Intoarcerea lui Alin Popoviciu

„Stați liniștit, că revin în forță!”, promitea în urmă cu o lună, pentru deBanat, deputatul PNL Alin Popoviciu. Și asta la întrebarea privind izolarea pe care și-o autoimpuse de mai multă vreme. Și s-a întors! Dar nu în circumstanțe chiar oficiale, ci mai degrabă în zona underground, a combinațiilor politice. Fiindcă Popoviciu chiar este un mare combinator politic. Fără să o spună oficial, el are acum un țel, și anume președinția Consiliului Județean. Oficial, în PNL și-au depus candidatura pentru această funcție trei persoane: Marian Constantin Vasile, Ovidiu Drăgănescu și Marin Popescu. Primii doi provin din vechiul PNL, iar al treilea, din PDL.

Având niscaiva dosare penale pe cap – oficial doar unul, dar la bursa zvonurilor cică ar fi vreo șapte – Alin Popoviciu a stat pe burtă mult timp. Au venit și criteriile de integritate ale PNL și Popoviciu pare să fi scăpat cu bine. Asta, după ce un criteriu s-a schimbat din „să nu fi început împotriva sa urmărirea penală pentru fapte de corupţie sau infracţiuni comise cu violenţă” în „luare sau primire de mită și infracțiuni comise cu violență”. Trebuie spus că un rol important în desemnarea candidatului îl vor avea primarii PNL. Or, cei mai mulți provin din PDL-ul lui Popoviciu. Chiar președintele PNL Nicolae Robu le-a spus apropiaților că-l susține pe Vasile, dar nu se va opune voinței primarilor dacă aceștia își doresc altceva.

Or, revenirea lui Popoviciu înseamnă curtarea acestor primari. Lucru pe care-l face de ceva timp, e drept cu destulă discreție. În favoarea lui vine un alt eveniment de ultimă oră, și anume numirea lui Mircea Băcală în funcția de prefect. Se știe, Băcală este finul și băiatul de mingi al lui Popoviciu, neieșind din cuvântul acestuia. Ar fi poate deplasat să spun că Popoviciu a avut vreun rol în numirea lui Băcală, adică să aibă pârghii la noul guvern, dar e cert că lucrurile s-au potrivit de minune. Și nu doar Băcală este un susținător al deputatului. În spatele lui Popoviciu l-am putea pune și pe rectorul UVT, Marilen Pirtea, care are o tot mai mare influență în partid, chit că nu are vreo funcție, iar după unii n-ar fi nici măcar membru. Iar capac peste toate îl are și pe co-președintele Vasile Blaga. De altfel, Blaga, Pirtea și Popoviciu sunt originari din aceeași zonă a Bihorului, respectiv din preajma Beiușului. (Biiș pentru localnici!).

Nu în ultimul rând, Popoviciu are și susținerea purtătoarei de cuvânt a PNL Timiș, Oana Gaita, care mai are ceva influențe în unele zone ale partidului. Apropo de aceasta din urmă. Săptămâna trecută, tinerii liberali au organizat o conferință de presă, demers susținut de Marian Vasile. Oana Gaita n-a fost înștiințată de acest lucru și a făcut puțină gălăgie, mai ales că se zvonea că „lupii tineri” îl vor ataca pe Popoviciu. N-a fost însă un atac direct, ci s-a bătut șaua ca să priceapă iapa. Cei din TNL au anunțat că nu vor face campanie pentru candidații care nu respectă întocmai criteriile de integritate și au probleme cu Justiția. Ca o răzbunare la „tupeul” tinerilor, Gaita a stat în spatele unui atac de presă la candidatul PNL la Primăria Buziaș, tatăl unuia dintre liderii TNL. C-așa-i în PNL, dacă nu pot să te ajute colegii, te faultează! Se pare că acest lucru a ajuns și la urechile lui Robu, care tergiversează însă să ia o măsură dură. Una peste alta, tensiunile sunt foarte mari și în PNL Timiș. Ele sunt ținute însă sub capac ca într-o oală cu presiune. Dar mult timp nu mai pot fi ținute, iar după Sărbători oala riscă să sară în aer, cu tot cu capac.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Oana SILICON a spus: (decembrie 17th, 2015 at 15:01 )

Onuta, amanta anchetatului de DNA I OstapciuC Constantin. Iti vine si tie vremea.

Alin T. a spus: (decembrie 17th, 2015 at 15:13 )

oana gaita are zilele numarate, si ea stie bine lucrul asta; dar nu-i problema atat timp cat il are pe paul moldovan :)))

PCR Timisoara in PNL Timis a spus: (decembrie 17th, 2015 at 15:15 )

Tinerilor liberi: Vezi pct 8 de la Timisoara. Vezi Decalogul PNL. Vezi documentele oficiale la LIA Epure cu membrul PCR Timisoara – Dan Popa – Presedintele de facto al PNL Timis.

Comitetul Municipal a spus: (decembrie 17th, 2015 at 15:30 )

Punctul 1 din Decalogul PNL: 1. b) Sa nu fi detinut functii retribuite in aparatul de conducere al Partidului Comunist Roman, la orice nivel. Lia Epure, 10 februarie 2015 – Dan Popa secretar PCR la intreprinderea de autoturisme Timisoara, membru in Comitetul Municipal PCR Timisoara.

Sot furat de Oana Gaita a spus: (decembrie 17th, 2015 at 19:14 )

Paul paul ai lasat tu copil, sotie pentru o siliconata tunata? Paul, paul crezi tu ca asa prinzi un mandat de consilier judetean. Nu ai invatat nimic din cat ai stat langa Ghita David. Crezi ca merita sacrificata fetita ta si sotia pentru Oana Silicon amanta anchetatutlui de DNA Ostapciuc?

Sot FURAT de Oana Gaita a spus: (decembrie 17th, 2015 at 19:50 )

Paul, paul ai lasat tu copil, sotie pentru o siliconata tunata?Paul, paul crezi tu ca asa prinzi un mandat de consilier judetean? Nu ai invatat nimic din cat ai stat langa Ghita David.Crezi ca merita sacrificata fetita , sotia pentru Oana Silicon , amanta anchetatului Ostaficiuc ? Nu sacrifici prea multe? GHINION Paul

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Încă un meci mare făcut de rugbiștii de la SCM USV. Timișoara a întâlnit acasă Baia Mare, în duelul ultimelor campioane și a reușit o nouă victorie. Echipa lui Mugur Preda și-a învins marea adversară în acest sezon și în campionat, și în Supercupă, și acum și în Cupă. A fost un duel al marilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara bate Baia Mare și în Cupa României în duelul ultimelor campioane. Bănățenii vor juca acasă în semifinalele competiției
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.