Diaconu, replica pentru PSD care-i cere demisia: Un fel de „copiii spun lucruri trasnite”

Viceprimarul Dan Diaconu crede că PSD Timiș acționează precipitat și fără logică. Consilierul Alfred Simonis a anunțat că social-democrații cer demisia liberalului, pe motiv că acesta a încălcat legea în timpul mandatului său, fiind declarat incompatibil de ANI.

diaconu

Alfred Simonis (PSD) a cerut, joi, demisia liberalului Dan Diaconu din funcția de viceprimar al Timișoarei. Totul, în urma unui anunț al Agenției Naționale de Integritate, care îl consideră incompatibil pe Diaconu, care ar fi deținut, în 2012, funcția de administrator al unei societăți comerciale. Diaconu susține că urmează să atace în instanță această decizie și crede că social-democrații se grăbesc. „PSD s-a mai pronunțat, la fel de precipitat și fără logică, asupra unor cazuri, evident mult mai celebre, aflate în situații similare și care au demonstrat că rapoartele ANI nu sunt infailibile (…) Aș fi încadrat acest episod la capitolul «Copiii spun lucruri trăsnite», dar din păcate folosirea fără discernământ a unor cuvinte «tari», lipsite de orice logică sau fundament legal, în dorința de senzațional, duce dezbaterea publică într-un registru abject și fără substanță”, spune viceprimarul Dan Diaconu. Liberalul consideră că nici PSD și nici Simonis nu se pot substitui instanțelor. „ANI a întocmit un raport asupra unei situații asa cum o vede în acest moment și ăn baza documentelor la care a avut acces (…) Constatarea stării de incompatibilitate nu are efecte executorii și cu atât mai puțin efecte fanteziste”, a conchis liberalul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bogdan a spus: (March 5th, 2015 at 17:09 )

Nu te necaji de ce spune sclavul ala de simonis. L-au scapat pesedeii din lesa si latra fara noima. Sau a mancat ciuperci naroade (dupa numarul de postari de la articolul initial, cred ca mai multi pesedei au facut un chef cu ciuperci, azinoapte)

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Teleormanul, județul care l-a dat pe adevăratul conducător al României, continuă să se afle, alături de Vaslui și Mehedinți, în topul celor mai sărace județe din țară. Teleormanul se află în top și în ceea ce privește șomajul și numărul de persoane abonate la ajutoare sociale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărăcia vine din Teleorman
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com