Se joaca Ponta de-a presedintele Romaniei pe mosia fratilor Cristescu?

Pe motiv că e trist, a doua zi după pierderea rușinoasă a alegerilor prezidențiale, cel mai prost, dar și cel mai fudul premier din istoria României a plecat în vacanță. Victor Ponta a dat încă o dată dovada unei crase iresponsabilități, lăsând România fără buget în pragul iernii.

ponta in vacanta

Mai mult, bugetul va fi extrem de greu de construit dacă va „prinde” în el toate pomenile electorale din campanie. Chiar și locul unde Victor Ponta și familia își petrece vacanța a rămas un secret. Totuși, site-ul stiripesurse, citând un lider PSD, a aflat că Ponta ar fi plecat în zona Orăștie. „Din câte știu eu, vizitează cetățile dacice, împreună cu Daciana și copiii”, a declarat sursa PSD-istă pentru site-ul amintit. În cazul în care se află la Orăștie, în mod cert, Ponta este cazat la ArsenalPark, o bază turistică cu profil militar aparținând fraților Emil și Marius Cristescu. Tot aici s-a desfășurat în luna iunie ședința Comitetului Executiv Național al PSD, unde s-a decis oficial desemnarea lui Victor Ponta drept candidat la prezidențiale. Trebuie spus că Ponta, dar mai ales socrul său, Ilie Sârbu, au o relație foarte strânsă cu cei doi controversați afaceriști timișoreni. Acționar la această bază este și (încă) viceprimarul Timișoarei Traian Stoia. În cazul că se reculege la ArsenalPark, fiind un parc militar, Ponta are acum marea ocazie să se dea Napoleon Bonaparte, Erwin Rommel, David Eisenhower sau chiar comandant suprem al forțelor armate române. Adică, pentru câteva zile se poate crede președintele României.
P.S. Un alt site de știri l-a dat pe premier în vacanță la Viena, iar Realitatea TV afirmă că ar fi la Dubai cu patronul RTV, deputatul PSD Sebastian Ghiță.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

dacii de la VIENA a spus: (noiembrie 22nd, 2014 at 17:37 )

familia ponta viziteaza cetatile dacice de la Viena

Decebalus per VIENESUS a spus: (noiembrie 22nd, 2014 at 17:41 )

familia ponta viziteaza cerarile dacice de la Viena

anonim a spus: (noiembrie 22nd, 2014 at 22:03 )

Ce sa vezi? Vestigii dacice in Dubai. Saracul om, cat drum a trebuit sa bata ca sa-si gaseasca linistea si sa se reculeaga !

bey ciumpalacilor a spus: (noiembrie 23rd, 2014 at 07:50 )

domnul e in Dubai la petrecerea burlacilor,dar doamna e la Viena

anca a spus: (noiembrie 23rd, 2014 at 09:27 )

hotarati-va ce scrieti si unde este……orastie sau Dubai? Domnule ziarist, la cata cultura generala vad ca aveti, se pare ca in mintea dumneavoastra, Dubaiul sau Orastie…sunt la 200m distanta.

anonimc a spus: (noiembrie 23rd, 2014 at 09:30 )

Vad ca indiferent unde este, tot nu esti multumit! Daca e in Romania nu e ok, ca e parcul lui x, daca e in afara tarii nu e ok ca nu e patriot….Bine ca ai fost tu mai patriot cand ai scris articolul! :)))))))))))))) penibili sunteti

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei

Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie

Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
Doar patru zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de terenurile recuperate de municipalitate  Dominic Fritz spune că a semnat și dus la îndeplinire 570 de dispoziții de demolare și eliberare a domeniului public.  “Zeci de hectare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz evocă terenurile recuperate de municipalitate
Alb-violeții se impun în Sala „Apollo”, la capătul unui meci spectaculos, cu 76 de goluri! A fost CSM București 36–40 SCM Politehnica Timișoara, în etapa a treia din Liga Zimbrilor. A doua victorie consecutivă pentru echipa bănățeană, care rămâne neînvinsă după primele trei etape ale Ligii Zimbrilor. Anterior, SCM Poli a remizat la Turda și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri
Până duminică, 4 octombrie 2026, planetariul revine în food court-ul Iulius Town, cu noi călătorii interstelare. Planetariul a revenit cu trei spectacole inedite dedicate tuturor curioșilor care vor să afle mai multe despre Univers. Fiecare dintre show-uri este proiectat full-dome, creând o experiență senzorială specială. Proiecția „Racheta Magică” este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
Cinci zile pline de atmosferă de sărbătoare, orașe de poveste și târguri de Crăciun de neuitat. Un traseu care leagă Bavaria,  Alsacia , Elveția şi Austria şi opriri în München, Strasbourg, Colmar, Basel, Zürich, Innsbruck şi Salzburg. Aceasta este oferta AsTour în preajma Sărbătorilor de iarnă în care să puteţi admira cele mai frumoase târguri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
La şase ani după ce a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei, Dominic Fritz este nevoit să plece din funcţie. Şi nu fiindcă ar fi pierdut vreun scrutin, ci în urma unei conjuraţii executate de o coterie care cuprinde unele dintre cele mai retrograde elemente din România: PSD, AUR, CCR, Lia Savonea… Despre ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.