Două probe ale Bacalaureatului mai au de trecut liceenii pentru a scăpa de emoțiile examenelor. Miercuri, 27 iunie, mii de liceeni din Timiș sunt în fața unei noi probe de BAC, dau examen la Matematică sau Istorie.
Proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, este hopul pe care îl au de trecut 4.035 de candidați din Timiș. Dintre aceștia, 2.779 dau examen la Matematică și 1.256 la Istorie. După această probă, liceenii mai au un hop – ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului și specializării, care se va desfășura joi, 28 iunie. Rezultatele vor fi afișate în 4 iulie, până la ora 12:00, iar depunerea contestațiilor va avea loc în aceeași zi, între orele 12 și 16. Rezultatele finale vor fi afișate în 9 iulie.
Comentarii prin facebook