În județul Timiș a luat startul pe 1 octombrie a doua campanie trimestrială de colectare a deșeurilor voluminoase și a deșeurilor periculoase. Mai aveți timp să scăpați de aceste deșeuri până pe data de 24 octombrie.
Campania marca Retim are loc în Zona 1 – Timiș (mai puțin municipiul Timișoara și comunele Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc și Moșnița Nouă), în localitățile Șandra, Iecea Mare, Bucovăț, Parța, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foieni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou, Variaș, Sânandrei, Săcălaz. Cetățenii din aceste localități vor putea depune în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare deșeurile voluminoase și pe cele periculoase.
Deșeurile voluminoase sunt: piese de mobilier, saltele, covoare, obiecte mari de folosință îndelungată, altele decât deșeurile electrice și electrocasnice, etc. Deșeurile voluminoase nu trebuie amestecate cu alte categorii de deșeuri reziduale, reciclabile, de construcții, etc.). Deșeurile periculoase sunt: ambalaje de la produse de igienizare, baterii și acumulatori portabili, ambalaje de la vopseluri pe bază de ulei, ambalaje de spray-uri şi de la produse utilizate în amenajări interioare, etc. Deșeurile nu trebuie amestecate cu alte categorii de deșeuri (reziduale, reciclabile, de construcții, etc.) Nu se colectează deșeurile electrice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere, etc.).
Comentarii prin facebook