Guvernul #Colectiv fata cu reactiunea PSD

Ceea ce se vehicula de mai mult timp în spațiul virtual s-a oficializat prin nominalizarea lui Dacian Cioloș drept premier desemnat. În mod cert este cea mai bună nominalizare dintre numele vehiculate în ultima perioadă, fie și pentru expertiza la nivel european pe care Cioloș o are în spate. Mai ales în condițiile în care România a fost codașă sub toate guvernele în privința atragerii fondurilor europene. Acum rămâne de văzut dacă va reuși să facă un guvern tot din oameni experți pe domeniul lor sau partidele vor încerca să-și impună unii politruci. Într-un fel produs al Revoluției #Colectiv, Guvernul Cioloș trebuie să răpundă unui imens orizont de așteptare. Și asta în condițiile în care nu va avea o susținere prea mare în parlament. Asumat de Klaus Iohannis, care în fine are „guvernul său”, cabinetul Cioloș va avea singurul sprijin serios doar la Palatul Cotroceni.

În atare condiții, va avea o misiune extrem de grea, apropae imposibilă. Iar asta și fiindcă penalul Victor Ponta a dat foc la țară înainte de-a pleca cu coada între picioare. Cabinetul Cioloș trebuie să rezolve toate pomenile electorale pe care le-a făcut și promis iresponsabilul vesel, în lipsa cronică de investiții din ultimii ani. Adică, un viitor sumbru în privința încasărilor bugetare. Nu mai vorbesc că și unde s-au făcut investiții acum au început să se demoleze autostrăzile. În fine, un procuror mai sârguincios ar putea găsi câteva motive pentru a aduce acuzații de subminare a economiei românești pe numele Mitomanului.

Și problemele lui Cioloș nu se opresc aici. Guvernul Penalului a lăsat în urmă nu doar o țară pârjolită, dar și un imens sistem corupt și incompetent. Degeaba ai un guvern de tehnocrați, buni în meseria lor, dacă de la nivel de secretari de stat și directori în ministere până la șefi de agenții, prefecți și chiar directori de instituții deconcentrate la nivel local există un ocean de incompetență și corupție. Ceea ce a și scos de altfel lumea în stradă și a făcut posibilă schimbarea unui guvern ticăloșit în rele. Mulți dintre acești șefi mai au tabloul lui Ponta în birouri și dorm cu poza Plagiatorului sub pernă. Precum Hercule, într-un din cele 12 munci ale sale, Guvernul Cioloș trebuie să curețe toate aceste „grajduri ale lui Augias”, adăpost pentru politrucii incompetenți și corupți ai PSD, dar și ai foștilor săi aliați din UNPR și ALDE. Dacă nu le va curăța, Guvernul Cioloș nu va avea nicio șansă, urmând să fie sabotat în teritoriu de marea armată de politruci PSD! Și, în final, înghițit în gunoaiele din grajduri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

hthrhr a spus: (noiembrie 13th, 2015 at 02:38 )

Mare cretin trebuie sa fii pentru a scrie asemenea imbecilitati. Subminarea economiei nationale nu mai exista de mult ca acuzatie. Informeaza-te sobolan dement dezaxat! (ca vad ca asta este vocabularul folosit prin mizeria pe care o raspandesti, descreieratule scelerat…)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori

Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”

Liberalii timișeni își vor alege singuri, după propriile criterii, eventualul candidat la Primăria Timișoara, este anunțul purtătorului de cuvânt, Raul Olajos, după ce două partide guvernamentale s-au propus să fie parteneri la această alegere, dar în propriile condiții. PNL Timiș pare să fi devenit cea mai curtată filială de partid politic din județ, potrivit lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv

SCM USV Timișoara joacă al cincilea meci în deplasare din cele mai recente șase disputate în Liga de Rugby. Alb-violeții vor evolua pe terenul echipei CSU ELBI Cluj-Napoca. Partida este programată sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 11:00. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au anunțat primul XV, decizând să menajeze câțiva jucători de bază....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă

În comuna Moșnița Nouă funcționează de acum o echipă comunitară integrată care oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile, prin servicii sociale, educaționale și medicale. Proiectul SCI2000 reunește specialiști din mai multe domenii și poate oferi îndrumare și sprijin adaptat fiecărei situații, de la accesarea serviciilor sociale și medicale, până la sprijin educațional,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
În comuna Moșnița Nouă funcționează de acum o echipă comunitară integrată care oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile, prin servicii sociale, educaționale și medicale. Proiectul SCI2000 reunește specialiști din mai multe domenii și poate oferi îndrumare și sprijin adaptat fiecărei situații, de la accesarea serviciilor sociale și medicale, până la sprijin educațional,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă
Un sistem israelian bazat pe coordonare în timp real, Big Data și inteligență artificială ar putea fi testat în cadrul unui proiect-pilot în județul Timiș. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Camera de Comerț și Industrie Israel-România au organizat o sesiune online de prezentare a proiectului MDANet, sistemul innovator pentru managementul și coordonarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Programul de pregătire a personalului în domeniul conduitei preventive și al siguranței rutiere oferit de Societatea de Transport Public Timișoara continuă cu cea de-a doua sesiune de instruire, cu tema „Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”. Aceasta va avea loc vineri, 11 septembrie, la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personalul STPT continuă pregătirea pentru creșterea siguranței rutiere și a calității serviciului public de transport
Liberalii timișeni își vor alege singuri, după propriile criterii, eventualul candidat la Primăria Timișoara, este anunțul purtătorului de cuvânt, Raul Olajos, după ce două partide guvernamentale s-au propus să fie parteneri la această alegere, dar în propriile condiții. PNL Timiș pare să fi devenit cea mai curtată filială de partid politic din județ, potrivit lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.