Dozele necesare pentru începerea campaniei de vaccinare gratuită au ajuns şi în judeţul Timiş. Anunţul a fost făcut de Ministrul Sănătăţii, care a achiziţionat în această fază, pentru toate judeţele, 500.000 de doze. În Timiș au ajuns momentan numai 2.300.
Necesarul de doze pe judeţ a fost trimis de Direcţia de Sănătate Publică Timiş de luna trecută. Pentru început, ar fi nevoie de 36.000 de vaccinuri, care vor fi utilizate pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Vorbim aici despre persoanele trecute de 65 de ani, cele cu boli cronice, în special afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, bătrânii instituţionalizaţi, dar şi copiii, personalul medical şi femeile însărcinate. În Timiș au ajuns însă, până acum, doar 2.300 de doze. În ultimii ani, Ministerul Sănătății a comandat aproximativ un milion de vaccinuri în fiecare sezon rece. De această dată, sunt disponibile doar 500.000, însă reprezentanţii ministerului au declarat că numărul dozelor va fi suplimentat, dacă este necesar. În Timiş, în doar două săptămâni, 4.220 de persoane s-au prezentat la cabinetele medicilor de familie cu infecţii respiratorii – viroze şi penumonii. În 235 de cazuri, infecţiile s-au agravat şi a fost nevoie de spitalizare. Totuşi, numărul îmbolnavirilor a scăzut uşor în prima săptămână a lunii noiembrie, faţă de ultima săptămână din octombrie.
Comentarii prin facebook