Daca Robu i-ar fi dat extemporal pe administratie, Stoia nu lua nota de trecere!

Scandalul cu Traian Stoia și acuzele acestuia că n-a făcut decât să ducă mai departe proiectele administrației Ciuhandu l-au determinat pe primarul Nicolae Robu să întocmească un bilanț selectiv, la un an și patru luni de la instalarea în funcție. Așa a apărut „replica neconvențională” promisă duminică seara.

robu bilant

Viceprimarul Traian Stoia a declarat că Nicolae Robu ca primar are meritul de a fi dus mai departe proiectele administrației Ciuhandu, dar nimic mai mult. Social-democratul îi reproșa liberalului lipsa de proiecte proprii pe fonduri europene. „Eu am făcut multe investiții, o să dau un raport, asta este replica atipică pe care am promis-o pentru domnul Stoia, ca să vedeți câte am făcut într-un an și patru luni, lucruri pe care un viceprimar nici nu le stie măca. Dacă i-aș fi dat extemporal, nu știa nici 5% din ceea ce s-a făcut în Timișoara. Toate, în afară de zona Iosefin, sunt proiecte pe care eu le-am făcut”, a declarat, luni la prânz, Nicolae Robu.

Luni după-amiază a apărut și „replica neconvențională”. Primarul și-a făcut un bilanț selectiv la un an și patru luni de mandat. Acesta conține următoarele realizări:

„1. Peste 73.3 Km de carosabile reabilitate / modernizate / nou realizate pe un total de 148 de străzi
2. Peste 34 Km de trotuare reabilitate / nou realizate pe un total de 73 străzi
3. Peste 1.300 noi locuri de parcare amenajate
4. Șaptesprezece noi piste de biciclete, evident: pe tot atâtea străzi
5. Peste 18.5 Km de rețea de canalizare reabilitată / modernizată / nou realizată pe un total de 43 de străzi
6. Peste 2.5 Km de rețea de alimentare cu apă reabilitată / modernizată / nou realizată pe un total de 6 străzi
7. Peste 1.500 de pomi plantați, din care 950 în zonele verzi și 550 pe marginea trotuarelor
8. Peste 3.000 de arbuști foioși și rășinoși plantați
9. Peste 400.000 de flori plantate
10. Peste 10 clădiri monumentale, monumente și fântâni iluminate artistic”.

În ceea ce privește proiectele pe fonduri europene, Robu e categoric: nu a mai fost perioadă pentru depunerea unor astfel de proiecte. El promite însă că municipalitatea va face proiecte noi pentru exercițiul financiar 2014-2020.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anonim a spus: (noiembrie 11th, 2013 at 21:46 )

MAFIA DIN COLTERM SI PRIMARIE disponibilizari abuzive a comanda politica si angajari,in timpul mandatului tau fara a se lua masuri .

coco a spus: (noiembrie 12th, 2013 at 07:45 )

De ce nu zice-ti dle Primar o alta reusita su anume ca spatiile verzi in Timisoare se fac pe bani mult mai putini si se fac lucrari cum trebuie sa se faca adica bine,
Sa stiti dle Primar ca dl stoia are traseul bine trasat in fiecare dimineata (isi bea cafa la fratii impreuna cu chis culita)
Asa ca pana nu va debarasati de tradatori precum stoia, culita, si de consilierul dumneavoastra cu mustata… si antene, o sa aveti parte doar se incercari de tot felul
Va doresc succesuri !!!

un druker a spus: (noiembrie 12th, 2013 at 09:42 )

Stoia e un retardat!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.