Impotenta, singura „calitate” a conducerii lui ACS Poli

De mai bine de o săptămână, oraşul a fost invadat de străini. Dar nu de turişti, ci de fotbalişti sosiţi în special din Serbia şi ţările învecinate pentru a susţine probe de joc la ACS Poli. Printre aceştia s-au strecurat şi câţiva jucători de naţionalitate română, de la echipe din eșaloanele inferioare.

minge

Antrenorii lui ACS Poli au văzut o mulţime de jucători în aceste zile, dar nu şi pe cei împrumutaţi la alte formaţii din zonă. Să luăm, de exemplu, cazul FC Caransebeş, liderul seriei în care evoluează în Liga a III-a. ACS Poli a trimis, vara trecută, şase jucători crescuţi la centrul de copii şi juniori, pentru a pune umărul la promovarea formaţiei din Caransebeş. Miodrag Todorov, Andrei Artean, Eduard Zele, Dan Constantinescu, Marian Fuchs şi Andrei Dubei, toţi consideraţi jucătpri de perspectivă, au fost de acord să joace pentru FC Caransebeş. În această iarnă, deși FC Caransebeş nu şi-a reluat pregătirile, cei şase jucători nu au participat la antrenamentele lui ACS Poli pentru ca staff-ul tehnic să vadă dacă sunt gata să facă pasul spre echipa mare. Asta în condiţiile în care Aurel Şunda ar fi vrut să-i vadă pe cei şase băieţi la treabă. Conducerea lui ACS s-a lovit însă de un refuz categoric din partea lui Alin Artimon, timişoreanul care este şi antrenorul formaţiei din Caransebeş, care s-a opus ca cei şase jucători să calce pe stadionul „Dan Păltinişanu” în această perioadă. Oricât au insistat șefii clubului pentru prezenţa jucătorilor la antrenamentele lui ACS Poli, Artimon și-a motivat interdicţia foarte simplu: jucătorii în cauză au fost împrumutaţi până în vara lui 2014 la FC Caransebeş. Aici iese la iveală încă o dată impotenţa prea mulţilor conducători de la ACS Poli, care nu sunt capabili să aducă la antrenamentele echipei mari nici măcar juniorii din propria pepinieră, fie ei şi împrumutaţi la alte cluburi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

DA ! Dupa mintea lor . a spus: (January 17th, 2014 at 18:22 )

ar fi putut participa, dar deocamdata INCA sunt MULT SUB NIVELUL unor participanti la trial, asa ca cu toata habarneala conducerii de la POLI, cei de la Caransebes mai au de munca serios, chiar foarte serios! Inteleg ca unii parinti frustrati si unii “impresari” frustrati vor sa faca “presiuni”, dar mai bine si-ar indruma “megavedetele” la munca!

 
ino the perfect spirit a spus: (January 17th, 2014 at 21:44 )

AVEȚI NEVESTE, SURORI, FETE FRUMOASE TRIMITEȚILE LA ACS POLI TIMIȘOARA SĂ VEDEȚI CÎT DE POTENȚIALI SÎNTEM!!!CE ARE POTENȚA CU FOTBALUL ÎN COMUN ESTE CURVIA ÎN REST NIMIC!!!!ACS POLI TIMIȘOARA NU VREA SĂ CHELTUIE BANI MULȚI ACEST SEZON!!! CÎND LUCRURILE SE VOR LINIȘTI VĂ VOI SPUNE MAI MULTE!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

 
nelu a spus: (January 18th, 2014 at 01:41 )

D.lor,nu mai pierdeti timp pretios si cerneala,verificati IQ-ul lui Bungau, Rozenblum ,Velcea si aveti toate explicatile.

 
ilia-srb a spus: (January 18th, 2014 at 14:04 )

am apreciat proiectul ACS,dar cu timpul mi-am dat seama ca prea mult politic dirijeaza tot ce misca pe acolo si nu doresc oameni competenti fara carnet de partid.Concluzia este ca ce na reusit comunisti 50 de ani ,or reusit baieti destepti sa dezbine orasul in doua(uitativa la Craiova aceiasi poveste)de aia nu vine nici un sponzor serios!HAI POLI !!!!!

 
Incompetenti a spus: (January 19th, 2014 at 09:44 )

Tari de gura care isi dau aere de mari cunoscatori,dar buni la Spaga.Hai Poli jos cu inginfatii si spagarii.

 
vali a spus: (January 19th, 2014 at 13:26 )

mi-e greață de conducerea lui ACS Poli!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ

Grupul de consilieri locali PSD din CL Timișoara i-a cerut primarului Nicolae Robu să permită bicicliștilor să treacă pe două roți prin centrul orașului măcar pe timp de noapte. Au propus și un orar, însă, susțin social-democrații, edilul i-a refuzat, dând dovadă de „rea-credință”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

ACS Ghiroda vrea sa fie premianta si in Liga 3, cu „dirijorul” Paul Codrea pe banca

Probabil o echipă despre care face lucruri mari, dar se vorbeşte puţin este ACS Ghiroda. Echipa de lângă Timişoara a fost premiantă în ultimii ani ai Ligii a 4-a Timiş, mereu în luptă cu Politehnica şi Ripensia, echipe ce au ajuns în „Divizia B”. În această vară a făcut pasul mult dorit de comunitatea locală, accesul în fotbalul de performanţă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Ghiroda vrea sa fie premianta si in Liga 3, cu „dirijorul” Paul Codrea pe banca
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Imprumut de peste 3,2 milioane de euro pentru „orasul” de pe Circumvalatiunii

Împrumut de 15 milioane de lei, pentru finanțarea unei noi etape a construcției complexului rezidențial de pe terenul fostului Electrometal. Dezvoltatorul de hale industriale Mara Com Mixt va lua bani de la OTP, pentru a putea continua investiția în complexul care va avea sute de apartamente, spații comerciale și parcări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Imprumut de peste 3,2 milioane de euro pentru „orasul” de pe Circumvalatiunii

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Probabil o echipă despre care face lucruri mari, dar se vorbeşte puţin este ACS Ghiroda. Echipa de lângă Timişoara a fost premiantă în ultimii ani ai Ligii a 4-a Timiş, mereu în luptă cu Politehnica şi Ripensia, echipe ce au ajuns în „Divizia B”. În această vară a făcut pasul mult dorit de comunitatea locală, accesul în fotbalul de performanţă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Ghiroda vrea sa fie premianta si in Liga 3, cu „dirijorul” Paul Codrea pe banca
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top