Pe cand rectorul Pirtea era in tandreturi cu Ponta si PSD

Retrospectivă cronologică a anului 2014 (II)

Înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, rectorul UVT Marilen Pirtea devenea inamicul numărul 1 al PSD, pe motiv că îi invitase pe cei doi candidați la o dezbatere publică la Timișoara. Or, Victor Ponta dorea dezbatere doar la Antena 3 și RTV, de unde și nervii întinși în PSD. Culmea, același Pirtea în primăvară a fost la un pas să candideze pentru PSD pe Colegiul III deputați. În acest sens vorbise inclusiv cu Ponta.

14 martie. Hop-țop și Daciana Sârbu Ponta, pornită parcă să confirme zicala cu filozoful care tace. Aflată în precampanie electorală pentru Parlamentul European, fata lu’ „Tata-socru” și-a amintit că există un oraș numit Timișoara. Și dacă tot și-a amintit, ea s-a pus pe criticat primăria fiindcă nu știe să cheltuie banii pe care guvernul partenerului de viață i-a promis, dar nu i-a dat pentru spitalul de copii. Este că mai bine tăcea, având astfel prezumția de inteligență? A renunțat însă la ea de bună voie.
timofte
19 martie. Schimbări importante la ACS Poli, Ioan Timofte fiind numit președinte al clubului în locul lui Florențiu Staicu. În același timp, Dan Alexa vine în locul lui Aurel Șunda. Schimbările au venit totuși destul de târziu, salvarea de la retrogradare fiind în mare compromisă.
20 martie. Zoltan Marossy este uns subprefect de Timiș pentru a treia oară. Numirea a fost posibilă datorită intrării UDMR la guvernarea după plecarea PNL. Instalarea lui Marossy nu s-a făcut fără peripeții, postul fiind vizat de PSD pentru sindicalistul din „Stejar”, Adrian Negoiță.
grapini
24 martie. Maria Grapini demisionează din demnitatea de deputat pe Colegiul III Timișoara, unde urmează să se organizeze alegeri. PSD ar merge pe mâna rectorului UVT, Marilen Pirtea, acesta având o discuție în acest sens chiar cu Victor Ponta. În toamnă, Pirtea va deveni inamicul numărul unu al PSD, după ce-a făcut celebra invitație candidaților Ponta și Iohannis la o dezbatere publică organizată la UVT.
24 martie. Noul ACS Poli pornește cu stângul, echipa lui Dan Alexa pierzând pe teren propriu cu 0-2 în fața formației din Vaslui. Culmea, această echipă se va desființa până la finele campionatului.
cornu catuse
27 martie. Dis-de-dimineață, „mascații” și procurorii DIICOT îi fac o „vizită” lui Georgică Cornu, „regele asfaltului” din Banat. El este acuzat de evaziune de 60 de milioane de lei, în cârdășie cu deja celebrii țigani din Strehaia. El este reținut 24 de ore, apoi eliberat și cercetat sub control judiciar.
4 aprilie. Autoritarea Electorală Permanentă face publice donațiile primite de partide în anul anterior. La PSD, pe locul VII la nivel național îl regăsim pe secretarul executiv de la acea vreme al Organizației Timiș, Marcel Mihoc, cu o donație de 28.500 de lei. Peste câteva luni, el va părăsi PSD, iar în alte câteva săptămâni va avea probleme cu DNA.
cimitire
11 aprilie. În Vinerea Mare, celui mai original viceprimar din istoria Timișoarei, pe numele său Traian Stoia, îi fată mintea o bizarerie. Astfel, el ordonă oamenilor din subordine să pună înștiințări pe mormintele din cimitire, somând „chiriașii” de aici să vină să-și achite concesiunea la primărie. Cică s-a mers pe bine-cunoscutul orgoliu al morților, care, de rușine să nu li se vadă somațiile, vor sări imediat cu banii.
12 aprilie. Rectorul Marilen Pirtea a fost sedus și apoi abandonat de PSD, partid care s-a reorientat spre propria ogradă, decizând să meargă la alegerile parțiale de pe Colegiul III pe mâna medicului Florică Bîrsășteanu. Până la urmă se va dovedi o mișcare bună, Bîrsășteanu urmând să câștige, oarecum surprinzător, alegerile.
generala noua
14 aprilie. Afacere cu d-alea sfinte, marca Paisie Lugojanu, între primărie și Mitropolia Banatului. Municipalitea dă gratuit Școala Generală Nr. 9 mitropoliei, urmând ca aici să funcționeze o școală și o grădiniță private. Taxa anuală la cele două unități de învățământ, un fleac. Adică 1.500 de euro.
15 aprilie. PSD îi trântește primarului Nicolae Robu primul proiect de HCL. Este vorba de o inițiativă privind transmiterea live a ședințelor CLT. Nu mai trebuie adăugat că proiectul are o destinație clară, culmea un apropiat al PSD Timiș sau, mai exact, al președintelui acestei organizații, Titu Bojin.
24 aprilie. După mai multe sondaje, evaluări interne, concurs de mape profesionale, Viorel Coifan este desemnat de PNL Timiș candidat la alegerile parțiale de pe Colegiul III. Pornit ca mare favorit, Coifan va pierde lamentabil alegerile.
poza birsasteanu
29 aprilie. Cu mai puțin de o lună înaintea alegerilor parțiale, Florică Bîrsășteanu primește drept cadou de la partid scaunul de director al Spitalului Județean. El îl înlocuiește în funcție pe liberalul Iulius Jugănaru.
30 aprilie. Tatăl deputatului PSD Sorin Grindeanu primește cadou de la același generos partid funcția de șef al ISJ Caraș-Severin. Se pregătește și cumnata deputatului, pentru postul omolog din Timiș.
30 aprilie. Fostul ministru al Educației și fost consilier al președintelui Traian Băsescu, Daniel Funeriu, este anunțat oficial drept candidat al PMP la alegerile parțiale de pe Colegiul III. În cele din urmă, candidatura sa va ajuta PSD să câștige colegiul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ioane Si Gheorghe a spus: (ianuarie 1st, 2015 at 23:59 )

E suficient sa te uiti la mutrele patrate similare ale celor din articol ca sa-ti dai seama ce oameni are psd-ul. Dar si ceilalti sunt borfasi….chiar daca au alte mutre, liberalii. Pdl-ul sunt toti patrati.

Toata clasa politica romaneasca este un mare gunoi care trebuie aruncat la cos rapid…..nu stiu de ce-i mai rabda populatia care a votat clar pentru capitalism, libertate economica si libertatea de a vorbi, pe acesti securisti si activisti de partid si pe progeniturile lor !!

Auzi, cica tata lui Grindeanu (70 de ani !!) a ajuns sef la invatamant in Caras iar cumnata-sa (o invatatoare de la Masloc) ajunge sefa peste scolile si liceele din timis in timp ce ratatul de baietel Grindeanu, absolvent al celei mai jalnice facultati de informatica din tara, ajunge ministrul comunicatiilor !! Tot familionul, ca la cretinelul de Pontache.

Pai nu se gasea un sef de departament sau alt specialist din marile companii din Timisoara (Alcatel, Conti, Flextronics etc) sa fie pus ca ministrul comunicatiilor ? Cineva cu experienta in domeniu, nu un tanar politruc cu mutra de fetita care nu stie decat sa dea din gura !!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top