Cine aduce mai multi bani in casa? Baronul sau conasul?

Viceprimarul Sorin Grindeanu (PSD) şi prefectul Mircea Băcală (PDL) şi-au publicat pe site-ul instituţiilor în care lucrează declaraţia de avere pe 2010. Fiecare, ca gospodarul, a mai cumpărat câte ceva, un imobil, un teren intravilan, să rămână ceva la copii. Ca să nu-şi bată lumea capul cu provenienţa banilor, în declaraţia lui Sorin Grindeanu mai apar şi nişte credite bancare de câteva zeci de mii de euro, pe care le va plăti din truda sa remunerată cu 86.000 lei noi pe an, adică puţin peste 7.000 de lei pe lună. Frumuşel salariu are şi prefectul Mircea Băcală, care verigă a guvernului în teritoriu fiind ar trebui să se mulţumească şi el pe timp de criză cu 80.000 lei pe an, adică vreo 6.666 lei lunar, circa 1.625 euro. Într-un studiu comparativ cu lefurile premierilor din Uniunea Europeană, apărut recent în presă, prim-ministrul Emil Boc ocupa ultimul loc, cu 1.500 de euro lunar. Vedeţi, tocmai de asta e fascinantă România. Recesiunea, nerecesiune, subalternul la bugetari câştigă în ţara noastră mai mult ca şeful, care şef este dat apoi ca exemplu de om reţinut, cu bun simţ, ce încearcă să fie pildă poporului în problema solidarităţii salariale. Sau nici măcar asta, ca strategie, ca tactică de luptă electoral populistă. Uneori am impresia că Boc şi cabinetul lui de specialişti află din presă că un prefect câştigă mai mult ca ditamai premierul sau că prin directoratele societăţilor cu capital majoritar de stat se trăieşte mai ceva ca-n sânul lui Avram.

Nici măcar n-ar fi vorba de supărările alea româneşti pe omul cu bani mulţi. Mă bucur pentru dom’ prefect că are din ce să-şi plătească ratele alea la credite. Dar parcă nu e normal ca mai toate în ţara asta să fie cu susul în jos. Dacă Boc nu-şi poate face salariu dublu cât prefectul Băcală, că e criză, atunci măcar să facă invers, să vedem dacă s-ar mai bate politicienii locali pentru o slujbă plătită cu 3.000 lei lunar. Iar după ce ieşim la liman reglăm noi problema salarială cu grilă bugetară în toată splendoarea ei. Nu ştiu cum mai e acum, pe vremuri exista un algoritm de calcul al salariului primarului. Pentru o unitate administrativă de până la 2.000 de oameni ai 2.300 lei leafa, să zicem, pentru 4.000 de concetăţeni lucrezi ca primar cu 2.600 şi tot aşa. Cum a ajuns viceprimarul Grindeanu la 70 milioane pe lună numai în Primăria Timişoara se poate explica, unde oricum primele, sporurile băneşti fac vârtej mai ceva decât misterul din Triunghiul Bermudelor. E normal ca ditamai baronul local PDL preşedinte al consiliului judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, să câştige sub 49.000 lei anual, circa 4.000 lei lunar, ca prefectul pe care tocmai tu l-ai plantat în funcţie să te bată de departe la leafă? Iar un viceprimar de Timişoara, indiferent de ce culoare o avea, să-ţi râdă în nas ţie, lider regional? Păi e posibil ca, la anul,îă Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, să ajungă lider CJT pe un salariu aproape la jumătate, hai, puţintel mai mare, decât cel luat de viceprimarul Grindeanu, care are funcţie politică mai mică decât a lui nea Titu? Şi să vezi cât o să câştige domnul Grindeanu când o să crească mare! Că i se cam lipeşte banul de mâini.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt

În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO

Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate

Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, a anunţat că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv. Sancțiunea este una administrativă, nu reprezintă o condamnare penală și nici nu conduce la pierderea mandatului de primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz contestă la CEDO decizia ICCJ care îi interzice candidatura până în 2030. El anunţă că va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei
La câteva ore de la lansarea filmului cu povestea certificatelor de urbanism trimise în plic de Paula Romocean către Alfred Simonis, cel din urmă a reacționat la mesajul virtual. Și a făcut-o surprinzător de ”pașnic”, chiar fără patimă și pozitiv. Așteptăm cât mai rapid transferul unuia dintre cele două terenuri pentru a ne apuca de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi oferă viceprimăriței Romocean pipa păcii: ”Am primit mesajul tău”
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul împotriva unei decizii a Curţii de Apel Timişoara. Pe 10 februarie 2026 instanţa timişoreană a confirmat raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care Fritz a fost declarat în conflict de interese. Încă nu sunt clare efectele acestei decizii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte, fiind declarat în conflict de interese
Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a adoptat printr-o Hotărâre de Guvern numirea lui Paul Finta în funcția de prefect al județului Timiș. Finta a fost propus pentru această fruncţie de USR şi o înlocuieşte în funcţie pe Elena Micicoi. Printr-o altă Hotărâre de Guvern, Executivul a aprobat și eliberarea Corneliei-Elena Micicoi din funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propus de USR, avocatul Paul Finta a fost numit oficial prefect de Timiş, prin Hotărâre de Guvern
Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
Miniștrii de Externe din 16 țări europene, membre ale Inițiativei Central Europene (ICE) se vor întâlni la Timișoara, în 5-6 noiembrie, pentru a marca, formal, finalizarea mandatului României în calitate de președinție al organizației. Întâlnirea are ca obiectiv facilitarea unui dialog deschis și orientat spre rezultate între statele membre ale Inițiativei și va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miniștrii de Externe din 16 țări europene sunt așteptați în noiembrie la Timișoara
Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
Top