Gura nu mai bate guru

Zilele astea sigur voi afla că prof. dr. ing. Nicolae Robu, primarul Timișoarei, nu este un personaj negativ ce „a favorizat infractorul” din mafia imobiliară. Până acum aveam ceva dubii, dar din momentul în care viceprimarul Stoia va retracta urâtele spuse despre edilul liberal, din acel moment, gata, nu voi mai avea nicio incertitudine. Dacă Traian Stoia, prea fericitul contemporan al fraților Cristescu, membru în forurile de conducere municipală ale PSD, va zice că Nicolae Robu nu e mafiot, atunci știe el ce zice, căci un pesedist ar recunoaște din prima un astfel de tovarăș. Dacă va fi cuminte și-și va retrage grelele cuvinte, vom mai afla că Nicolae Robu nu este „un Berlusconi pe bani publici”, cum a umblat vorba, și că între cei doi edili treaba va merge ca unsă de acum încolo, iar răutatea aceea că liberalul nu l-ar lăsa să lucreze pe viceprimarul pesedist va fi retezată de la rădăcină, cu pixul și gura plină.

Pentru confortul nostru de cetățeni onești, bine ar fi fost ca și primarul Robu să fie obligat să spună public că afirmația conform căreia Traian Stoia ar fi „incapabil să înțeleagă ce i se cere” ca viceprimar este total nefondată. Pe cale de consecință, Traian Stoia ar putea fi lejer perceput pe viitor ca un om capabil și priceput în treburile gospodărești ale urbei. Sau că dl Stoia n-are nimic în comun, comportamental vorbind, cu comuniștii sau legionarii. Că șefii moșului n-ar fi frații Cristescu, ci un ales dintr-un birou al administrației municipale, conform legii, că nu-și neglijează atribuțiile, că nu ar avea interes să blocheze cercetarea preluării tuturor imobilelor și terenurile de la stat după 1989 (pentru a nu se afla de „tunurile” fraților), că ar fi un om cu care poți colabora și câte altele! Dar nu vom afla așa ceva, iar pe liderii PSD Timiș nici nu-i deranjează acest lucru, luând probabil cu titlu de inventar toate ocările aduse de primar moșului.

Dacă scuzele ar fi fost impuse de ambele părți prin protocoale politice, am fi avut garanția că oamenii ăștia sunt de toată isprava, perfecți chiar. Două lucruri nu le pot ignora însă, ambele nefiind acuze aruncate de către un politician către celălalt, ci amintiri, în cazul d-lui Stoia, sau promisiuni făcute sieși de Nicolae Robu. „Tocmai pentru că sunt bărbat, nu mai am cum să mai stau de vorbă cu dânsul vreodată”, spunea primarul liberal, nelăsându-ne nicio variantă decentă să-l caracterizăm după împăcarea cu Traian Stoia. De cealaltă parte, conform unei anumite părți a presei locale, Traian Stoia a recunoscut cu satisfacție că în campania electorală din 2012 l-a sponsorizat pe Adrian Orza, adversarul partenerului de alianță Nicolae Robu. Treabă care n-a mișcat niciun mușchi pe fețele liderilor USL Timiș. Eu chiar nu înțeleg de ce s-a mai jurat Nicolae Robu că n-a contactat PDL pentru o nouă majoritate în consiliul local. Cu ce era mai grav asta decât ce-a făcut partenerul său de la PSD?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Unu' greu de cap a spus: (noiembrie 18th, 2013 at 19:41 )
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.