Bogdan Roman, mort sau plecat din tara!

Avocatul care l-a reprezentat, în lipsă, pe Bogdan Roman spune că e foarte posibil ca acesta să nici nu știe că este căutat. Ba mai mult, susține că fiul cel mare al primarului din Deta a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma altercației și avansează o ipoteză șocantă: Roman jr ar putea fi chiar mort!

După incidentul de duminică noaptea, Bogdan Roman e de negăsit. Avocatul care l-a reprezentat, în lipsă, în faţa instanței spune că bărbatul de 32 de ani a avut de suferit în urma altercaţiei, necesitând chiar îngrijiri medicale, şi că nu s-a predat pentru că nu ştie că este căutat de poliţie. „În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Roman Bogdan Daniel se arată că, după ce s-a prezentat la spital pentru îngrijiri medicale, a plecat la locuinţa sa din Timişoara pe care o are închiriată şi până în prezent nu a fost contactat de către nimeni. În aceste condiţii, este posibil să nu ştie că este căutat, ori poate fi plecat din ţară sau chiar mort”, a notat Lavinia Chiriac-Ienuş, preşedintele completului de la Judecătoria Deta, în încheierea penală a dosarului. Fraţii Roman şi prietenii lor sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală, lovituri şi port şi uz de armă albă fără drept, în locuri publice.
Instanţa a luat act că scandalul are la bază „relaţii tensionate mai vechi”. Fostul şef al Poliţiei Deta, Viorel Goloşie, spune că unul din fraţii Roman l-ar fi împrumutat pe Alexandru Ştefan cu 5.000 de euro, pentru a cumpăra în ţigări din Serbia şi a face contrabandă cu ele. Acesta a fost însă prins în luna mai, de Poliţia de Frontieră, și nu a mai putut returna banii. Povestea seamănă cu un film din Vestul Sălbatic. „Părţile vătămate, respectiv Ştefan Alexandru, Gartner Bogardo, Iung Petru şi Gartner Ewald au descins la faţa locului cu o maşină în care aveau obiecte contondente şi au coborât proferând injurii generice, dar pe care le-au perceput ca fiind adresate lor, pentru că priveau înspre ei. Aceştia i-au provocat la scandal şi bătaie, lovindu-l fără vreun motiv pe fratele lui Gherghel Radu cu un pahar în zona capului. Strîmtu Valentin a încercat să-i oprească pe agresori, dar, la rândul său, a fost lovit în figură (…) Nevestele, prietenele şi rudele părţilor vătămate au provocat scandal, incitându-şi partenerii la violenţă şi cerându-le «să scoată pistoalele» (…) Ştefan Alexandru a coborât în discotecă unde a ameninţat persoanele prezente cu un pistol pe care a încercat să-l armeze, provocând panică în jur (…) a ieşit din discotecă cu acel pistol şi asupra lui s-au năpustit vreo 20 de persoane care ieşiseră din local pentru a-l anihila”, se mai arată în încheierea penală.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

iron miden a spus: (iulie 26th, 2011 at 16:54 )

mort de beat sau de bucurie poate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.