Cine nu l-a dorit pe Petre Grigoras la Poli?

După demisia lui Dan Alexa, conducerea lui Poli Timişoara a anunţat că a negociat cu mai mulţi antrenori bine cotaţi din România, dar pretenţiile financiare au fost prea mari pentru un buget prea mic. Unul dintre antrenorii cu care s-a negociat a fost Petre Grigoraş. Într-un interviu acordat săptămânalului „Fotbal Vest”, acesta lasă de înţeles că ar fi fost dispus să vină la Timişoara.

grigoras

„Am fost sunat de cei de la Timişoara, puteam să ajungem la un acord, dar apoi s-a schimbat totul şi a fost numit un alt antrenor. Cei de acolo ştiu mai bine care au fost motivele”, a declarat, pentru „Fotbal Vest”, Petre Grigoraş. Întrebat dacă este un antrenor scump, Grigoraş a subliniat că între ceea ce i s-a propus şi ceea ce a cerut nu a fost o diferenţă mare, „poate de 1.000 sau de 2.000 de euro”. „Vă spun că suma pe care am vehiculat-o este jumătate din cea pe care am avut-o la ultimul club la care am lucrat. Când cineva te doreşte cu adevărat, se poate ajunge la o înţelegere”, a mai spus tehnicianul, pentru aceeaşi sursă. (foto: www.cfr1907.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

****^^^ a spus: (September 9th, 2015 at 10:50 )

Bataia de joc continua.

 
hhh a spus: (September 9th, 2015 at 12:08 )

Ce sa faca la Timisoara? Cam care sunt rezultatele lui in ultimii ani, de exemplu?

 
@hhh a spus: (September 9th, 2015 at 12:34 )

Baiete, hhh-ul asta vine de la has? cred ca doza a fost prea mare pentru tine. cat de ipertinent sau de imbecil trebuie sa fii sa pui astfel de intrebari cand la ACS a fost pus un antrenor care nu are nici o treaba cu meseria asta?

 
INO a spus: (September 9th, 2015 at 12:59 )

BEY!STAȚI LINIȘTIȚI!EXTAZUL MAI ȚINE LA POLI CĂ DOAR NU SE REZOLVĂ TOTUL UȘOR CÎND NU AI MINCE!MAI TREBUIE SĂ TREACĂ UN TIMP, SĂ ÎȘI REZOLVE ȘI CONTRA CHINEZUL PROBLEMELE CU MAFIA DIN CHINA ȘI MAI VEDEM NOI…….

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

 
anonim a spus: (September 9th, 2015 at 14:12 )

Flocea the best… ! 🙂

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din Timis vor muncitori sarbi, CCIAT ii pregateste pentru cand se deschid granitele

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a făcut joi încă un pas spre deschiderea pieţei forţei de muncă din România pentru cetăţenii sârbi. A fost lansat proiectul transfrontalier de colaborare româno-sârbă, LaborNet - „Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră”, însă este nevoie și de implicarea guvernului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din Timis vor muncitori sarbi, CCIAT ii pregateste pentru cand se deschid granitele

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a făcut joi încă un pas spre deschiderea pieţei forţei de muncă din România pentru cetăţenii sârbi. A fost lansat proiectul transfrontalier de colaborare româno-sârbă, LaborNet - „Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră”, însă este nevoie și de implicarea guvernului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din Timis vor muncitori sarbi, CCIAT ii pregateste pentru cand se deschid granitele
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top