De pe 14 iunie, microbiştii sunt invitaţi în food court să vizioneze meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia. Agenda Iulius Mall de la finalul săptămânii mai include şi un târg tematic.
Iubitorii „sportului rege” pot vedea meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia în food court-ul Iulius Mall, în timp ce iau masa sau îşi petrec timpul liber alături de prieteni. Începând de joi, 14 iunie, pe toată perioada competiţiei sportive, partidele de fotbal transmise de Televiziunea Naţională Română, în intervalul orar 10 – 22, vor putea fi vizionate pe un ecran special, în food court.
Weekend-ul acesta, la parterul Iulius Mall va avea loc Târgul de Produse Naturale şi de Sănătate. De vineri până duminică inclusiv, expozanții vor prezenta produse cu numeroase proprietăți naturale și beneficii pentru o viață sănătoasă. Oferta va include miere, sucuri, gemuri și siropuri, semințe, fructe uscate, ceaiuri, remedii medicinale, cosmetice naturale, bijuterii antialergene și alte propuneri ecologice.
Comentarii prin facebook