Primaria nu face parcari in zona centrala pentru ca nu are unde!

Niciun leu nu este prevăzut în bugetul pe 2015 pentru construirea de parcări supraterane în zona centrală a Timișoarei. Asta, deși, până la finalul anului, zece străzi și patru piețe vor deveni exclusiv pietonale, iar parcarea este deja o adevărată aventură în Cetate. Primarul Nicolae Robu spune că nu există momentan soluții, dar, dacă problemele se vor rezolva, vor fi făcute rectificări bugetare.

parcare riverani

Unul dintre subiectele dezbaterii pe bugetul Timișoara a fost cel al parcărilor din zona centrală a orașului. Planurile municipalității includeau, teoretic, ridicarea a două astfel de parcări supraterane: una în Piața Ferdinand Foch, în spatele magazinului Bega, cealaltă în zona Oituz. De acestea pare să se fi ales praful, cel puțin în acest moment. „Aș vrea să știu care bugetul pentru parcările supraterane care să preia, să descarce aglomerarea care se va crea în zona centrală, după finalizarea lucrărilor de reabilitare din Cetate”, l-a întrebat pe primarul Nicolae Robu consilierul Simion Moșiu, actual PNL, fost PDL.

„Nu am prevăzut bani pentru parcările supraterane, dar în momentul de față nu mai avem terenul pe care am vrut să facem în spatele magazinului Bega. Acesta a intrat în proprietatea Bega Grup, noi am atacat la OCPI în prima fază și vom merge în instanță dacă este necesar, dar, oricum, până la finalizarea procesului nu vom putea construi. La Oituz nu am ajuns la înțelegere cu UVT, pentru a ne ceda clădirea popotei. Deocamdată nu avem terenuri, dar dacă vom ajunge să rezolvăm problma terenurilor, vom face rectificare și vom prevedea bani”, a răspuns Robu. Moșiu a insistat însă pe subiectul parcărilor pe structură metalică, dând exemplul Belgradului, unde, spune el, prețul este de aproximativ 230 euro/metru pătrat, iar parcările de acest gen au două-trei etaje.

Primarul nu pare însă să agreeze o astfel de variantă. „Noi ne focalizăm pe mari parcări în zona centrului istoric. În zona popotei de la Oituz, mizez pe o parcare de 1.000 de locuri, P+10, pe modelul marii parcării din Veneția, așa s-ar potrivi și aici. În partea cealaltă, a apărut litigiul cu Bega Grup, pentru că altfel am fi început deja lucrările. Mai e și Parcul Brătianu, dar acolo nu putem ajunge la o înțelegere cu proprietarii garajelor, care ne fac tot felul de plângeri că-i hărțuim, dar noi nu vrem decât să facem ceva în interesul Timișoarei”, a mai spus Robu. Dincolo de planuri și teorie, cert este un lucru: în câteva luni, parcarea mașinilor în zona Cetate va deveni un calvar și mai mare decât în prezent, iar soluțiile lipsesc, momentan, cu desăvârșire. Parcarea „ca la Veneția” sau cea subterană de sub Parcul Brătianu nu sunt, deocamdată, decât niște povești…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag

Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.