Vaporasele de pe Bega ar putea ajunge la Comisia Europeana. Ministrul Cuc crede ca situatia se va rezolva in 2 luni

Până la sfârșitul anului, Ministerul Transporturilor ar trebui să găsească o soluție pentru ca vaporașele cumpărate de Primăria Timișoara să poată circula legal pe Bega. Asta spune ministrul Răzvan Cuc, fără a părea însă foarte convins. Primarul Nicolae Robu afirmă că, dacă va fi nevoie, va apela la o soluție extremă.

Lucrările de reamenajare a malurilor Begăi au început în septembrie 2013 și au costat 31,5 milioane de lei. Proiectul a cuprins intervenții la rețelele de utilități, extinderea rețelei de iluminat și amenajări complexe pe toată lungimea celor două maluri ale Begăi. S-au realizat spații verzi, s-au realizat trotuare, alei de promenadă pietonală, s-au amenajat piste de biciclete, locuri de joacă și spații cu gradene pentru organizarea unor evenimente de divertisment, dar și nouă stații de vaporetto. „Felia” Primăriei Timișoara în acest proiect a fost cumpărarea a 7 vaporașe, care însă nu circulă nici acum, deși sunt achiziționate de aproape un an și jumătate. Pentru asta este nevoie de înființarea Administrației Canalului Bega, care nu se poate face decât prin hotărâre de guvern. Acest lucru încă nu s-a întâmplat.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spune că situația va fi rezolvată până la finele anului, dar n-a putut preciza de ce durează atât de mult. „A fost un secretar de stat care a avut o întâlnire la Timișoara, inclusiv cu primarul Nicolae Robu. Ne-au prezentat o soluție, discutasem despre înființarea unei autorități care să gestioneze această problemă, este în atenția noastră și o vom discuta la minister. Nu știu să vă spun când”, a spus Cuc. Întrebat dacă știe că Primăria Timișoara ar putea fi nevoită să returneze 6 milioane de euro, ministrul a spus că… știe că primarul Nicolae Robu își dorește foarte mult ca vaporașele să circule. „Știu că este o dorință foarte acută a domnului primar. Am discutat în general cu autoritățile, mi-a spus și fostul premier despre această problemă, vom căuta o soluție cu toți factorii implicați și o s-o găsim. Probabil până la sfârșitul anului o vom găsi. Nu sunt piedici mari, am spus că vom găsi soluții”, a mai precizat Cuc.

Primarul Nicolae Robu spune, la rândul lui, că totul este exclusiv în „ograda” guvernului. „Am făcut toate demersurile pe lângă guvern. Sper să înțeleagă că nu ne putem juca cu lucrul acesta. Noi ne-am făcut temele, am implementat cu succes toate cele 35 de proiecte pe fonduri europene pe care le-am avut și să fii în pericolul de a ți se cere banii înapoi pentru că nu îndeplinești toți indicatorii dintr-un motiv birocratic… Despre asta e vorba. Noi ne-am făcut datoria, eram obligați să cumpărăm vaporașele până pe 30 iunie 2016. De atunci, guvernele nu au reușit să scoată o hotărâre de guvern prin care să se creeze o structură numită Administrația Căii Navigabile Canalul Bega. Pe noi nu ne interesează în jurisdicția cui este (…) Unii au inventat că noi nu mai putem de dorința de a avea încă o structură în jurisdicția noastră. Nicio clipă nu am militat pentru asta. Vreau doar să existe această structură, pentru că numai ea este îndrituită de lege să genereze regulamentul de navigare și să asigure semnalizarea pe canal”, a declarat edilul. Robu susține că, dacă situația nu se rezolvă, ar putea fi nevoit să apeleze la soluți extreme. „Risc să se înțeleagă că vin așa, cu un soi de șantaj. Nu sunt un șantajist, sunt un om responsabil. Fiind un om responsabil, trebuie să spun ceea ce urmează. Mă voi vedea nevoit să mă adresez Comisiei Europene. Să fac această informare cu tot ce am spus aici. Noi ne-am făcut datoria, ne-am achitat de toate obligațiile avute în cadrul proiectului, am primit 6 milioane de euro bani nerambursabili și nu este admisibil să riscăm să ni se ceară banii înapoi pentru că nu știu din ce motive, Guvernul României, ca instituție, nu face un act birocratic și nu înființează această structură”, conchide primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (octombrie 7th, 2017 at 11:53 )

Serios, Robule? Te-a obligat Uniunea Europeană să cumperi vaporetele astea din termopane? Te-a sunat Juncker și ți-a zis răstit că trebuie să le cumperi? Sau n-a fost totul decât ambâțul tău personal de a tăia panglica unui alt „proiect minunat”, spre propria ta fală nerușinată? Te-ai încăpățânat să le cumperiu deși ți s-a spus foarte clar, din timp, că legislația nu permite folosirea lor ca mijloace de transport în comun. Până una alta, Timișoara, datorită ție, este bună de plată. Și după cum ți-e meteahna, dai mereu vina pe alții. Tu nu-ți asumi niciodată nicio răspundere, numai dacă iese bine. Ei, Robule, chestia asta n-are nicio șansă să iasă altcumva decât cu rambursarea banilor de la UE. Corect ar fi să-ți dai demisia după asta, însă tu n-ai demnitate, nici onoare. Ești doar un băbălău zărghit și megaloman, cocoțat în biroul Primăriei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.