De ce jocul cu FC Bihor Oradea este dificil pentru Poli

Poli Timişoara întâlneşte vineri, pe arena „Dan Păltinişanu”, de la ora 17,30, pe FC Bihor Oradea, una din codaşele seriei. Chiar dacă la prima vedere pare un joc uşor pentru elevii lui Dan Alexa, Poli va întâlni un adversar în revenire de formă, care nu a pierdut în ultimele două etape.

acs poli

FC Bihor nu a câştigat niciun joc în acest sezon, dar a remizat în ultima etapă cu liderul Metalul Reşiţa, aceeaşi echipă care a pus-o la punct pe Poli Timişoara în urmă cu două etape. Cu o etapă înainte, FC Bihor a remizat pe terenul lui CSM Râmnicu Vâlcea, o altă echipă cu pretenţii. Un alt atu al bihorenilor este Alexandru Pelici, unul dintre antrenorii bine cotaţi în partea de vest a ţării, cu prezenţe şi pe băncile tehnice ale unor echipe din primul eşalon. Totuşi, Poli este marea favorită a jocului de vineri. Faţă de FC Bihor Oradea, echipă cu mai multe restanţe salariale faţă de jucători, Poli nu are astfel de probleme, toţi jucătorii fiind plătiţi la timp. Cât despre valoarea loturilor ale celor două echipe, aceasta este clar în favoarea timişorenilor. Cu toate acestea, după reprezentaţia dezamăgitoare de pe terenul Metalului Reşiţa, Poli şi-ar putea face viaţa extrem de grea şi în jocul cu FC Bihor. (sursa foto: www.acspoli.ro)

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Doru a spus: (octombrie 9th, 2014 at 15:41 )

Este dificil pentru ca ACS nu are antrenor.

Domnule Alexa,Draga Dane a spus: (octombrie 9th, 2014 at 20:00 )

Domnule Alexa,Draga Dane , orice declaratie a ta sau a jucatorilor tai ar trebui sa inceapa cu propozitis: ” je m’ApPelle promovare 1′

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document

Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie

Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa de la Pădurea Verde urmează o nouă deplasare. În etapa a 2-a a Grupei B de play-out, CSC Dumbrăvița va juca pe terenul formației CSM Olimpia Satu Mare, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11.00. Va fi a doua partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”
Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO
Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la SCM Politehnica au jucat la un alt nivel în partida cu Voluntariul, un adevărat coșmar pentru gruparea viola. De această dată, bănățenii și-au subordonat adversarii obținând o victorie importantă. Timișorenii s-au impus în meciul din etapa a 27-a cu scorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România
Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei Române, unde vor avea loc exerciții antitero și demonstrații de dresaj canin. Cei mici sunt așteptați să traseele interactive și activitățile recreative cu obstacole ușoare, jaloane și bârne. Tot sâmbătă, 4 aprilie 2026, între orele 10:00 – 19:00, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.