Record in Timis! Peste 350 de terenuri de casa, impartite prin tragere la sorti la Giarmata

Autoritățile din Giarmata au pus la dispoziția tinerilor din localitate 351 de parcele de teren, pe care aceștia vor putea să-și construiască locuințe. Este pentru prima oară când în Timiș sunt împărțite atât de multe terenuri deodată. Mai mult, pentru a se asigura că toată lumea are șanse egale, distribuirea terenurilor se face prin tragere la sorți. În total, sunt peste 20 de hectare de teren.

giarmata

Tinerii din Giarmata așteaptă de mai bine de zece ani momentul în care ar putea să primească terenuri de case. Între timp, unii au renunțat, alții și-au cumpărat alte locuințe sau, pur și simplu, au îmbătrânit și nu au mai fost eligibili. Pentru a primi un astfel de teren, tinerii trebuie să îndeplinească trei condiții: să aibă sub 35 de ani, să fie din Giarmata și să nu aibă alte proprietăți. Inițial au fost peste 600 de persoane interesate. Pentru a evita eventualele contestații ulterioare, distribuirea se va face prin… tragere la sorți, iar tinerii au la dispoziție 60 de zile pentru a veni să revendice terenul. Cei care vor să schimbe terenurile între ei o pot face. „Ca să nu avem discuții de genul, care, cine, unde, s-a decis să punem totul într-o urnă, toate cele 351 spații pentru casă și, în ordinea în care au depus cererile, vin și trag la sorți terenul. Au la dispoziție două luni, în fiecare joi și vineri e câte o ședință la care pot să vină. După ce s-a tras lotul, întocmim contractul de primire și atribuire la Legea 15”, explică Virgil Bunescu, primarul din Giarmata.

Terenurile au suprafețe cuprinse între 550 și 700 de metri pătrați, iar distribuirea lor se va încheia pe 1 noiembrie. Noii proprietari au la dispoziție trei ani pentru a-și construi case. „E ceva mai deosebit, nu cred că a mai dat cineva atâtea locuri de casă. Ei așteaptă de mult. Unii credeau că nu o să se mai întâmple, dar am ajuns până aici și acum trecem la infrastructură: drumuri, apă, curent electric. O să fie un cartier inedit și prin faptul că este și singurul cartier din apropierea orașului, așezat în pantă, și cu vizibilitate spre Timișoara seara. O să fie un cartier frumos, l-am și denumit cartierul Primăverii”, a mai spus Bunescu. Deputatul Cătălin Tiuch, de loc din Giarmata, este mulțumit de faptul că autoritățile locale au început să distribuie terenurile. „Tinerii de acolo așteaptă terenuri demult. Nu țin minte ca, în ultimii 20 de ani, să se fi dat vreun plaț de casă. Pentru ei e aproape un miraj. Actuala administrație a reușit să se mobilizeze, să țină atât de mult acel teren care a fost vânat de diferiți oportuniști și să rămână totuși în patrimoniul primăriei, să dezvolte localitatea și să rezolve toate cererile de pe Legea 15. Eu nu am mai auzit ca în județul Timiș sau în țară să fie atât de multe loturi de casă date deodată”, a declarat Tiuch.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Timisoreanul a spus: (septembrie 21st, 2014 at 01:03 )

Nu recomand nimanui sa faca acest pas, va avea parte de dezamagirii in viitor…Pamantul este dat in folosinta si nu in proprietate de catre primarie…..cazuri asemanatoare am mai vazut si-n alte tari, este o mare capcana si cine pica, pica…..Riscati si veti vedea peste 10 ani daca am avut dreptate sau nu…

toderas a spus: (octombrie 14th, 2014 at 18:40 )

Si a primit cinva teren?eu amninteles ca nu s dau inca pt ca nu s-a finalizat centralizarea legii 165/2013…:(

toderas a spus: (octombrie 15th, 2014 at 14:42 )

A primit cineva parcela?stima.

Mircea a spus: (septembrie 10th, 2017 at 20:00 )

Stie cineva ,mai sunt inca terenuri,am depus cererea acum 14 ani,acum nu mai sunt in tara.
Va multumesc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor fi implementate în școlile din Timișoara prin programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, în anul școlar 2026-2027. Inițiativa aparține asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, iar proiectul a ajuns cea de-a noua ediție. Profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”
Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul Local al Spațiilor Verzi, instrument recepționat de către municipalitate. Inventarul anterior, vechi de aproape 25 de ani, nu reflecta realitatea din teren în contextul dezvoltării urbane accelerate și extinderea cartierelor. Timișoara nu a dispus până acum de un registru funcțional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate
În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură. Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie
Rectorul Universității de Vest TImișoara, Marilen Pirtea, vorbește din nou despre riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație. Fără cadre instituționale clare, utilizarea Inteligenței Artificiale poate încuraja accelerarea proceselor care golesc de sens învățarea, în detrimentul formării gândirii critice și autonomiei intelectuale, avertizează acesta. Deși Inteligența Artificială are un potențial educațional semnificativ, modul în care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează din nou avantajele și riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.