Tot mai departe de realitate. Robu isi trece la realizari obiective nici macar proiectate

Primarul Nicolae Robu șochează din nou, în direct din Viena, unde aerul probabil e puțin mai tare. Într-o postare pe Facebook, în care își enumeră realizările de până acum, el trece un stadion de fotbal cu 15.000 de locuri, 30 de tramvaie Armonia, plus mai multe obiective a căror finanțare a fost obținută în perioada fostului primar.

E a treia zi în care primarul Nicolae Robu vrea neapărat să demonstreze că trăiește într-o realitate paralelă. Plecat la Viena cu șeful Serviciului Transporturi din Poliția Locală pe post de șofer, Robu a postat din nou pe Facebook un mesaj delirant. Dacă marți a criticat fosta administrație care i-ar fi „pervertit mental” pe timișoreni, fiindcă aceștia nu cred în metroul său și aducerea trupei Metallica, iar miercuri a insistat că metroul e ca și făcut, joi a făcut o listă cu realizările sale. Cu titlul „Panica PSD-istă”, Robu se laudă acum cu obiective nerealizate sau cu cele finanțate prin proiecte ale fostei administrații. „În curând suntem la mijlocul mandatului de putere actual și în spate avem fiecare un altul, noi, PNL, la Primăria Timișoara, PSD la Consiliul Județean. Eu și PNL avem ce deconta în fața cetățenilor”, își începe Robu, trecând ulterior în revistă realizările pe care și le asumă în totalitate:

  • trei subpasaje realizate deja (…) și alte două care li se vor alătura până în 2020
  • centrul istoric reabilitat
  • malurile Begăi reabilitate și refuncționalizate
  • 100 de străzi cu canalizare și alimentare cu apă înnoite deja la care se vor adăuga alte zeci până în 2020.
  • parc de transport în comun înnoit cu 50 troleibuze și 30 autobuze plătite cvasiintegral în perioada 2012-2017, predecesorii fiind, practic, doar semnatari contractului de leasing, 30 de tramvaie Armonia cărora li se vor adăuga alte 15 , 20 de minibuze cărora li se vor alătura 20 de autobuze, 450 biciclete în sistem bike sharing, cărora li se vor alătura alte 550, 7 vaporetto
  • sistem de management computerizat al traficului care va asigura undă verde pe toate marile artere
    nouă clădire spitalicească D+P+6E – cea mai mare realizată în țară în ultimii 30 de ani!- la Spitalul de Copii
  • noi clădiri școlare
  • nou stadion multifuncțional cu 15.000 de locuri, parte a unui complex sportiv și de agrement ce mai conține un bazin de înot acoperit, un bazin de înot în aer liber, un teren de tenis, un teren de minifotbal, handbal și baschet
  • noul Centru de Artă, Tehnologie și Experiment

Dacă nu ați văzut stadionul sau Centrul de Artă, ghinion!, înseamnă că nu trăiți în realitatea primarului. La fel și cele șapte vaporetto, acestea din urmă fiind achiziționate, dar neputând fi utilizate. De altfel, și dintre obiectivele care sunt făcute, marea majoritate au obținut finanțare prin proiecte depuse de fosta administrație. Singurele realizări 100% ale lui Robu sunt pasajele Jiul și Popa Șapcă, precum și șantierul care nu se ma termină de la Spitalul de Copii. Plus tramvaiele Armonia, care se strică în fiecare zi. Asta în timp ce la Oradea, Cluj sau Arad chiar au fost aduse tramvaie noi, nu reșapate la o societate a afaceristului Gruia Stoica, condamnat pentru fapte de corupție.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 2nd, 2018 at 14:48 )

Chestia cu Gruia Stoica ar putea produce deraierea de pe şine a întregului sistem Robu-„Armonia”…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis,, președintele Consiliului Județean Timiș, și Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt … galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Top