Peste 500 de apartamente din Calea Sagului, reabilitate termic pe bani europeni

Alte șase blocuri, cu peste 500 de apartamente, au fost acceptate la finanțare pentru reabilitare termică. Contractul a fost semnat luni de primarul Nicolae Robu și Sorin Maxim, directorul ADR Vest. A mai rămas de semnat un singur contract din cele cinci depuse de municipalitate, însă nu se știe când vor putea începe efectiv lucrările.

blocuri

Proiectul semnat luni de primarul Nicolae Robu și Sorin Maxim, directorul de la ADR Vest, include șase blocuri și are o valoare de 8.8 milioane de lei, din care puțin peste cinci milioane nerambursabili. Este vorba despre imobilele situate pe Calea Șagului 83, Calea Șagului 1-5, Bd. 16 Decembrie 1989 nr. 79, Calea Șagului 24, Calea Șagului 38 și Calea Șagului 52. În cele șase blocuri locuiesc 502 familii cu un venit mediu lunar de sub 350 de euro. În aceste condiții, finanțarea europeană este de 60%, iar consiliul local și asociațiile de proprietari vor pune câte 20%.

Până acum au fost semnate alte patru proiecte, care include în total 26 de blocuri, cu aproape 1.500 de apartamente. Suma totală prevăzută pentru reabilitarea acestora este de peste 6,2 milioane de euro. A mai rămas de semnat un singur proiect. În total, au depus dosare pentru a primi bani de reabilitare 51 de blocuri situate pe arterele principale. Nu se știe însă când vor începe efectiv lucrările, deoarece caietul de sarcini ar putea fi publicat pe SEAP abia în această săptămână. „La licitații știi când pornești, dar nu știi când se încheie. Cele 12 luni date ca termen pentru implementarea proiectelor «curg» de la data semnării contractului. Noi suntem interesați să se încheie cât mai repede procedura de licitație”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

S-a deschis circulația rutieră prin Pasajul Solventul/FOTO

Circulația rutieră prin Pasajul Solventul a fost deschisă, a anunțat, la orele prânzului, primarul Dominic Fritz. Această deschidere va oferi o nouă conexiune între cele două părți ale orașului, alternativă la Pasajul Jiul, care, până acum, era singura disponibilă în zona respectivă. ”Este unul dintre proiectele strategice ale Timișoarei și un pas important pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a deschis circulația rutieră prin Pasajul Solventul/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor

Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Circulația rutieră prin Pasajul Solventul a fost deschisă, a anunțat, la orele prânzului, primarul Dominic Fritz. Această deschidere va oferi o nouă conexiune între cele două părți ale orașului, alternativă la Pasajul Jiul, care, până acum, era singura disponibilă în zona respectivă. ”Este unul dintre proiectele strategice ale Timișoarei și un pas important pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a deschis circulația rutieră prin Pasajul Solventul/FOTO
Administrația timișoreană a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea clădirii principale a Liceului Tehnologic Electrotimiș, campusul situat în Ciarda Roșie. Unitatea de învățământ funcționează într-un ansamblu de clădiri construite în anii ’70, astfel că sunt necesare intervenții complexe de modernizare, de la refacerea acoperișului, a instalațiilor și a finisajelor, până la izolarea termică a pereților....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să modernizeze Liceul Electrotimiș
Cu doar o zi înainte de Ajunul Crăciunului, Primăria Timișoara organizează marți dezbaterea publică necesară, având ca temă Proiectul de hotărâre stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2026. Aceasta va avea loc de la ora 16:00 în sala de Consiliu a Primăriei Timișoara. Proiectul de hotărâre poate fi consultat online: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0418d960-2450-43c8-9a22-73455cf66020...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică obligatorie, pe tema noilor taxe și împozite, în data de 23 decembrie
Autoritățile cu responsabilități de control își sporesc activitatea înaintea sărbătorilor de iarnă, pentru a se evita apariția de probleme. La fel a fost și în acest an, iar controalele au scos la iveală numeroase probleme. În cadrul Colegiului Prefectural din această lună, reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au anunțat rezultatele verificărilor efectuate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Controale sporite pentru siguranța cetățenilor. Au fost date amenzi importante și efectuate confiscări de produse
Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
Căminul Cultural din Pișchia a găzduit prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, dedicat valorilor culturale bănățene și memoriei scriitorului Ionel Iacob-Bencei, marcând un debut pentru un proiect cultural care își propune să devină tradiție. Evenimentul a atras un public numeros, care a umplut sala până la refuz. Festivalul a fost inițiat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pișchia a fost prima ediție Festivalul de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”
Pentru al optulea an consecutiv,  Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și studenții voluntari din cadrul Universității de Vest din Timișoara și-au unit eforturile și au invitat comunitatea academică și publicul larg la „Socio Claus”, campania lunii decembrie la UVT, prin care sunt promovate incluziunea, solidaritatea, acceptarea, empatia și susținerea față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Socio Claus a fost și în acest an la Universitatea de Vest Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.