Traficul din Timișoara este infernal, șoferii stau zeci de minute ca să ajungă dintr-o parte într-alta a orașului. Primarul Nicolae Robu le cere timișorenii să mai aibă un pic de răbdare, dacă vor ca urbea lor să se modernizeze. Edilul a numărat 50 de șantiere pe care se lucrează din greu și promite că, în noiembrie, se va redeschide circulația la Michelangelo.
„Traversăm o perioadă în care ne este, tuturor, extrem de greu în trafic. Asta se datorează faptului că, pe de o parte, oraşul nostru a rămas încremenit în infrastructura devenită total depaşită ce i-a fost creată cu cca jumătate de secol în urmă, iar pe de altă parte, faptului că derulăm în tot oraşul lucrări de modernizare şi reabilitare menite să schimbe în bine starea de fapt actuală. Sunt, la ora actuală, peste 50 de şantiere în oraşul nostru, stimaţi timişoreni şi vă asigur că pe toate se lucrează. De altfel, cu mine ca primar, toate lucrările au fost finalizate în termen sau chiar mai devreme -vezi, spre exemplu, intersecţia Bălcescu”, susține Nicolae Robu.
Deși imaginile surprinse în zona Michelangelo nu sugerează un ritm de lucru prea susținut, edilul susține contrariul. „În perioada 1-15 noiembrie avem toate şansele să facem ceea ce, după graficul initial al lucrărilor, ar fi trebuit să se întâmple abia în primăvară şi anume: deschidem circulația peste pod și peste noul subpasaj pe axa nord-sud (…) Deci, încă puţină răbdare, vă rog”, mai notează Robu. De la închiderea circulației în zona Michelangelo, primarul a promis redeschiderea traficului de mai multe ori, ultima dată pentru începutul lunii octombrie.
Comentarii prin facebook