Dan Diaconu, gasit incompatibil de ANI! Viceprimarul va contesta decizia

Agenția Națională de Integritate a anunțat, luni, încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către 14 foști sau actuali aleși locali. Unul dintre ei este liberalul Dan Diaconu, viceprimar al Timișoarei. Acesta va contesta decizia.

Dan Diaconu viceprimar 2

Conform unui comunicat postat pe site-ul ANI, Dan Diaconu „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie – 18 octombrie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de administrator al S.C. Speed Distribution, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”. Viceprimarul Timișoarei nu a primit un raport oficial din partea ANI și spune că, oricum, va contesta această decizie. „Nu se poate vorbi despre incompatibilitate, fiind vorba despre o firmă declarată inactivă încă din 2008 de Ministerul Finanțelor și dizolvată ulterior de Registrul Comerțului. Eu am trimis toate documentele mi s-au cerut, am rămas cu aceste patru luni… Firma nu a tăiat nicio factură niciodată. Voi contesta decizia în momentul în care voi primi raportul”, ne-a declarat Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

pacat a spus: (martie 2nd, 2015 at 14:58 )

pacat

virgont a spus: (martie 2nd, 2015 at 15:16 )

Ghinion.

gunoi a spus: (martie 2nd, 2015 at 19:14 )

Ce pacat? acest hot care fura si spaguieste tot ce misca in primarie. Cu el o sa pateasca Robu cu face astazi Udrea cu apropiatii ei. Nu misca nimic in primarie fara taxa Diaconu. La brutarie .

oare e adevarat? a spus: (martie 2nd, 2015 at 19:43 )

se aude tot mai insistent ca dan diaconu colecteaza banii in primarie.

Sorin a spus: (martie 2nd, 2015 at 20:14 )

taxa? detalii, detalii, detaliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, altfel esti un psd-ist mincinos

DNA a spus: (martie 2nd, 2015 at 21:29 )

Detalii la DNA! Poate ai si tu Sorin , te asteptam, macar ca martor.

dogaru a spus: (martie 2nd, 2015 at 21:35 )

ce tot raspanditi vorbe goale, este cel mai implicat viceprimar pe care l-a avut Timisoara

@ dogaru a spus: (martie 2nd, 2015 at 22:32 )

Asta e gluma anului :))))))))

Procent a spus: (martie 2nd, 2015 at 23:27 )

Toata primaria stie ce face acest spagar in primarie. Daca vor vorbi unii la procurori se va ajunge la Robu . Nu mai e mult si buba se sparge. Vedem atunci ce baiat serios si muncitor este acest gigolo care se crede si bun si frumos. Amanta costa, baiatu este obligat sa ” lucreze”.

dogaru... a spus: (martie 3rd, 2015 at 02:57 )

minciuni ordinare, nu mai mintiti aici, vedetiva de treaba, robu este un primar exemplu, iar diaconu este un viceprimar implicat, e baiat serios, muncitor, fumeaza 5 pachete de tigari pe zi dar ….

PNL a spus: (martie 3rd, 2015 at 09:35 )

Toate firmele PNL din Primarie cine le alimentează ? Oare toți suntem prosti? De senatorul Ben-spații verzi, frații Lambrino – afisaj, Dimeca,….. Spitale…… Si mai căutati ca mai este. Astăzi in oraș domina teroarea liberală in frunte cu Robi si Diaconu.

@Geana Nistor Pavel a spus: (martie 3rd, 2015 at 09:41 )

Geana Nistor Pavel cat de lingusitor poti fii! sau vrei si tu niste contacta cu primarika! daca afla grapinika iarasi ti-o iei in freza!! dar cred ca iti place ca de aceea ai rabdat atata la grapinika!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat

Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.