Săli de clasă s-ar mai găsi, dar elevii de la școlile din centru, unde sunt în general probleme cu spațiul, nu pot fi duși să învețe la periferie. Primarul Nicolae Robu îi dă dreptate, cel puțin pentru moment, inspectorului școlar general Cornel Petroman, care spunea că mersul la ore numai dimineața este o iluzie.
În vara anului trecut, edilii locali credeau că au găsit soluția pentru ca elevii din Timișoara să meargă la ore numai dimineața. „Folosirea mai eficientă a spațiilor” era considerată varianta salvatoare. Jumătate de an mai târziu, situația e neschimbată, iar primarul Nicolae Robu recunoaște că lucrurile nu sunt atât de simple. „Căutam soluţii pentru a asigura condiţii pentru ca toţi copiii Timişoarei să înveţe de dimineaţă. Nu este uşor, pentru că insuficienţa spaţiilor intervine la şcolile din zona centrală. Nu putem să construim peste noapte noi clădiri şcolare. Avem spaţiu excedentar la periferie, dar nu avem cum să mutăm copiii de la Loga, de la Pedagogic (…) la periferie, la Liceul Auto de exemplu”, a explicat edilul. Cu doar câteva zile mai devreme, inspectorul şcolar general Cornel Petroman spunea că unul dintre motivele pentru care nu se va reuşi mutarea tuturor cursurilor de dimineaţă este că reprezentanţii şcolilor nu vor fi de acord să se mute. „Noi ne străduim. Cine crede că se poate să mutăm orele doar de dimineaţă să vină cu o soluţie. Eu cred că nu se poate. Sunt doar nişte iluzii”, declara Petroman.
Comentarii prin facebook