Poli, primul lider al Ligii I

ACS Poli a învins, vineri seară, în primul meci al Ligii I, cu 2-0, pe Dinamo. La victoria împotriva „câinilor roșii” au asistat peste 18.000 de spectatori, un adevărat record de asistență pentru noua echipă a Timișoarei.

ACS Poli a debutat cu dreptul în actuala ediție a Ligii I. Timișorenii s-au impus pe „Dan Păltinișanu” cu 2-0, într-un meci în care Dinamo a făcut doar figurație. Jucătorii lui Velcea și-au permis chiar să rateze o lovitură de pedeapsă obținută de Szekely și netransformată de Trandu. Același Szabolcs Szekely a deschis scorul, înainte de pauză.

Cea de-a doua repriză s-a desfășurat pe aceleași coordonate, jucătorii lui Dinamo făcând doar figurație pe teren, fără a reuși vreo ocazie clară de gol. Cei care au marcat au fost tot timișorenii, prin Bărbuț, care a stabilit scorul final. A fost 2-0 pentru ACS Poli, care a reușit o victorie de moral la debutul în prima ligă. (sursa foto: banatsport.ro)

ACS Poli: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic, Ovidiu Petre, Bărbuţ, Trandu, Boldea, Nicola – Szekely

Dinamo: Naumovski – Rus, Luchin, Asanovic, Filip, Boubacar, Lazăr, Matei, Dănciulescu, Curtean – Thomas

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

drukerii si taranistii au avut dreptate a spus: (iulie 19th, 2013 at 23:34 )

stadionul A FOST GOOOL……………………………………………………………………….cu 3 ore inainte de meci

Ivanhoe a spus: (iulie 20th, 2013 at 02:21 )

Care 25000?

TOT STADIONUL a spus: (iulie 20th, 2013 at 07:39 )

TOT STADIONUL striga POLI-POLI-POLI, dar se refereau ca aia era Recas si o chemau pe asu Poli !

alina a spus: (iulie 20th, 2013 at 11:25 )

Sper ca după rezultatul si jocul asta, sa-l mai lasati in pace pe primar, ptc daca nu era el sa traga anul trecut pt acest proiect, pe Dan Paltinisanu ieri, in loc de Poli-Dinamo 2-0, erau sanse mari sa mergem la vreo adunare baptista sau vreun concert cu trupe esapate. Bravo d-le Robu ! Tenacitatea si incapatanarea dvs fac bine Timișoarei

proiectul asu a spus: (iulie 20th, 2013 at 13:56 )

proiectul asu sau ss e un fel de priect ASS :))))))))))))))))))))

brusc a spus: (iulie 20th, 2013 at 15:37 )

Ba da nimeni nu le-a povestit la druckerii astia mici istoria lu’ Poli ? cum am fost noi fortati sa luam tot felul de forme pentru a exista . Nu au stiut ca aceasta ultima forma este cea mai onorabila dintre ele ?

ionut a spus: (iulie 20th, 2013 at 15:46 )

sustineti fulgeru bragadiru ,aek sau bkp sau cum va ziceti in seria 14 sau unde o fi si lasati poli pt suporteri adevarati pt timisoara bravo poli

@ ivanhoe a spus: (iulie 20th, 2013 at 17:31 )

am fi fost 25.000 daca veneau si cei 100 de „trupuri” de la drukeria, asa am fost doar 20.000 !!!

@@ivanhoe a spus: (iulie 20th, 2013 at 19:44 )

pe suporterii echipei AEK Bragadiru o sa-i vezi in ultima etapa alaturi de membrii galeriei miticilor de la Rapid. Prefer sa tin cu Recas (Banat) decat sa le pup kuurul miticilor de la Rapid si sa merg in deplasare la Leucusesti. HAI POLI, HAI RECAS, HAI RIPENSIA ! Allways Anti-mitici ! Steaua,Dinamo,Rapid,FRF,LPF=mitici ! Galeria AEK=mitici !
Vom fi si 25.000, dar fara coloana a 5-a de la AEK.

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (iulie 21st, 2013 at 03:47 )

ASU PU LI NU VĂ MAI PISATI PE VOI CÎND AȚI VĂZUT SAU O SĂ AVEȚI VOI ATÎȚI SPECTATORI ȘI FOTBAL ÎN PRIMA LIGĂ!VĂ SPUN EU INO NICIODATĂ!!VOI VĂ DESFIINȚAȚI ÎN CURÎND ȘI DUPĂ CE ACS POLI TIMIȘOARA VA TRASO VEZI PROMOVAREA!LIGA 1!SPECTACOL PERFECT ȘI SPECTATORII VENIȚI ÎN NR MARE 20000DE TIMIȘORENI AU STRIGAT POLI! POLI!POLI!POLI!VĂ DAȚI SEAMA CE LOVITURĂ AȚI PRIMIT?? NICI MĂCAR PRIN CAP NU VĂ TRECE ACEST PUBLIC A LEGITIMAT DE FAPT CINE ESTE POLI TIMIȘOARA ȘI CINE NU!! DECI ASU PU LI DESFIINȚAREA NU MAI AVEȚI NICI GLAS ACUM DUPĂ LOVITURA PRIMITĂ!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

alin a spus: (iulie 22nd, 2013 at 13:13 )

ACS POLI a obtinut o f.mare victorie!
Din acest moment,e clar ca 20.000 sunt suporterii lui ACS,si numai vreo 200-300(cu indulgentza!),ai lui ASU!
Oricit de bubuit ai fi in cap,iti dai seama ce diferentza enorma exista intre aceste 2 grupari…!
Iata ce mult „bine” au facut fanaticii lui ASU,incit am ajuns sa ne bucuram extraordinar,pt.disproportia intre aceste grupari,desi personal,le doresc tot binele si celor de pe fostul stadion 23 August(Stiintza),cu promovare cit mai rapida,cit se poate de sus.
Si inca ceva: e bine ca detractorii lui Velcea si Rosenblum(in special),au dato-n ..bara!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor fi implementate în școlile din Timișoara prin programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, în anul școlar 2026-2027. Inițiativa aparține asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, iar proiectul a ajuns cea de-a noua ediție. Profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”
Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul Local al Spațiilor Verzi, instrument recepționat de către municipalitate. Inventarul anterior, vechi de aproape 25 de ani, nu reflecta realitatea din teren în contextul dezvoltării urbane accelerate și extinderea cartierelor. Timișoara nu a dispus până acum de un registru funcțional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate
În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură. Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie
Rectorul Universității de Vest TImișoara, Marilen Pirtea, vorbește din nou despre riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație. Fără cadre instituționale clare, utilizarea Inteligenței Artificiale poate încuraja accelerarea proceselor care golesc de sens învățarea, în detrimentul formării gândirii critice și autonomiei intelectuale, avertizează acesta. Deși Inteligența Artificială are un potențial educațional semnificativ, modul în care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează din nou avantajele și riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.