Inca o incercare de a face ordine in Kuncz, cu bani de la guvern

Acte de identitate pentru romi și puțină ordine în proprietățile de deținute de aceștia într-unul din cartierele oropsite ale Timișoarei, Acestea sunt obiectivele proiectului „Kuncz, cartier în criză”, derulat de Asociația Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană, în parteneriat cu primăria, și finanțat de Agenția Națională pentru Romi.

kuncz

Asociația Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană a obținut un grant de 164.100 lei pentru proiectul „Kuncz, cartier în criză”, pe care îl derulează în parteneriat cu Primăria Timișoara, în perioada 1 iulie – 27 noiembrie. Proiectul își propune, teoretic, „facilitarea integrării sociale a cetățenilor români de etnie romă din cartierul Kuncz”. Practic, asta înseamnă, de exemplu, remedierea situației legate de actele de identitate pentru 50 de persoane de locuitori ai zonei. Tot în cadrul acestui proiect vor fi efectuate topografice pentru toate parcelele și imobilele de pe străzile Satu Mare, Sălaj, Sovata, Baia, Muntele Mic, Poiana Mărului, Zefirului, Energiei, Subuleasa, Aviatorilor și Torac. Cu această ocazie va fi elaborat un plan general de situație al cartierului, iar cei care doresc vor primi planurile parcelelor pe care locuiesc. „Proiectul urmărește, de asemenea, dezvoltarea inițiativei cetățenești în Kuncz, prin dezvoltarea unui grup de inițiativă care să se ocupe de problemele cartierului. În viitor, membrii comunității vor trebui să-și gestioneze singuri problemele, ei fiind cei care le cunosc cel mai bine și pot găsi cele mai potrivite soluții”, spun cei de la Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană.

Proiectul este finanțat în proporție de 90% de guvern, prin Agenția Națională pentru Romi. „Am creat, din 2014, un program care să vină în sprijinul autorităților locale, al ONG-urilor, în vederea obținerii actelor de proprietate. Este o provocare atât pentru Agenția Națională pentru Romi, cât și pentru autoritățile locale. Cetățenii români de etnie romă care nu dețin acte de proprietate beneficiază în mod gratuit de acest program. El se adresează comunității rome, dar ar trebui să devină un program național, care să vizeze toți cetățenii, fără deosebire de apartenență etnică. Prima etapă vizează însă doar proprietățile cetățenilor de etnie romă”, spune secretarul de stat Daniel Vasile, șeful Agenției Naționale pentru Romi.

Cartierul Kuncz este una dintre cele mai sărace zone ale Timișoarei. Populat, în cea mai mare parte, cu romi, cu probleme de canalizare și la regimul proprietăților, el este în vizorul politicienilor doar în timpul campaniilor electorale. Practic, nu s-a făcut aproape nimic pentru oamenii care locuiesc acolo. Proiectul cel mai… SF a aparținut vechii administrații Ciuhandu, care, în 2008, anunța că vrea să transforme Kunczul într-un… cartier ecologic. „Dintr-un studiu elaborat în 2007 de Primăria Timişoara în Kuncz a reieşit că majoritatea locuitorilor doreşte ameliorarea condiţiilor de viaţă, pentru că nu intenţionează să părăsească acest cartier. Problemele semnalate sunt: lipsa actelor de identitate şi a documentelor pentru terenurile şi imobilele în care locuiesc, salubritatea, nerespectarea normelor de convieţuire, lipsa utilităţilor. Pentru a alinia cartierul Kuncz la standardele unui oraş european, primăria a declanşat procedurile pentru transformarea zonei într-un cartier ecologic, care să devină atractiv din punct de vedere rezidenţial, dar şi ca alternativă de recreere, prin realizarea de zone verzi, de agrement, reabilitarea factorilor de mediu: sol, apă, aer”, anunța municipalitatea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ZERO ZERO a spus: (August 20th, 2015 at 13:40 )

– Haoleo, mîncați-aș… Iar vin alegerile ??

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Sute de producatori vor in pietele volante din Timisoara. Unii vor fi vizitati acasa, daca vor autorizatie

Piețele volante din Timișoara au stârnit, și în acest an, mult interes din partea producătorilor care vor să vândă legume și fructe din propriile grădini. E gata prima etapă de evaluare, dar nu toți cei care și-au depus cereri au și trecut în faza următoare. Un lucru e cert: se încearcă blocarea totală a accesului speculanților.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de producatori vor in pietele volante din Timisoara. Unii vor fi vizitati acasa, daca vor autorizatie
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Cine sunt delegatii care aleg presedintele PNL Timis. Localitati cu primari PSD, bonus peste cele cu edili liberali

Cine împarte parte-și face. În filiala Timiș a PNL se fac pregătiri pentru alegerile de președinte, programate pe 22 aprilie. S-au stabilit criteriile pe baza cărora vor fi nominalizați delegații, iar localități cu primar PSD ajung să trimită la alegeri mai mulți delegați, conform normei de reprezentare, decât orașe cu primar PNL!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt delegatii care aleg presedintele PNL Timis. Localitati cu primari PSD, bonus peste cele cu edili liberali

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cine împarte parte-și face. În filiala Timiș a PNL se fac pregătiri pentru alegerile de președinte, programate pe 22 aprilie. S-au stabilit criteriile pe baza cărora vor fi nominalizați delegații, iar localități cu primar PSD ajung să trimită la alegeri mai mulți delegați, conform normei de reprezentare, decât orașe cu primar PNL!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt delegatii care aleg presedintele PNL Timis. Localitati cu primari PSD, bonus peste cele cu edili liberali
Au trecut patru ani de când Primăria Timișoara și Universitatea Politehnică s-au asociat la Sala Polivalentă de la Baza 2, dar construcția nu e gata nici acum. Și mai incredibil este că nici măcar nu se știe când va fi terminată! Firma cu care UPT a avut contract nu vrea să plece de pe șantier, așa că situația va fi tranșată în instanță.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Polivalenta, la mana instantei! Constructorul ramas fara contract refuza sa plece de pe santier
Piețele volante din Timișoara au stârnit, și în acest an, mult interes din partea producătorilor care vor să vândă legume și fructe din propriile grădini. E gata prima etapă de evaluare, dar nu toți cei care și-au depus cereri au și trecut în faza următoare. Un lucru e cert: se încearcă blocarea totală a accesului speculanților.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de producatori vor in pietele volante din Timisoara. Unii vor fi vizitati acasa, daca vor autorizatie
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top