PNL s-a sucit! Isi asteapta inapoi traseistii

Dacă inițial liderii PNL nici nu voiau să audă de reprimirea primarilor care au dezertat în toamna anului trecut, prin așa-numita ordonanță a traseiștilor, acum par să se fi răzgândit. În Timiș, 16 „fii rătăcitori” sunt așteptați înapoi în partid, unde probabil se va tăia și vițelul cel mai gras în cinstea lor.

robu si dan popa1

PNL a fost cel mai mare contestatar al Ordonanței 55, promovate în toamna anului trecut de fostul vicepremier Liviu Dragnea, având și cel mai mult de suferit în urma acelui act normativ. Mai mult, la un moment dat, PNL chiar a intenționat să dea în judecată fiecare edil sau consilier care a părăsit partidul, mai ales după ce ordonanța în cauză a fost declarată neconstituțională, fiind apoi respinsă în parlament. Potrivit Digi24, care a citat surse din partid, liberalii s-au răzgândit și intenționează să deschidă acum ușile edililor care au părăsit partidul înaintea alegerilor prezidențiale din toamna anului trecut. Cu o singură condiție însă: vor fi reprimiți doar acei primari care, potrivit sondajelor, au șanse mai mari să câștige un nou mandat decât potențialii candidați.

Potrivit aceluiași post de televiziune, decizia finală a PNL în această problemă va fi să lase la latitudinea fiecărei filiale drumul de urmat. În Timiș, pe baza controversatei Ordonanțe 55, au plecat la PSD 19 primari. Dintre aceștia, 16 au părăsit PNL (nouă ex-PDL, șapte din vechiul PNL), doi PP-DD și unul PNȚCD. Cei 16 primari care ar putea fi reprimiți în PNL sunt următorii: Petru Carebia – Coșteiu, Dragoş Buicu – Valcani, Teodor Pavel – Recaș, Cornel Dumitraș – Periam, Stoian Vasiu – Tomnatic, Cristian Constantin Stoi – Boldur și Viorel Petrovici – Periam (toți din vechiul PNL), Ionel Timotei Ursu – Ghizela, Luchian Savu – Șandra, Ilie Todașcă – Săcălaz, Ioan Lăzărescu – Bara, Cristian Cătană – Criciova, Liviu Muntean – Nădrag, Ioan Bohâncanu – Beba Veche, Simona Magdin – Secaș, Gabriel Koller – Sacoșu Turcesc, toți din vechiul PDL.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Rever a spus: (August 14th, 2015 at 09:13 )

Si atunci noi, cetatenii de rand, sa nu fim scarbiti de politica asta plina de zoaie? Circuitul hotilor in natura, nimic nu se pierde, totul se transforma! E o rusine! Pe cand Hoara, Boc, Talmacean si restul gastii inapoi in “marele” PNL?

robu si robescu a spus: (August 14th, 2015 at 12:53 )

ori la psd, ori la pnl tot pulla aia ie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara

Sunt 28 de ani de la Revoluția din 1989, dar nu e liniște. Revoluționarii din Timișoara continuă să se certe fără jenă, la fiecare plen festiv. Plenul a fost condus de consilierul local și revoluționarul Lucian Căldăraru. Concluzia, după zeci de minute de contre: nu există recompensă materială pentru cei care au ieșit în stradă în acel decembrie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Buzias, Pasarea Phoenix a statiunilor balneoclimaterice / FOTO

În anii comunismului, dar și în primii ani post-decembriști, stațiunea Buziașul a căzut, la un moment dat ajungând o ruină. În ultimii ani a început însă să renască din propria cenușă precum Pasărea Phoenix, nume care, nu întâmplător, a fost dat ultimului hotel de patru stele ridicat aici. Dar mai este mult până departe, respectiv mai este de muncit până când Buziașul își va regăsi faima și strălucirea de altădată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buzias, Pasarea Phoenix a statiunilor balneoclimaterice / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Suporterii lui ASU Poli au pornit din nou în marș din Piața Maria, în memoria eroilor Revoluției din 1989. Vantul rece nu i-a oprit pe cei câteva sute de participanți să aprindă lumânări în fața Catedralei și urmeze traseul devenit tradițional. S-a rostit „Tatăl Nostru” și s-a scandat, la un moment dat, numele Regelui Mihai I al României.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eroii nu mor niciodata. Marsul Druckeria, intru neuitarea lui Decembrie 1989 / FOTO
Sunt 28 de ani de la Revoluția din 1989, dar nu e liniște. Revoluționarii din Timișoara continuă să se certe fără jenă, la fiecare plen festiv. Plenul a fost condus de consilierul local și revoluționarul Lucian Căldăraru. Concluzia, după zeci de minute de contre: nu există recompensă materială pentru cei care au ieșit în stradă în acel decembrie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top