Faimosul Epure, greu de scos din Bastionul Theresia / FOTO

O firmă a omului de afaceri Dorin Epure continuă să stea ilegal în Bastionul Theresia, deși contractul de închiriere cu CJ Timiș, proprietarul spațiului, este expirat de 11 luni. Într-unul dintre localuri, aproape nimic n-a fost mutat de la locul lui. CJ Timiș a apelat la instanță pentru a-l evacua pe Epure, dar, între timp, nu-și poate scoate la licitație proprietățile.

În mai 2016, consilierii județeni au votat un proiect privind aprobarea închirierii unor spații în Bastionul Theresia. Era vorba despre Corpul B parter – Cafenea Mediateca, cu o suprafaţă de 160,04 mp, Corpul – Centru pregătire tineret, cu o suprafață de 384,77 mp, Corpul C – Expo cu vânzare, cu o suprafață de 219,23 mp, și Corpul E – Cafe+Spațiu Expo, cu o suprafață de 313, 65 mp. Toate cele patru spații, cu o suprafață de aproape 1.000 metri pătrați, au făcut obiectul unui contract de asociere din 2002, modificat succesiv prin acte adiționale, încheiat între SC Elaine SRL și Consiliul Județean Timiș, contract care a încetat în 14 februarie 2016. CJ Timiș acționase deja în instanță SC Elaine SRL, în vederea evacuării. La jumătatea lunii septembrie 2015, a demarat procedura de evacuare a spațiilor în care au funcționat localurile Zambara, Cafe de Paris și Cheers. Practic, CJ voia să scape de fostul chiriaș, pentru a-și putea scoate la licitație bunurile și avea un titlu executoriu nedefinitiv, emis de Judecătoria Timișoara. „Noi am deținut aceste spații în baza unui contract de asociere în participațiune încă din 2001, iar pe parcursul celor 15 ani, după investițiile efectuate și eficientizarea acestui complex al Bastionului Theresia, cred că ne și aparțin (…) Se argumentează necesitatea evacuării în sens juridic pentru a se putea ține această licitație la care cu siguranță vom participa (…) Înțelegem să ne supunem acestei dispoziții judecătorești, dar nu înseamnă că nu vom continua să ne susținem drepturile”, declara, la vremea respectivă, avocatul Arcadie Anastasescu, reprezentantul SC Elaine SRL

În ianuarie 2017, fostul chiriaș al CJ Timiș continuă să dea cu tifla administrației județene. În fostul local Cheers parcă totul așteaptă reluarea activității. Scaunele și mesele sunt la locul lor, la fel ca mașinile de cafea și dozatoarele de bere. Sunt oliviere, scobitori, paie, șervețele puse pe bar, dar și sticle rămase, probabil, de la ultima petrecere. Practic, nu s-a mișcat nimic din loc, deși contractul de închiriere este expirat de aproape un an. „Până la acest moment trebuia să avem finalizată procedura de licitație cel puțin pentru cele patru spații al căror contract de închiriere s-a încheiat încă de anul trecut. Eram pe procedură de evacuare a celor patru spații. Din păcate, doar două au fost eliberate. În cazul celorlalte două, am constatat la fața locului că lucrurile nu stau deloc așa. Prin urmare, am notificat executorul judecătoresc, pentru urgentarea procedurilor privind evacuarea, dar și pentru schimbarea administratorului de sechestru”, spune Roxana Iliescu, vicepreședintele CJ Timiș.

Nu se știe când ar putea fi organizată o licitație pentru aceste spații. „Nu pot să vă răspund când se va organiza o licitație, depindem în mod direct de evacuarea spațiilor. Sunt mai multe procese pe rol, parte au fost finalizate, în sensul în care am câștigat. Este în curs un proces care vizează imputarea anumitor sume de bani societății Elaine, pentru lipsa de folosință a spațiilor care aveau obligația să le evacueze. Urmează ca, în instanță, pentru tot acest timp în care am fost lipsiți de folosința acestor bunuri să ne recuperăm, cel puțin din punct de vedere material, sumele aferente”, afirmă Iliescu.

SC Elaine SRL aparține controversatului om de afaceri Dorin Epure. Poate cel mai faimos este clubul Zambara, deschis în 2003. După începerea lucrărilor de reabilitarea din Bastion, Epure a părăsit spaţiul, pentru a reveni, conform contractului, la finalizarea șantierului. Pentru că Bastionul Theresia ar fi trebuit să devină important centru cultural, iar finanţarea UE era condiţionată de activitatea culturală, Zambara a devenit centru de pregătire pentru tineret. În realitate, așa cum constataseră și consilierii județeni prin 2011, era vorba despre un club unde activitatea „culturală” începea după ora 1 a dimineții.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3349″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 08:57 )

Ce înseamnă şi magistraţii de azi! Fost mare judecător Arcadie a ajuns reprezentant al firmei fostului miliţian de la circulaţie de pe vreme lui Postelnicu. Banul nu are miros, dar în acest caz pute rău!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”

Politehnica se pregătește de prima deplasare de la revenirea în Liga 2. Alb-violeții joacă mâine, în etapa a doua, pe terenul sibienilor de la CSC 1599 Șelimbăr. „Acestea sunt condițiile, jucăm la patru zile, pentru noi important este să uităm meciul cu Chindia. Ne așteaptă o deplasare grea, în condiții diferite, pentru că la Cisnădie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.

Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Trupa timișoreană The Other You susține sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara (Strada Florimund Mercy nr. 3). Intrarea este liberă, iar toate fondurile strânse în seara respectivă, exclusiv din donațiile publicului, vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Banii adunați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.