Din nou, SoNoRo la Timisoara. Trei concerte minunate, cu intrare libera

Festivalul SoNoRo, un adevărat circuit național al muzicii de cameră, revine la Timișoara. În 7 și 8 noiembrie vor avea loc trei concerte-eveniment, în Biserica Millenium, la librăria Cărturești Mercy și la Filarmonica Banatul.

„Festivalul SoNoRo nu putea lipsi din viitoarea capitală culturală, Timișoara. Ne bucurăm să venim din nou aici. Biserica Millenium este un loc cu o acustică și o atmosferă perfecte pentru «Variațiunile Goldberg» de Johann Sebastian Bach. La Cărturești Mercy, un spațiu cald și primitor, ne vom reîntâlni cu publicul nostru, într-un salon muzical în care mai și povestim, nu doar cântăm. Anul acesta vom concerta și la Filarmonica Banatul, locul perfect pentru programul muzical al ultimului nostru concert în Timișoara, «Tema con Variazioni»”, spune Răzvan Popovici, director executiv SoNoRo. La Biserica Millenium, pe 7 noiembrie, va avea loc concertul Labyrinth x 30. Daniel Rowland – vioară, Max Baillie – violă și Justus Grimm – violoncel sunt muzicieni unul și unul, care au în CV de la colaborări cu Bobby McFerrin, la concerte alături de London Chamber Orchestra, Brandenburg Philharmonic Orchestra și Klassische Philharmonie Bonn. Librăria Cărturești Mercy va găzdui pe 8 noiembrie un „meet the artists”, unde celor trei artiști ai Labyrinth x 30, li se vor alătura Diana Ketler (pian), Răzvan Popovici (violă) și Zoran Markovic (contrabas). Muzicienii SoNoRo răspunde întrebărilor publicului prezent și vor prezenta lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Reinhold Glière și Béla Bartók. Concertul din 8 noiembrie, de la Filarmonica Banatul, va oferi melomanilor din Timișoara o interpretare excepțională a unui program muzical ce include lucrări de Edward Elgar, Ralph Vaughan Williams și Franz Schubert. Intrarea este liberă la toate concertele. Mai multe detalii, aici.

Program

Labyrinth x 30, 7 noiembrie, ora 19, Biserica Millenium
Johann Sebastian Bach – Variațiunile Goldberg, în aranjament pentru vioară, viola și violoncel de Dmitry Sitkovetsky

Home Alone-Salon Muzical Timișoara, 8 noiembrie, ora 11, Cărturești Mercy
Meet the artists: conversații cu muzicienii SoNoRo și lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Reinhold Glière și Béla Bartók

Tema con Variazioni, 8 noiembrie, ora 19, Filarmonica Banatul
Edward Elgar – „Chanson de Nuit” și „Chanson de Matin” pentru vioară și pian, op. 15
Edward Elgar – „Nimrod” din „Variațiunile Enigma” pentru pian solo
Ralph Vaughan Williams – Cvintet cu pian în do minor pentru pian, vioară, violă, violoncel și contrabas
Franz Schubert – Cvintet cu pian în la major, D.667 pentru pian, vioară, violă, violoncel și contrabas, „Păstrăvul”

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne în Banat! Ladanyi s-a impus la Timișoara Open 2k24

A fost spectacol total. Singurul turneu de biliard (9Ball) din vestul țării, Timişoara Open 2k24, a fost câștigat, ieri, de Ioan Ladanyi. Lugojeanul l-a învins, în finala competiției, pe timșoreanul Alexandru Desculțu cu 9-6, la capătul unor meciuri spectaculoase. Acesta este al doilea titlu Timișoara Open cucerit de Ioan Ladanyi, după cel din 2018. Medaliații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne în Banat! Ladanyi s-a impus la Timișoara Open 2k24
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Nou eveniment important sub egida UPT. Sunt „vizați” tinerii cercetători

Eveniment internațional de succes, desfășurat în Timișoara sub egida institutului de învățământ cu o istorie de peste o sută de ani. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Academia Română – Filiala Timișoara (AR-FT), împreună cu COST Bruxelles, au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, Sesiunea COST Info Day, cu peste 100 de participanți din 14 țări, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nou eveniment important sub egida UPT. Sunt „vizați” tinerii cercetători
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto

Ridicarea celei de a patra clădiri din complexul imobiliar Xcity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente, va fi finanțată în urma unui nou acord semnat între dezvoltatorul imobiliar Wallberg și Banca Transilvania. Dezvoltatorul a obținut autorizația de construcție pentru a patra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Eveniment internațional de succes, desfășurat în Timișoara sub egida institutului de învățământ cu o istorie de peste o sută de ani. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Academia Română – Filiala Timișoara (AR-FT), împreună cu COST Bruxelles, au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, Sesiunea COST Info Day, cu peste 100 de participanți din 14 țări, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nou eveniment important sub egida UPT. Sunt „vizați” tinerii cercetători
Pe șantierul noului drum care va oferi o legătură nouă pentru Timișoara spre autostrada A1, de la bifurcația spre Sânandrei, pe DN 69, mobilizarea constructorului e una bună. În această perioadă, peste 250 de persoane și peste 150 de utilaje sunt prezente pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1. Echipele antreprenorului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadiul lucrărilor la drumul de legătură DN 69 – A1 a depășit 30 de procente/FOTO
Asociația Verde de Banat a continuat plantarea de copaci la noua perdea forestieră de la Giarmata, operațiune realizată cu ajutorul voluntarilor. Acțiunea a presupus plantarea a mii de puieți. În acest final de săptămână, Asociația Verde de Banat a continuat să completeze perdeaua forestieră de la Giarmata, cu ajutorul voluntarilor. S-au plantat arbori de talie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de puieți au fost plantați în noua perdea forestieră de la Giarmata/FOTO
Ridicarea celei de a patra clădiri din complexul imobiliar Xcity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente, va fi finanțată în urma unui nou acord semnat între dezvoltatorul imobiliar Wallberg și Banca Transilvania. Dezvoltatorul a obținut autorizația de construcție pentru a patra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto
Începând cu data de 01 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform prevederilor legale, aflăm de la Direcția de Finanțe Timiș. Modelul declarației este prevăzut în Anexa nr. 2 a Ordinului Președintelui ANAF...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micii contribuabili vor trebui să depună la Finanțe Declarația Informativă SAF-T
Consiliul Județean Timiș a demarat demersurile în vederea găsirii unei firme sau unui grup de firme care să se ocupe de proiectarea și ridicarea unei clădiri pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”. Bugetul total alocat depășește 53 de milioane de lei, sumă fără TVA. Finanțarea ar urma să se desfășoare prin PNRR, CJT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută proiectant și constructor pentru viitorul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu
Proiectul Institutului Oncologic care urmează să fie construit la Timișoara mai bifeză o nouă etapă. Compania Națională de Investiții, care se ocupă de implementarea proiectului a lansat pe SEAP licitația pentru găsirea de diriginți de șantier. Pe SEAP a fost publicat anunțul de licitație pentru ”Servicii de asistență tehnică de specialitate prin diriginţi de şantier,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNI caută dirigenție de șantier pentru construcția viitorului Institut Oncologic ce se va ridica la Timișoara
A fost spectacol total. Singurul turneu de biliard (9Ball) din vestul țării, Timişoara Open 2k24, a fost câștigat, ieri, de Ioan Ladanyi. Lugojeanul l-a învins, în finala competiției, pe timșoreanul Alexandru Desculțu cu 9-6, la capătul unor meciuri spectaculoase. Acesta este al doilea titlu Timișoara Open cucerit de Ioan Ladanyi, după cel din 2018. Medaliații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne în Banat! Ladanyi s-a impus la Timișoara Open 2k24
Seria demisiilor din Consiliul Judeţean sau instituţiile din subordine continuă. Bogo-Octavian Anucin a demisionat din funcţia de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș. El va fi înlocuit cu Monica Truşcă, cea care deţinea funcţia de director-general adjunct al instituţiei. Valul de demisii din Consiliul Judeţean sau instituţii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă demisie la Consiliul Judeţean. Bogo Anucin pleacă de la conducerea DGASPC, vine Monica Truşcă
Vom câștiga alegerile prezidențiale parlamentare și vom forma guvernul în jurul Partidului Național Liberal. Este unul din mesajele centrale care a fost repetat în cadrul întâlnirii regionale a filialelor PNL din vestul țării. Majoritatea liderilor PNL care au luat cuvântul au vorbit despre pericolul binomului PSD-AUR. Aceștia au arătat că singurul candidat care poate strica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesaj de unitate la regionala PNL de la Timișoara: Nicolae Ciucă e singurul care poate opri blatul PSD-AUR!
Top