Beizadelele Milutinovici impart pumni ca-n vremurile bune

Au venit să se distreze în Fratelli, dar s-au trezit martori ai unui scandal monstru iscat de două beizadele care par să revină la obiceiurile care i-au consacrat în lumea interlopă din Timișoara. Sâmbătă noaptea, frații Ciprian și Sergiu Milutinovici au vrut să facă ordine în club, după ce unul dintre ei s-a legat de un rugbist. A urmat o bătaie generală, ca-n vremurile în care cei doi tăiau și spânzurau.

Ciprian Milutinovici (foto) şi-a sărbătorit ziua de naştere în Fratelli, unde a invitat mai mulți cunoscuți și, desigur, pe fratele lui. Pe măsură ce a trecut timpul și s-au adunat paharele, cei doi frați au devenit tot mai agresivi cu lumea din jur. Până la un punct, orice posibil scandal a fost oprit din fașă de Alin Gherman, unul dintre responsabilii clubului timişorean. Nici măcar acesta nu a mai putut face însă nimic în momentul în care unul dintre frații Milutinovici, foarte probabil Ciprian, a sărit la un alt client. Tânărul, posesor al unui fizic impresionant, de rugbist de talie internațională, n-a vrut să-și pună mintea cu Milutinovici și a încercat să-l ignore, deși acesta încerca să-l provoace. Văzând că n-are nicio șansă să-l potolească pe recalcitrant, Alin Gherman i-a poftit afară pe frații Milutinovici și pe prietenii lor. În drum spre ieșire însă, unul dintre cei doi a luat la bătaie un om de ordine aflat la intrarea în club. A urmat o intervenție promptă a lui „Zmeu”, proprietarul firmei de pază, astfel că a s-a iscat o bătaie generală între cele două părți, cu pumnii și parii. La faţa locului au sosit Poliţia, Jandarmeria şi SMURD, bătaia soldându-se cu răniţi, care au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Poliția Timiș recunoaște incidentul. „Conflictul a fost aplanat. O persoană a fost transportată la spital şi a fost îndrumată să depună plângere penală, dar nu a făcut acest lucru. Nimeni nu a fost amendat”, a declarat Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al IPJ.
Fraţii Milutinovici au o mulțime de antecedente în ceea ce privește scandalurile în Timișoara. Vârfurile „carierei” lor datează din perioada în care PSD a fost la putere, iar tatăl lor, Eugen Milutinovici, era secretarul general al organizației Timiș. În 2004, Marius Demian, fotbalist la Politehnica Timișoara, a fost bătut, în plină stradă, de Ciprian Milutinovici. Sportivul a avut nevoie de opt zile de îngrijiri medicale pentru a-și reveni de pe urma agresiunii. În același an, cei doi frați au provocat un scandal într-un internet cafe și, pentru oprirea lor, a fost nevoie de intervenția trupelor speciale ale IPJ. Cu altă ocazie, Sergiu Milutinovici a luat la pumni doi membri ai orchestrei unui restaurant din Timișoara, pentru simplul motiv că nu-i plăcea muzica. În 2003, tot de ziua lui Ciprian, petrecerea s-a ținut la Hotel Continental. Oamenii s-au distrat, pesemne, pe cinste, pentru că, după plecarea lor, localul era plin de sânge și toate oglinzile fuseseră sparte. În 2004, după bătaia administrată fotbalistului, președintele de la acea vreme al PSD Timiș recunoștea că sunt probleme cu odrasele familiei Milutinovici. „Cei doi tineri sunt membri PSD Timiș. Dacă se constată că mezinul se face vinovat de a fi dat cu pumnii și de a fi blocat mașina fotbalistului, fără doar și poate îl vom exclude din partid. Avem mari probleme cu familia asta”, spunea Ilie Sârbu.
De atunci, Eugen Milutinovici s-a retras din prim-planul vieții politice, ocupându-se de afaceri, iar Emilia Milutinovici e consilier județean și președintele Organizației de Femei a PSD Timiș. Sergiu și Ciprian simt, probabil, că partidul din care face parte mama lor va reveni la putere și se pregătesc de o întoarcere în forță. Asta pentru că, oricum, n-au fost sancționați în niciun fel pentru faptele lor de „vitejie”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

22 comentarii pentru acest articol

chuck a spus: (martie 14th, 2012 at 02:55 )

Inoo, dosarul tau cu bataia s-a rezolvat? intreb, nu acuz pe nimeni, nici macar pe nea vasile de la doi si un sfert, care cauta dovezi sa infunde victima

samir a spus: (martie 14th, 2012 at 06:52 )

se intorc baietii in bransa! astia nu ar trebui lasati sa se apropie de un club sau orice local pe o raza de 1 kilometru.

emilia a spus: (martie 14th, 2012 at 08:08 )

unul dintre ei l-a scuipat in fata si pe marius cristescu, la un restarurant din oras, pentru ca mustaciosul milionar s-ar fi luat de prietena lui. suparati rau copiii fostului chelner, nu e bine sa le iesi in cale cand sint suparati.

Miriana a spus: (martie 14th, 2012 at 08:30 )

Eu am fost de fata si nimeni nu a lovit pe nimeni decat zmeu ala..asa ca nu mai mintiti cu nerusinare!

baderca a spus: (martie 14th, 2012 at 09:10 )

Ba, Miriana si unde stateai tu de ai vazut ce s-a intamplat?

Taximetrist a spus: (martie 14th, 2012 at 09:45 )

Fratii Milotinovici au fost victime in acest scandal, singurii care au lovit au fost bodyguarzii. Daca politia ar cere inregistrarile video de pe terasa, ar trebui sa areateze toti batausii din complex. De ce mai exista camere montate in localuri daca politiei ii este frica de bodyguarzi. Rusine rusine

Taximetrist a spus: (martie 14th, 2012 at 09:50 )

Fratii Milotinovici au fost victime in acest scandal, singurii care au lovit au fost bodyguarzii. Daca politia ar cere inregistrarile video de pe terasa( de ce nu o fac?), ar trebui sa areateze toti batausii din complex. De ce mai exista camere montate in localuri daca politiei ii este frica de bodyguarzi. Rusine rusine

dana a spus: (martie 14th, 2012 at 10:16 )

Cristescu o merita, e un batran scarbos care se leaga de toate fetele din oras. daca are bani crede ca i se cuvine orice. mai bine ar investii bani in fotbal decat sa agreseze femei.

roman a spus: (martie 14th, 2012 at 11:18 )

@Taximetrist
scandalul a fost inceput de ciprian milutininoici in club si continuat afara. ce a urmat dupa a fost consecinta comportamentului lui. daca esti tovaras cu el nu inseamna ca trebuie sa si otravesti in halul asta.

narcis a spus: (martie 14th, 2012 at 12:20 )

sorin grindeanu nu a fost?

Gabi a spus: (martie 14th, 2012 at 12:46 )

@taximetrist
Inregistrarile dde pe terasa, cad in fata celor din club … scandalul nu a inceput pe terasa ….iesirea pe terasa a fost consecinta scandalui din club, care a fost provocat de „cuplul” milutinovici.
Eu personal, din acest moment, garantez ca nu voi mai calca in acest club !!! Si nu numai eu, cel putin cei cu care am fost. Consider ca bodyguarzii si-au facut datoria, dar pe viitor, ar fi cred mai bine , daca de la primele semne de scandal puternic, sa alerteze autoritatiile. Daca faceau asa acum, cand i-au scos afara intrau direct in bratele autoritatilor care au alt cod de procedura ….

cocalarul vesel a spus: (martie 14th, 2012 at 12:59 )

Doi cocalari, care cred ca pot sa aduca vremurile apuse inapoi. Dc mai fca din asdtea o s-o ia in freza de tot. Cu tot PSD-ul lu masa ;i al lui tatsu.

alin a spus: (martie 14th, 2012 at 14:58 )

doi pesedisti, asta spune tot. sa ne fereasca sa se intoarca astia la putere.

Carina a spus: (martie 14th, 2012 at 16:27 )

Bine i-au facut lu cristescul ala daca e adevarat ca i-au dat o flegma in fata. Libidinosul ala crede ca se poate lega de cine vrea el? Bravo baietilor lui Milutinovici!

elena a spus: (martie 14th, 2012 at 16:43 )

o fi cresitescu un libidinos infect, dar astia doi sunt mult mai periculos. ti-o iei de la ei pe nerasuflate. sunt niste interlopi cu pretentii de baieti educati ordinarii de milutinovici

Marchis a spus: (martie 15th, 2012 at 00:35 )

In 2004 cand a facut declaratia Ilie Sarbu nu era presedintele PSD Timis era ministru la agricultura. Presedinte era domnul Dan V Poenaru

gabi a spus: (martie 15th, 2012 at 07:19 )

milutinovici, o familie de interlopi. copiii sunt prelungirea tatalui lor.

PAUL a spus: (martie 15th, 2012 at 19:36 )

Trebuie sa fii foarte naiv sau chiar prost sa te gandesti ca zmeul a venit acolo si a facut ordine de capul lui fara sa aiba acordul sefului sau GHERMAN . E lmai mult decat evident ca aceasta bataie a fost la ordinul lui GHERMAN care a fost deranjat de obraznicia evidenta a acestor frati care nu prea stiu sa respecte pe nimeni, asa ca fiind satul sa le suporte “figurile” de prost gust i-a bagat pe sclavii lui la inaintare el reusind sa se dezica astfel de orice legatura cu acest scandal.

www a spus: (martie 16th, 2012 at 16:26 )

Se scrie aici ca …nimeni nu a fost amendat ? OK, deci poti sa faci cat scandal vrei ca nu vei fi amendat ? nu inteleg! la asa un scandal cand se mai deplaseaza si politistii/fortele de ordine pentru ca bodyguarzii nu mai sunt eficienti nu se plăteste amendă? interesant !

liviu a spus: (martie 27th, 2012 at 09:51 )

Caragiosii astea care –si spun iluminati, au un bagaj de nuante cat un copil al strazii, haituit, nenorocit, inrait, izgonit si blestemat si isi aduc ca argument ideologicoreligios protectia ingerului decazut frumos si destept si puternic dealtfel, dar la o fulgerare de comparatie cu maretia Creatorului le vedem micimea. Indiferent de cate milenii influenteaza istoria omenirii, cate milioane sau miliarde de oameni au omorat prin conflicte razboi piatra, prastie, sabie, explozii, executii, bombe nucleare, schingiuiri, torturi, foamete, boli, inselaciuni la nivel de natiuni, delapidari, furturi. Impresia ca ei au facut sa trecem de la epoca pietrei la epoca moderna ura rasială în creştere în toate ţările, tendinţa de libertate şiindependenţă a popoarelor, neputinţa celor ce guvernează, corupţia politicienilor, perversiunea şiviolenţa în creşterea oamenilor, datoriile fără graniţe ale statelor la bănci, instabilitatea monezilornaţionale, crizele economice, falimentul în agricultură, şomajul, nemulţumirea şi zăpăceala în
societate, plăcerea crescândă pentru petreceri şi câştig fără muncă a oamenilor, lipsa de credinţăşi manipularea tineretului şi a sexului feminin….Ia-ta ce au lasat in urma lor, asta e mostenirea lor. Se plimba in costume scumpe, masini luxoase, se vad in saloane, calca pe covoare scumpe, cheltuiesc, risipesc ce fura de la muncitori, dintotdeauna, caci ei sunt sefii de trib……, si la ce bun. Cred ca au puterea banului. Ha! Nu vor avea niciodata sufletul nostru.

davinci a spus: (ianuarie 30th, 2013 at 21:21 )

auzi la ala cica” eu n-o sa mai calc in blubu ala” :))) mai fetita de baiat ce esti da cine dreq te pune ? stai dreaq acasa sau probabil e primul scandal care lai vazut in viata ta live, pana una alta scandaluri sunt in orice cluburi , dute la brena sa vezi ce e acolo daca nu-ti place in frattely si dupa parerea mea clubu nu are nici o vina gherman ia scos afara si de acolo dumnezo cu mila, cam multa barfa pe un subiect prea mic

banel a spus: (noiembrie 26th, 2021 at 15:24 )

Nu interlopii astia sunt de vina,ci coruptia masiva si endemica din Justitia romana,cea care ii elibereaza pe banda pe ticalosii astia. Judecatori si procurori de mucava,slugi ale politicienilor si interlopilor poarta vina acestor rafuieli.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

ambulanța pentru monumente

Administrația județeană pregătește licitația pentru reabilitarea castelului de la Banloc și a Mausoleului de la Bobda

Consiliul Județean Timiș are în lucru mai multe proiecte de reabilitare a unor vechi conace. Modelul de succes de la Foeni, unul care a avut probleme, dar a fost finalizat și acum există acolo un proiect reușit, ar putea fi replicat la Banloc, Clopodia, dar și la Mausoleul de la Bobda, care ar urma să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană pregătește licitația pentru reabilitarea castelului de la Banloc și a Mausoleului de la Bobda
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iluzia controlului: Bolojan crede în merit, PNL crede în funcții  În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din negociere, nu conduci — provoci reacții imune. Iar PNL tocmai își activează toți anticorpii. Ilie Bolojan trăiește, poate pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.