE ÎN IARNĂ CÎND VOR VENI ALȚI JUCĂTORI!ÎNSĂ ROBULE ȚI-AM TOT ZIS UN INVESTITOR SERIOS LA CLUB ȘI UN ANTRENOR PE MĂSURĂ VA SCHIMBA POLI TIMIȘOARA ÎN ECHIPA MULT DORITĂ DE TOȚI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

birlic a spus: (octombrie 19th, 2015 at 13:43 )

La inceputul returului urez echipei Poli un parcurs cel putin ca in ultimile 8 etape ,nu stiu nimic de atacantul nostru accidentat in primele etape ,Pedro Henrique parca-l cheama pt. ca avem mare trebuinta de el .Succes Poli ,ca succesul vostru e si al nostru ,vedeti ca cine se afla in fruntea cl;asamentului Astra e mai saraca decat voi?,nu sunt de accord cu asta ,dar cred ca tot laudatul Popa psd-ist ,mare goanga acum la CC central ,ar putea sfintia sa sa ne dea o mana de ajutor ca un adevarat banatan de la Ciuta si lansat la Timisoara ca mare politician ,la D-l Sarbu ma refer.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.