Pastele ticalosilor

Rar poți vedea atâta fățărnicie în dreapta și în stânga, așa cum se întâmplă în România de sărbători, iar Paștele actual nu face excepție. La televizor, în ziare, pe rețelele de socializare, bloguri sau aiurea, românii urlă din toți bojocii cât de credincioși sunt ei, cât de mult îl iubesc pe Dumnezeu și cât de mult bine vor să facă celor din jur. Dar nu prea au timp de asta. Ca de obicei, cei mai ipocriți dintre ipocriți sunt politicienii. Cu mâna dreaptă își fac cruci largi, iar mâna stângă e pe undeva la furat. Nu toți, dar în general cei care urlă mai tare că sunt credincioși, aceia sunt și mai manglitori din fire. Ba, cei mai habotnici sunt chiar foștii comuniști și securiști, care, în urmă cu 25 de ani, îi denunțau pe credincioșii care intrau în biserici.

oo

Impostura e la ea acasă. Dar ce te miri, într-o țară în care hoții strigă că sunt furați, iar șantajiștii se plâng că sunt șantajați (exact, fără aluzie, mă refer la un senator PSD)? Să mai zic că l-am văzut și pe caraghiosul de Mazăre povestind cât de mult crede el în Dumnezeu? Alături de politicieni, ecranele televizoarelor sunt pline și de așa-numite vedete care ne anunță cum se pregătesc creștinește de Paște. Cum au respectat tot Postul Paștelui și cum se bagă și la post negru în Vinerea Mare. E trendy rău de tot să faci post! Borfași, curve, impostori, tâlhari la drumul mare, cu toții își urlă credința în Dumnezeu. Pentru alții, să fii credincios înseamnă să te dai cu curul de pământ pe motiv că „Sfântul” Gigi Becali face Paștele la pușcărie. Dar unde să-l facă, decât acolo unde îi este locul?

Tot felul de ipochimeni povestesc cum dau bani la biserici, dar nu adaugă că e vorba doar de o câtime din cât au furat. Mulți cred, la modul cel mai sincer, că pot să fie hoți și ticăloși, dar vor fi iertați în momentul în care vor da bani la biserici și se vor spovedi la un preot. Apropo, pe aceștia i-am uitat. Acum e momentul ca foștii colaboratori ai Mănăstirii Secu să se întreacă între ei în pastorale, predici și alte fățărnicii. La cât rău au făcut oamenilor prin turnătoriile lor abjecte, nici zeci de ani de izolare nu le-ar aduce iertarea. Dar oare toți aceștia cred în Dumnezeu? Un adevărat credincios își exhibă oare credința la modul cel mai ordinar sau o ține pentru sine, în sufletul și inima sa? Oare ce e de preferat? Nemernicii, netrebnicii, borfașii care ne povestesc acum cât de mult cred în Dumnezeu? Sau un om bun și cinstit, care nu este ipocrit și nu se laudă cât de mult îl are pe Dumnezeu în suflet? Mai mult, chiar și în Vinerea Mare mai bea un pahar de vin, iar la un moment dat mai scoate printre dinți o înjurătură: „Paștele mamii lor de ticăloși!”. Personal, îl prefer pe cel din urmă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 18th, 2014 at 14:22 )

ESTE SPIRITUL LUI DUMNEZEU!MINCIUNA PÎINEA CEA DE TOATE ZILELE!CĂDERE LIBERĂ BĂIEȚI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Dubyn a spus: (aprilie 19th, 2014 at 11:29 )

Un adevarat credincios nu ar scoate din el o asemenea injuratura, domnilor Ziarist de pe Terasa. Si nici n-ar bea vin in Vinerea Mare. In aceasta zi se face un mic sacrificiu peersonal, se renunta la ceva ce-ti place in fieca zi. Cafeaua, de exemplu. Sa nu se confunde credinta adevarata cu sinceritatea in exprimare. Pe asta poate s-o aiba si ateul animat de cele mai bune intentii. Un Paste binecuvantat va doresc!

Costel a spus: (aprilie 19th, 2014 at 16:15 )

Foarte binevenit articolul! Daca aveam o biserica pornita impotriva falsilor credinciosi din clasa politica, ticalosii o lasau mai moale cu aparentele. Dar ticalosii sunt de ambele parti. Si probabil ca de sus nu se vede, ca de s-ar vedea aveam ceva dovezi. Ar trebui sa-I spargem geamurile!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.