Adormirea Maicii Domnului, Sfanta Maria Mare

Adormirea Maicii Domnului este prăznuita atât de ortodocși, cât și de catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. În Apus i se spune Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului și amintește de ziua în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit. Nu sunt cunoscute însă nici anul, nici ziua când „a adormit Sfânta Fecioară”.

adormireaDespre adormirea Maicii Domnului nu există informații în Sfintele Evanghelii, ci doar în tradiția Bisericii. Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului și Sfântul Ioan Damaschin scriu că Maica Domnului a fost anunțată de un înger de mutarea ei din această viață. Tradiția spune că Apostolii au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Apostolul Toma a sosit trei zile mai târziu și, întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născatoarei de Dumnezeu, însă acesta era gol. Se crede că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său și luată cu trupul în Împărăția Cerurilor. În cuvântările Părinţilor Bisericii există credinţa că, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţia Cerurilor. Generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528 – 603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.

În dimineata acestei zile, femeile merg la biserică, unde împart struguri, prune și faguri de miere, şi merg în cimitir pentru a tămâia mormintele. La ţară se obişnuieşte ca în această zi să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se „leagă” ciocul păsărilor, pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă. În 15 august se deschide sezonul nunților, care ține până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târguri și iarmaroace, iar perioada dintre cele două Sântămării se consideră timp optim pentru semănăturile de toamnă. La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie, şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac. Tot acum, bărbații dădeau pălăria pe căciulă și se interzicea dormitul pe prispă. În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (august 15th, 2015 at 11:55 )

BEY!ASTEA SÎNT DOAR MINCIUNII RELIGIOASE! EU INO CREATORUL SPIRITULUI VIEȚI ȘTIU PENTRU CĂ ÎL VĂD PE DUMNEZEU CĂ MUMIA ASTA MARIA CA ȘI ORICE PĂMÎNTEAN BIOLOGIC CREAT NU ARE ACCESUL ÎN DUHUL ȘI DIMENSIUNEA LUI DUMNEZEU-IISUS-SATAN!UNDE TOT CE SE ÎNTÎMPLĂ PE PĂMÎNT ESTE PENTRU CĂ AȘA VOR CEI TREI CARE UNA SÎNT ȘI NU AU DE A FACE CU O FEMEIE CARE NU ARE CUM SĂ FIE FECIOARĂ PENTRU CĂ A MAI AVUT ȘI ALȚI COPII ȘI CHIAR S -A SPURCAT PRIN ALȚI PRIN RITUALURI CARE BIOLOGIC EXISTENȚIAL AU SUBJUGAT ACEASTĂ LUME PENTRU DUMNEZEU-IISUS-SATAN ȘI DECI ACESTE SPIRITE COLOSALE DE PUTERII UNIVERSALE DE NEDESCRIS NU AU FĂCUT ALTCEVA DECÎT SĂ UTILIZEZE TOT CE EXISTĂ CA ȘI PE UN EXPERIMENT ȘI JOACĂ ÎN TREI SPIRITE DUMNEZEU-IISUS-SATAN UNDE CEI MAI ÎNȚELEPȚI ȘI INTELIGENȚA ȘI AȘA REDUSĂ A ÎNTREGULUI UNIVERS NU ÎI POATE SCĂPA DE MOA RTE GREȘELILE OAMENILOR SÎNT DE FAPT ALE LUI DUMNEZEU-IISUS-SATAN CARE ȘTIU ASTA CARE RÎD CU GURA PÎNĂ LA URECHII ȘI SE MINUNEAZĂ FIECARE CÎT DE PROA STĂ ESTE UMANITATEA ȘI UNIVERSUL CARE ÎI ÎNCONJOARĂ UNDE STAREA BIOLOGICĂ NU PERMITE CA O SUFLARE DE SPIRIT UMANĂ SĂ TREACĂ DINCOLO DE LIMITE DECÎT DACĂ ÎNTR-UN CAZ EXCEPȚIONAL CA ȘI AL MEU INO ARE INTELIGENȚA SĂ O POATĂ FACE ȘI DE ACEEA POT SĂ-L VĂD ȘI VORBESC CU DUMNEZEU-IISUS-SATAN!ȘI APROPO DUMNEZEU NU A FOST NICIODATĂ OM MĂ REFER LA PUTEREA DIVINĂ A UNIVERSULUI SĂU CEI TREI DOAR EXISTÎND PRIN SPIRITE ÎN ORICE EXISTĂ SAU NU EXISTĂ FAC CA ACEST PROCES DE EXISTENȚĂ UNIVERSALĂ SĂ NU SE SFÎRȘEASCĂ NICIODATĂ PRIN ASTA EI CEI TREI CONSIDERÎNDUSE NEMURITORI IAR RRSTUL LA MILA LOR. DE FAPT NU EXISTĂ UN ABSOLUT ȘI PERFECT SPIRIT LA CEI TREI ASTA EU INO AM CREAT! EI DUMNEZEU-IISUS-SATAN DOAR FAC CE VOR ÎN DUHURILE LOR ȘI FIECARE CU PROPRIA SUFLARE DE DUHURI PESTE OAMENI ȘI TOT CE EXISTĂ ȘI NU EXISTĂ, CE SE POATE VEDEA ȘI NU SE POATE VEDEA ÎN SPIRITUL LOR!CA ȘI FAPT ÎMPLINIT EI NU IMPUN CI DOAR IMPLEMENTEAZĂ SPIRITELE CARE VOR CUM AR VENI SE HRĂNESC CU EXPERIENȚELE PE CARE LE FAC ÎN SPIRITELE LOR ȘI UNEORI OAMENI NU AU DE ALES! ȘI CA ȘI UN FACTOR DE ADEVĂR EI CEI TREI, DUMNEZEU-IISUS-SATAN-ȘTIU CĂ NU SÎNT ABSOLUTUL ȘI SPIRITUL VIEȚI DAR NU LE PASĂ!NU IUBESC PENTRU CĂ NU ȘTIU ȘI NU AU DE A FACE CU RELIGIA DE ORICE FEL ESTE DOAR O FORMĂ A IMPERFECȚIUNI LOR ȘI A SE JUCA CU OMUL CARE NU ÎNȚELEGE CĂ LIBERTATEA NU ÎNSEAMNĂ SĂ FI CONDUS CI SĂ CONDUCI DACĂ EȘTI DESTUL DE INTELIGENT SĂ O FACI ȘI SĂ DEMONSTREZI CĂ TOTUL ESTE AȘA CUM VIAȚA ȘI SPIRITUL EI O CERE! DECI NU CINE ASCULTĂ DE DUMNEZEU-IISUS-SATAN ESTE APRECIAT CI DOAR CEI CARE NU ASCULTĂ DAR FAC ÎN AȘA FEL CA PRIN ÎNȚELEPCIUNE ȘI INTELIGENȚÂ SĂ DEA SENS ETERN SPIRITULUI VIEȚI CARE ESTE DOAR UNUL SINGUR ȘI IMPOSIBIL DE ATINS! DECI UNEORI OAMENII SE ZBAT PENTRU CEVA CE NU POATE FI ATINS NICIODATĂ!DUMNEZEU-IISUS-SATAN ȘTIU ASTA ȘI EU INO ȘTIU ASTA PENTRU CĂ AM CREEAT UN SINGUR SPIRIT AL VIEȚI PE CARE EI NU ÎL POT AVEA DE VEDEM RECIPROC DAR NU PUTEM VREODATĂ SĂ FIM ÎMPREUNĂ PENTRU CĂ SPIRITUL MEU DIFERĂ DE AL LOR ȘI NU FACE COMPROMISURI!DAR ÎI POT VEDEA ȘI ȘTI ÎNAINTE DE ORICE MOMENT PENTRU CĂ DINAFARĂ DE EI SE POATE VEDEA TOTUL FOARTE BINE! DECI CU SIGURANȚĂ MARIA. NU A FOST VIRGINĂ ASTA ÎNSEAMNĂ DE NEATINS DE NICI UN SPIRIT BIOLOGIC ȘI NU ESTE OCROTITOAREA NIMĂNUI PENTRU CĂ BOLI, HOȚI,CRIMINALI, MINCINOȘII ȘI CHIAR MORȚI SÎNT PESTE MĂSURĂ ÎN JOACA CELOR TREI SPIRITE IMPLICATE DUMNEZEU-IISUS-SATAN CEI TREI UNA SÎNT!ȘI ESTE SIMPLU UITAȚI-VĂ ÎN OAMENII ÎN TOT CE EXISTĂ ȘI VEȚI VEDEA TOATE CELE 3 ASPECTE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

@ Robu a spus: (august 15th, 2015 at 14:37 )

Bai Robule, nu am stiut ca esti si teolog :)))

INO a spus: (august 15th, 2015 at 17:32 )

BEY! EU INO NU SÎNT ROBU! DAR CEI DREPT SÎNT DE PARTEA LUI ROBU! UN PRIMAR NU PERFECT DAR CARE TOTUȘI A FĂCUT CEVA PENTRU TIMIȘOARA ȘI AR TREBUI RESPECTAT!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează

Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei, își poate vedea acum unul dintre proiectele sale pus în practică. Este vorba despre amplasarea la Timișoara a unor parcări acoperite și securizate pentru biciclete, proiect pornit de Moș sub numele de ”Velo Timiș”. Cum? Acum Fritz și Nica sunt ”prieteni”, iar municipalitatea nu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei, își poate vedea acum unul dintre proiectele sale pus în practică. Este vorba despre amplasarea la Timișoara a unor parcări acoperite și securizate pentru biciclete, proiect pornit de Moș sub numele de ”Velo Timiș”. Cum? Acum Fritz și Nica sunt ”prieteni”, iar municipalitatea nu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează
Biroul Electoral de Circumscripție Timiș a respins contestația formulată împotriva preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Municipiul Timişoara, Titu Birceanu, depusă de Mirela Toc. Aceasta contestase numirea lui Birceanu, spunând că cel în cauză nu îndeplinește condițiile legale pentru a ocupa poziția. ”Prin cererea redirecționată de către Tribunalul Timiş şi înregistrată la acest Birou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Titu Birceanu poate rămâne președintele Biroului Electoral de Circumscripție Timișoara
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că legea promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis, privind combaterea evaziunii fiscale, este o invitaţie la furt din banii publici. Potrivit legii, evazioniștii care plătesc prejudiciul și 15% în plus scapă de închisoare. Cu această lege, Klaus Iohannis îl întrece chiar şi pe Liviu Dragnea, afirmă Trifan. “Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, despre legea combaterii evaziunii fiscale: “Pe lângă Iohannis, Dragnea era un amator”
Primarul Dominic Fritz a decis că e timpul ca viceprimarul său liberal să treacă efectiv la ascuțit creioane. Domeniul atât de drag lui Cosmin Tabără, cel al proiectelor de baze sportive, nu va mai fi în subordinea acestuia. Decizie dură a primarului Fritz în domeniul distribuirii responsabilităților spre viceprimari. După o primă tură de ”deposedare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Cosmin Tabără, trimis la ascuțit creioane, după ce rămâne și fără bazele sportive
PSD Timiș atacă Alianța Dreapta Unită și spun că liderii locali ai acesteia folosesc circul ieșit, vineri noaptea, la ora 0, în Piața Unirii odată cu lansarea campaniei electorale. Acolo, reprezentanții Alianței, conduși de Dominic Fritz, când s-au contract cu cei ai AUR, veniți, surprinzător, exact în același loc și la aceiași oră pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis solicită sancționarea grupurilor politice ale Alianței Dreapta Unită și ai AUR pentru circul de joi noaptea, din Piața Unirii
Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Top