Viata lui Amy Winehouse, asa cum nu o stiau fanii! Filmul despre artista ajunge la Timisoara

Povestea cunoscutei artiste Amy Winehouse va ajunge, în octombrie, și la Timișoara. Este vorba despre filmul „Amy”, care se concentrează asupra vieții artistei, atunci când tânăra nu se afla în lumina reflectoarelor.

amy winehouse

Proiecția va avea loc miercuri, 7 octombrie, de la ora 20:30, la Ambasada. Filmul „Amy” a fost finalizat în 2015, iar în această vară a ajuns în cinematografele din toată lumea, fiind nominalizat la mai multe premii. Povestea artistei este una impresionantă, mai ales că regizorul peliculei, Asif Kapadia (câștigător al premiului Bafta), a decis să se concentreze asupra „fetei din spatele numelui Amy Winehouse”. „A fost cu adevărat interesant să facem acest film. Foarte mulți oameni au fost emoționați când au văzut-o pe Amy fericită în copilărie și la început de adolescență. Pentru că nu au avut ocazia să o vadă niciodată fericită. Au fost oameni care au plâns văzând-o așa. I-am auzit spunând: «N-am știut că a fost fericită». Ei au crezut că a fost nefericită și confuză întreaga viață”, a declarat regizorul. Amy Winehouse nu mai are nevoie de nicio prezentare. Tânăra artistă a impresionat o lume întreagă cu talentul ei, reușind să câștige o mulțime de fani. Melodiile precum „Rehab” sau „Back to Black” încă se aud la radio sau în cluburi. Mereu în atenția presei de scandal, Amy a fost celebră pentru problemele pe care le avea cu drogurile și consumul de alcool. Finalul a fost tragic. Artist a murit în iulie 2011, din cauza unei intoxicații cu alcool. Cei care vor să vadă filmul sunt așteptați la Ambasada pe 7 octombrie. Biletul de intrare costă 10 lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Poli pierde in turul Cupei la Giurgiu si cu largul concurs al arbitrului Comanescu

Astra Giurgiu a învins pe teren propriu, în manşa tur a Cupei României pe Poli Timişoara cu 4-1 (2-1) şi a făcut un pas important pentru calificarea în finala competiţiei. Un aport decisiv la această victorie a avut centralul Adrian Comănescu, singurul de pe teren care a văzut două lovituri de pedeapsă în favoarea gazdelor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli pierde in turul Cupei la Giurgiu si cu largul concurs al arbitrului Comanescu
MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tupeu incredibil din partea firmei deținute de Dorin Epure, care a stat un an fără contract pe o proprietate a CJ. Reprezentantul acesteia a vociferat în plenul CJ, reclamând neorganizarea licitației pentru spațiile din Bastionul Theresia, care nu poate fi demarată decât dacă spațiul este liber. Or, acest lucru s-a întâmplat abia în martie 2017.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal pe Bastion: reprezentantul lui Dorin Epure i-a luat la rost in plen pe consilierii judeteni!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top