Miei in jocurile oficiale, zmei in cele amicale

Poli Timişoara a trecut la un scor de maidan (12-0) de Flacăra Făget, într-un joc amical în care atacanţii pregătiţi de Valentin Velcea s-au dezlănţuit.

Szekely, cu trei goluri, a fost cel mai bun marcator pentru Poli, fiind secondat de Boştină şi Dina, ambii cu câte o „dublă”. Boldea, Dobricean, Bărbuţ, Nanu şi Artean şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor.

Surpriza vine de la Dina, considerat de mulţi transferul iernii, care a înscris în cele din urmă pentru Poli. Fostul atacant al Universităţii Craiova s-a chinuit 11 jocuri (10 jocuri amicale şi unul oficial) până să reușească primul gol.

Valentin Velcea a evoluat în următoare formulă: Pap, Redjepi, Petrovic, Şeroni, Marovic, Dobricean, Petre, Poparadu, Bălace, Boldea, Dina. După pauză au intrat Kirev, Nohai, Miculescu, Bocşan, Todorov, Bărbuţ, Artean, Trandu, Nanu, Boştină, Szekely. Faţă de prima etapă, când Poli a pierdut cu 1-0 pe terenul celor de la UTA, Velcea a făcut patru modificări în primul „11”, în locul lui Nohai, Nanu, Goge şi Szekely au fost preferaţi Redjepi, Dobricean, Bălace şi Dina (sursa foto: acspoli.ro).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

27 comentarii pentru acest articol

Doru Sălăgean a spus: (martie 16th, 2013 at 19:48 )

Cred că AI DORIT SĂ SPUI:miei în OFICIALE și zmei în…AMICALE!!

pendula a spus: (martie 16th, 2013 at 20:07 )

cum poti sa il pui pe dobriceanu mijlocas dreapta,chiar daca goge ii accidentat,de ce nu a jucat cu barbut de la inceput,bine ca la pus la uta cand echipa era moarta sau acum o sa zica ca il protejeaza ….pardon este la lot la jocul cu mioveni!!!iar cu OVP nu ne-am lamurit inca?lasati-o moarta ca tot in c-r ii lingeti si voi ziaristii,pai daca era presa bucaleza-adica din bucuresti-ii facea praf…sunteti ca si ei-adica slabi!!!!!!!!!!!!!!pacat de cei tineri ca la vara se va renunta la toti fiindca velcea nu are nas cum sa le scoata in evidenta calitatile si iar va aduce doar relicve descoperite sub muzeul din centru,,,hahalelelor!!!!!!!!!

Lex a spus: (martie 16th, 2013 at 22:25 )

Ce pacat ca n-aveti drept de promovare 3 ani !!!
Oficialii ar trebui sa nu-i mai minta pe suporteri – asa putini cat sunt .Sunteti un club nou dpdv juridic (cu nume nou si sediu social nou) format pe scheletul clubului Recas.
Legea in cazul asta e clara ( si ma mirca al’ de sasu sau alt filozof acesist nu sesizeaza : 3 ANI FARA PROMOVARE.Puteti promova numai daca va schimbati numele inapoi in AC Recas …si reveniti la datele anterioare preluarii, renuntand a va considera club nou.

Lex a spus: (martie 16th, 2013 at 22:31 )

Uite si textul – care nu lasa loc de interpretari :

«calitatea de membru afiliat trebuie să aibă o durată – în momentul începerii sezonului pentru care se acordă licenţa – de cel puţin trei ani consecutivi. Orice modificare a formei juridice a clubului sau a structurii persoanei juridice (de exemplu schimbarea sediului, denumirii sau culorilor clubului sau a structurii şi/sau alte entităţi juridice a participaţiilor) survenită în această perioadă, în scopul facilitării accesului într-un eşalon competiţional superior celui în care are dreptul sportiv să activeze clubul în cauză şi/sau în scopul facilitării primirii licenţei în detrimentul integrităţii competiţiei, va fi considerată drept o întrerupere a continuităţii calităţii de membru afiliat, în sensul prezentei prevederi.”

” art. 11 al. 2 din Regulamentul naţional de licenţiere al cluburilor, ediţia 2011

Lex a spus: (martie 16th, 2013 at 22:36 )

Cred ca textul legii este limpede si pentru sfertodocti ca „…membrii-de-partid” sau „ranjila”.
Asadar, vreti in Liga 1 ? Vreti sa jucati cu steauadinamorapid?

Reveniti la „AC Recas” culoarea verde si sediul din Recas .

POLI TIMISOARA a spus: (martie 17th, 2013 at 09:11 )

Ne lamurim peste o saptamana, cu Mioveni !

HABEMUS POLI ! a spus: (martie 17th, 2013 at 10:55 )

HABEMUS POLI !

@lex - SINGURA POLI !!!! a spus: (martie 17th, 2013 at 10:59 )

Exista O SINGURA POLI TIMISOARA, restul sunt Politehnici! Hai pa!

@ lex a spus: (martie 17th, 2013 at 11:01 )

Linisteste-te baiete, asu castiga oricum la Liebling, in cel mai rau caz la masa verde! Adversarii au fost la nunta si multi din ei vor fi „dopati”!

@ Lex a spus: (martie 17th, 2013 at 11:03 )

Inseamna ca promovam peste 4 ani, „de mana” cu asu si cu Codrea! Vor promova tot doua?

Day a spus: (martie 17th, 2013 at 11:44 )

Lex, vezi ca promoveaza Racovita. Poate anul viitor intrati, daca mai rezolvati niste meciuri ca si cum l-ati rezolvat pe cel cu Chizatau.

Lex a spus: (martie 17th, 2013 at 12:01 )

@ Brancovan : terenul asta este extrem de miscator : ferefeul nu avea cum sa dea o hartie impotriva propriului regulament.
Daca a dat-o , dpdv legal este egala cu zero.

Nu cred ca niste banditi vechi ca nashu si corleone, cu dosare penale in curs vor risca o noua ilegalitate de dragul lui Robu.

Day a spus: (martie 17th, 2013 at 12:24 )

Si totusi, din ce platiti amenzile din tur? Luati din banii studentilor?

@ Lex a spus: (martie 17th, 2013 at 14:19 )

Tu la care post speri? La a lui Velcea? A lui Rosemblum,sau a lui Bungau?

unul a spus: (martie 17th, 2013 at 14:22 )

pey, daca liblinghezzi au fost azi noapte la nunta, inseamna ca vor muri pe teren !

BLOCAT la PARIURI a spus: (martie 17th, 2013 at 14:49 )

Meciul Liebling-asu poli, a fost blocat la toate casele de pariuri, deoarece in ASIA s-a pariat masiv pe asu!

Lex a spus: (martie 17th, 2013 at 16:09 )

@Day , nu din bugetul primariei…

Day a spus: (martie 17th, 2013 at 18:45 )

Aia din Liebling si-au dat viata pe teren ca si aia de la Chizatau ?

Lex a spus: (martie 17th, 2013 at 19:13 )

+- 500 de spectatori la meci . Ati luat notite?
Voi n-ati avut niciodata simtul ridicolului.
Ne intrebati cum platim una alta : simplu suporterii cotizeaza la sustinerea echipei.
acese primeste bani ( exagerat de multi pt nivelul de performanta actual) din bugetul primariei …dar asta nu-i nimic,nu?
Ne acuzati pe noi de partizanat politic desi voi sunteti 110% echipa useleului.
Va rezervati 400 de locuri pt o deplasare, plecati 15 mister-beani din Timisoara + o toba si pt asta tot noi suntem de vina pt ca „radem” de voi prin media …lumea rade de voi din Timisoara la Nagylac.
.Noi 400 la Liebling voi 15 cu uta…si 300 de nickuri pe net …facand misto de noi.
Va bateti cu caramida in piept si va faceti planuri de Liga 1 desi in mod clar, indubitabil, nu aveti drept de promovare.

Va laudati cu durabilitatea proiectului usele-acese desi o simpla rupere a useleului ( chiar si doar pe plan local) va va inchide sandramaua….Noi vom fi tot pe Stiinta.

Or fi aradu’ sai Maciuca comune mai faine decat Liebling sau Bazos?

Day a spus: (martie 17th, 2013 at 19:58 )

Daca tu zici ca au fost 500, inseamna ca ati fost 300, cu tot cu penetisti si pedelisti. PS: Ati mai batut vreunul cu remorca sau v-ati batut iarasi intre voi?

un druker a spus: (martie 17th, 2013 at 20:32 )

asu promovare vrea, ca l are pe Codrea

@ lex a spus: (martie 17th, 2013 at 20:35 )

ascundeti-va pe la sate, ca ploiestenii si multi altii va dau lectii ! Normal ca la sate „zdobiti” galeriile locale formate din 5-6 copii de clasele 5-6 !

Lex a spus: (martie 17th, 2013 at 21:27 )

Voi , cei 15 , va ascundeti mai usor.

1995 a spus: (martie 18th, 2013 at 10:44 )

Fenomenul ULTRAS s-a nascut la tara !

Aditzaaa a spus: (martie 18th, 2013 at 11:39 )

Oare cum se simte aerul la „Tara” ?:)))

marius a spus: (martie 18th, 2013 at 13:26 )

E tare . Rivalitate mare,capturi de bannere de brigada , stesguri, fulare, mesaje ironice la adresa adversarilor,grupari desfiintate, mentalitate ultras ce mai.

@marius a spus: (martie 18th, 2013 at 19:28 )

Intr-adevar, cei 7 magnifici, din clasa a 7-a, de la scoala generala locala, au dat o replica „dura” drukeriei, unde mai pui ca aveau si 3 de la grupa mare a gradinitei locale! Dar victorie! Au fost „spulberati de DRUKERIA !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului

Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.