Robu: Nu stiu cum se va salva ACS Poli

Nici măcar primarul Nicolae Robu nu pare să mai creadă în salvarea lui ACS Poli. Echipa pe care a „moșit-o” e în cădere liberă, iar meciul de duminică seară, cu Ceahlăul Piatra Neamț, a mai bătut un cui în „sentința” spre Liga a II-a. Robu susține, pe de altă parte, că în campionat se petrec tot felul de ciudățenii.

robu primar

Cu doar șase puncte rămase de adjudecat până la finalul campionatului, ACS Poli e aproape căzută în Liga a II-a. Meciul următor e în deplasare, cu Astra Giurgiu, ocupanta locului secund în campionat. Timișorenii și-au făcut singuri viața grea, duminică seară, când, cu un om în plus pe teren, n-au reușit decât un egal pe teren propriu, în fața Ceahlăului Piatra Neamț. Primarul Nicolae Robu, principalul susținător al lui ACS Poli, admite, pentru prima dată, că lucrurile sunt foarte grave. Totuși, el spune că în actuala ediție de campionat s-au petrecut lucruri ciudate. „Nu știu cum se va putea salva echipa. Pe de altă parte, nu știu ce s-a întâmplat, toată ziua erau înjurați Mitică și Mircea Sandu, ei au plecat, dar niciodată nu s-a întâmplat ca acum. Nu-i regret, nu e vorba de asta. Nu trebuie să se simtă cine e acolo, dar vreau jocuri corecte și arbitraje corecte. Atâtea inconsecvențe nu s-au întâmplat niciodată, fiindcă despre asta este vorba. Sunt inconsecvențe în prestațiile echipelor și în rezultate, dincolo de decizii dubioase, uneori chiar flagrante ale unor arbitri, care te fac să nu mai crezi în acest campionat”, a declarat, luni, Robu. Întrebat ce se va întâmpla dacă echipa va ajunge în liga secundă, edilul a răspuns metaforic: „Sisif a pornit de jos”. În ultimii doi ani, Consiliul Local Timișoara a băgat în „Sisiful” lui Robu nu mai puțin de 14 milioane de lei. La această sumă se adaugă contribuția financiară a Consiliului Județean Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

nelu a spus: (mai 12th, 2014 at 15:44 )

Robule,ce importanta au ciudatenile campionatului,cand avortonul cu chipul tau a pierdut toate duelurile cu echipele la retrogradare,nu crezi ca esti principalul vinovat pentru situatia creata,cine a tinut in brate un agramat-velcea,si pe ceilalti neica nimeni.Asa faci praf si orasul,oare cum scapam de tine,esti rusinea orasului mai rau ca Oancea care nu a facut nimic dar nici nu a distrus ca tine RUSINE,sant inginer si incepe sa-mi fie rusine ca si tu faci parte din breasla noastra,stiu ca nu vei citi aceste randuri,te cocosesti doar pe facebook in rest vai mama ta RUSINE ,RUSINE mai bine treci pe la frizer sau tie rusine ce se va vedea sub plete!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 12th, 2014 at 16:34 )

ROBU! TREBUIA UN ANTRENOR CU EXPERIENȚÂ ÎN LIGA1 ȘI CĂUTAT UN INVESTITOR SERIOS!FĂRĂ ASTA POLI TIMIȘOARA NU V -A FACE PERFORMANȚĂ NICIODATĂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

adica a spus: (mai 12th, 2014 at 17:53 )

adica recas

adica a spus: (mai 12th, 2014 at 19:45 )

adica gataia

adica a spus: (mai 12th, 2014 at 21:26 )

adica herzog spion kgb-ist

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 12th, 2014 at 21:46 )

LASĂ ROBU! SPIRITUL MEU DE VIAȚĂ O V -A AJUTA PE POLI SĂ NU RETROGRADEZE!DAR LA ANUL CE FACEȚI??TREBUIE SĂ SE SCHIMBE MULTE!!

adica orza a spus: (mai 12th, 2014 at 22:10 )

adica orza

sam a spus: (mai 13th, 2014 at 08:30 )

nota maxima pt curajul si implicarea dlui robu nota minima pt modul in care a manageriat clubul

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 13th, 2014 at 11:05 )

PERFECT ZIS SAM! BRAVO! HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE LA ASTRA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

virgont a spus: (mai 13th, 2014 at 15:20 )

Cade ACS Poli în Liga a II a. Nu o mai finanţează primăria. Robu pune ochiul pe ASC Politehnica. Le dă banii pe care aceştia nu îi au. 2014/2015 liga a III a, 2015/2016 liga a II a cu promovare în liga I şi atunci cine se face cu Bula mare în anul electoral ? Ha, ha, ha …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului Politehnicii Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.