Politehnica obtine remiza pe final de joc la Motru, contra celor de la Pandurii

Politehnica Timişoara a revenit la Motru pentru un meci oficial după un an şi jumătate. Dacă în primăvara lui 2016 juca împotriva Minerului din localitate în liga a III-a (victorie cu 4-0), acum alb-violeţii au întâlnit Pandurii din Tg. Jiu, echipă ce la acea dată evolua în prima ligă. Jocul a contat pentru etapa a 13-a a Ligii secunde şi s-a încheiat cu rezultatul de 1-1.

Cu moral bun după ultimele două victorii din campionat, la Satu Mare şi acasă cu UTA, poliştii au început bine jocul şi şi-au creat ocazii bune de a marca, cea mai mare prin Krausz, care a trimis balonul în bară, minutul 16. Contrar cursului jocului, gorjenii au „lovit” în minutul 30, când Daniel Lung a profitat de o respingere greşită a defensivei violete şi a deschis scorul, 1-0. Dănăricu, jucător ce a evoluat sub formă de împrumut la Poli chiar de la Pandurii în urmă cu două sezoane, a fost aproape de 2-0, însă şi bănăţenii puteau marca până la pauză prin Bădăuţă şi acelaşi Krausz, însă scorul a rămas neschimbat.

Bănăţenii au început şi partea secundă în atac, iar după ocazia lui Bilia din minutul 50, gazdele au avut şansa să majoreze scorul prin Dănăricu şi Rus, însă Cosmin Bozoancă a fost la post. Bănăţenii au dominat finalul de joc şi au reuşit egalarea în minutul 92 prin Raul Krausz, cel mai bun jucător de pe teren, marcând după o centrare a lui Predescu. Acesta din urmă a avut şi şansa golului victoriei dintr-o lovitură liberă în minutul 94, dar balonul a fost respins de zid în corner. Politehnica vine astfel cu un punct acasă şi se pregăteşte pentru meciul cu Poli din Cupa României.

Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Dur-Bozoancă – Motreanu, Bilia (cpt.), Krausz, Taub – Ignea, Coadă, Topic – Predescu, Bădăuță, Plămadă. Au mai jucat: Ghinescu, Staicu şi Ţugui.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.