ACS Poli – nehotarata, dar alaturi de Gino Iorgulescu

Pe 14 noiembrie ar putea veni ziua căderii lui Mitică Dragomir, unul dintre cei mai vechi conducători din fotbalul românesc. În acea zi, cele 18 cluburi din prima ligă vor vota noul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Pentru prima dată, alegerile sunt extrem de disputate, Dragomir având un adversar extrem de puternic în persoana lui Gino Iorgulescu.

gino iorgulescu

În media națională se vorbește că Gino Iorgulescu ar avea inclusiv sprijin politic din partea USL. Și asta, în condițiile în care a fost propus de un marcant lider PDL, Gheorghe Ștefan de la Piatra Neamț. Surse din cadrul clubului ACS Poli afirmă că și timișorenii vor vota pentru Iorgulescu. Poziția oficială de moment este însă că nu s-a luat încă o decizie. Președintele lui ACS Poli, Florențiu Staicu, ne-a declarat că, pînă acum, nici măcar nu s-a discutat la club despre aceste alegeri. „Ne vom decide atunci cu cine vom merge. Avem acum problemele noastre, încă nu ne-am gândit la această problemă. Oricum, noi suntem o echipă curată, n-avem nevoie de sprijin de la ligă. Sunt alte echipe care au interese mari să fie unul sau altul președinte. Singura problemă care ne interesează de la conducerea ligii o reprezintă banii de la televiziuni. În rest, fiind curați, chiar n-avem probleme”, ne-a declarat Staicu.

Nu este însă un secret că decizia privind modul în care va vota ACS Poli nu va fi luată în interiorul clubului, ci mai degrabă în sedii de partid sau de instituții publice. Cum echipa se află în zona de influență politică a USL, fiind susținută de bani publici, este de așteptat ca Timișoara să meargă pe mâna lui Gino Iorgulescu, care ar avea sprijin chiar și din partea lui Victor Ponta. Principalul susținător al echipei, primarul Nicolae Robu, pare decis să-l susțină pe Iorgulescu, ne-au declarat unele surse. Singurul care ar putea face lobby pentru Mitică este Marian Iancu, ale cărui legături cu încă șeful LPF sunt de notorietate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

carmen a spus: (octombrie 31st, 2013 at 11:11 )

Dar cei care inca INDURA pe cine sprijina oare? Sa vina se ne spuna personal la TV in mondiovisione!

Tica a spus: (octombrie 31st, 2013 at 15:27 )

Penalul asta de Iorgulescu i-a dat prima teapa lui M. Iancu cu lotul de la FC National. A primit un milion de euro si nu i-a taiat chitanta. Trebuia inchis de mult tapinarul.
De mitica ce sa mai spunem…

un timisorean a spus: (octombrie 31st, 2013 at 18:05 )

Ce gandire de munctor la cazma are presedintele clubului ! Cum sa nu te intereseze cine conduce LPF-ul ??
Din acesta declaratie putem intelege care este proiectul ACS POLI pe termen mediu : MEDIOCRITATE !
Daca nu ai relatia bine sudata acolo sus nu ai nicio sansa sa te bati ca Europa, nu mai zic la campionat sau cupa.
Auzi ca pe nea cutare asta il intereseaza doar cum se impart banii din drepturile de televizare :))) Foarte foarte penibil !!! DEMISIA !!!!

sam a spus: (octombrie 31st, 2013 at 19:12 )

titlul de campion la liga v-a fii decis la penaltiuri….capitol la care asc e prima

un druker a spus: (noiembrie 1st, 2013 at 10:26 )

ASU primeste de la mitica invitatie speciala in prima liga ca ei bea cat nu bea nimenea asa ca merita sa joace in Champions CurLing…

sam a spus: (noiembrie 1st, 2013 at 17:12 )

mitica si gino pot fii si prieteni

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt

În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO

Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate

Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, a anunţat că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv. Sancțiunea este una administrativă, nu reprezintă o condamnare penală și nici nu conduce la pierderea mandatului de primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz contestă la CEDO decizia ICCJ care îi interzice candidatura până în 2030. El anunţă că va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei
La câteva ore de la lansarea filmului cu povestea certificatelor de urbanism trimise în plic de Paula Romocean către Alfred Simonis, cel din urmă a reacționat la mesajul virtual. Și a făcut-o surprinzător de ”pașnic”, chiar fără patimă și pozitiv. Așteptăm cât mai rapid transferul unuia dintre cele două terenuri pentru a ne apuca de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi oferă viceprimăriței Romocean pipa păcii: ”Am primit mesajul tău”
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul împotriva unei decizii a Curţii de Apel Timişoara. Pe 10 februarie 2026 instanţa timişoreană a confirmat raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care Fritz a fost declarat în conflict de interese. Încă nu sunt clare efectele acestei decizii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte, fiind declarat în conflict de interese
Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a adoptat printr-o Hotărâre de Guvern numirea lui Paul Finta în funcția de prefect al județului Timiș. Finta a fost propus pentru această fruncţie de USR şi o înlocuieşte în funcţie pe Elena Micicoi. Printr-o altă Hotărâre de Guvern, Executivul a aprobat și eliberarea Corneliei-Elena Micicoi din funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propus de USR, avocatul Paul Finta a fost numit oficial prefect de Timiş, prin Hotărâre de Guvern
Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
Miniștrii de Externe din 16 țări europene, membre ale Inițiativei Central Europene (ICE) se vor întâlni la Timișoara, în 5-6 noiembrie, pentru a marca, formal, finalizarea mandatului României în calitate de președinție al organizației. Întâlnirea are ca obiectiv facilitarea unui dialog deschis și orientat spre rezultate între statele membre ale Inițiativei și va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miniștrii de Externe din 16 țări europene sunt așteptați în noiembrie la Timișoara
Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
Top